Încă un sfârșit de săptămână plin de reușite deosebite pentru sportivii de la CS Tibiscus Timișoara. Vorbim de trei competiţii de mountainbike interne care au adus 13 medalii în palmaresul cicliştilor clubului bănățean.
Timișoara ține steagul sus în powerliftingul românesc și are doi reprezetanți în lotul național ce participă în aceste zile la Campionatul European de împins culcat de la Terni, Italia. Sorin Cazacu și Dan Pastor de la CS Caza Powerlifting sunt cei doi timișoreni ce participă la întrecerea continentală.
Weekend-ul trecut, la Arad, a avut loc cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Juniori, unde echipa Pascotă Racing Team Giroc a fost reprezentata de Doncean Mircea şi de cei mai noi membri, Ionel-Patrick Pascotă şi Daniel Babescu.
RCM Timişoara – CSM Ştiinţa Baia Mare este jocul penultimei runde din sezonul regulat al Superligii Naţionale de rugby. Miercuri, în ziua meciului, antrenorul bănăţenilor împlineşte 42 de ani, iar o victorie împotriva campioanei reprezintă cel mai frumos cadou pentru Chester Williams din partea echipei.
CSU Politehnica Timişoara şi-a stabilit programul de desfăşurare al tradiţionalului turneu amical de vară. Cupa Politehnica la handbal are loc în 31 august şi 1 septembrie cu participarea echipelor Kecskemet SE, Proleter Zrenjanin şi Pandurii Târgu Jiu.
Peste exact o săptămână Romanian Superbike revine în atenţie cu etapa din Ungaria. Pentru timişoreanul Cătălin Cazacu runda programată în 13-14 august reprezintă o nouă şansă de a-şi întări poziţia de lider a clasamentului general şi de a face încă un pas către titlul de campion al clasei Superbike.
BC Timișoara și-a încheiat perioada de transferuri prin achiziția americanului Adam Sollazzo. Jucătorul în vârstă de 22 de ani vine în România direct din campionatul universitar american, NCAA.
Fratele celebrului fotbalist Sebastian Veron va juca în Liga a treia din România. Iani Veron a sosit sâmbătă seara în Timișoara pentru a semna un contract de joc cu echipa Flacăra Făget, care din acest sezon își mută cartierul general la Timișoara.
Readus la viață de un grup de timișoreni, clubul de fotbal legendar Ripensia va avea în curând un imn propriu. Acesta va purta semnătura unuia dintre artiștii de cinste ai orașului, Ilie Stepan.
Rugbiştii timişoreni merg ceas de la reluarea campionatului, vineri au obţinut a treia victorie la rând şi aşteaptă cu încredere confruntarea cu campioana CSM Baia Mare, în penultima rundă a sezonului regulat. RCM a învins vineri seară vicecampioana Steaua cu 30-25.
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.
Eveniment
Accident pe DN 6, la Dudeștii Noi, duminică dimineața. Două persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce o șoferiță a intrat pe contrasens. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 decembrie, puteți merge la un atelier de modelaj, la teatru sau la expoziții. Târgul de Crăciun din centrul orașului încă este deschis.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2