tion.ro Web analytics

RCM Timişoara a fost la un pas de a răzbuna înfrângerea de pe teren propriu în faţa celor de la CSM Baia Mare. Sâmbătă dimineaţa, în deplasare, elevii lui Danie de Villiers au fost extrem de aproape de un succes la principala rivală din campionat, fiind învinşi pe final după un eseu de penalizare şi o transformare. După cele două reprize a fost 20 – 20.
 România are gimnaste de aur şi se caută în continuare noi talente. Peste 100 de fetiţe sunt aşteptate, sâmbătă, la Complexul Sportiv Bega din Timişoara, pentru a participa la o preselecţie în cadrul campaniei naţionale pentru relansarea gimnasticii româneşti derulată sub sloganul „Ţară, ţară, vrem campioane”.
Manager la echipa de baschet CSM Târgovişte, cu experienţă în companii multinaţionale, fost jucător şi antrenor de polo, Attila Brosovszki se alătură echipei administrative a celor de la RCM Timişoara pe postul de manager general. Punctul său forte este modul în care a realizat conducerea administrativă a echipei de baschet amintite, cu care a câştigat trei titluri de campioană.
Colaborarea dintre RCM Timişoara şi Saracens i-a oferit lui Cătălin Fercu şansa să joace un meci la formaţia engleză. Iar atunci când a făcut-o a rezultat un mare succes. El a marcat patru eseuri pentru „noua” sa echipă. După o săptămână în Anglia, el se reîntoarce acasă.
Dorinţa celor de la RCM Timişoara de a se duela cu Steaua Bucureşti în nocturnă a devenit realitate. Federaţia a anunţat programul următoarelor etape de campionat, iar întâlnirea cu bucureştenii va avea loc pe Stadionul „Dan Păltinişanu", de la ora 20. Până atunci urmează un meci cel puţin la fel de dificil, pe arena din Baia Mare, sâmbătă 24 mai.
Din toamna acestui an la Timişoara va funcţiona o academie de baschet. Este iniţiativa celor de la BC Timişoara şi se adresează băieţilor între 7 şi 14 ani. Coordonator al centrului va fi sârbul Radenko Toroman, fost campion al României, în calitate de jucător.

Ştiri din Timiș

400.000 de lei pentru promovarea mersului pe bicicletă în regiunea de Vest în 2026
19 echipe din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara vor primi finanțări nerambursabile pentru proiecte care încurajează folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în anul 2026, prin programul RO Bike Valley.

Eveniment

Pagubă de 9.000 de euro. Trei portofele furate dintr-o locuință din Chișoda
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut, fiind bănuit că ar fi furat trei portofele cu aproximativ 9.000 de euro dintr-o locuință din Chișoda. O parte din bani a fost recuperată.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lebede și rațe pe Bega înghețată. O dimineață de iarnă surprinsă la Timișoara
Luni dimineață, pe Bega, parțial înghețată din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, un cititor Tion.ro a surprins o scenă inedită pentru Timișoara: patru lebede albe stând pe gheață, în zona Flora – Catedrala Mitropolitană.

Ştiri din Timiș

Mai multe femei șomere în Timiș decât bărbați. Cel mai greu își găsesc loc de muncă cei care au peste 55 de ani
Județul Timiș a avut, la sfârșitul anului 2025, o rată a șomajului de 1,04%. Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, rata este una dintre cele mai scăzute la nivel național. 1

Ştiri din Timiș

Regenerarea urbană a Pieței Traian are constructor. Contract de peste 25 de milioane de euro cu o cunoscută companie austriacă
După reluarea licitației și respingerea contestațiilor, Primăria Timișoara a atribuit contractul pentru regenerarea urbană a Pieței Traian asocierii PORR Construct – Electroechipament Industrial. Investiția depășește 26 de milioane de euro, iar lucrările vor fi realizate etapizat, în doi ani. 1

Capitală Culturală

FOTO. Povești din Europa de acum 3.000 de ani, aduse la Timișoara de cunoscutul arheolog Boris Kavur
Într-o lume grăbită, în care avem tendința de a consuma prezentul, există și momente când cineva ne invită să privim înspre trecut. Mijlocul acestei săptămâni aduce un astfel de moment la Timișoara, la o nouă serie de conferințe Arheotim, când Boris Kavur, cunoscut arheolog european, ajunge la Universitatea de Vest pentru a vorbi despre o lume de acum 3.000 de ani.

Ştiri din Timiș

Cum creezi ținute moderne în stil casual-urban cu ghete damă piele
În moda urbană de zi cu zi, nu e vorba doar despre a arăta bine, ci și despre a te simți confortabil și sigură pe tine. Într-un peisaj stilistic mereu în schimbare, există însă câteva constante care nu își pierd valoarea, ți-ai dat seama vorbim despre ghete dama piele, piese pe care te poți baza și care nu te dezamăgesc în momente critice. Acestea sunt veritabile "piese statement" care reușesc să lege întreaga ținută, să aducă un plus de personalitate și să îți confere acel aer de încredere effortless, greu de obținut cu alte tipuri de încălțăminte.

Ştiri din Timiș

La trei ani de când Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, primăria cere alte fonduri europene pentru MultipleXity
Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity, proiect-cheie asumat pentru Timișoara 2023, intră din nou pe agenda municipalității. După ani de blocaje și o implementare fragmentată, primăria face un nou pas pentru realizarea fazei a II-a, fiind pregătită să solicite fonduri europene. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici