Cel de-al doilea tur al Cupei României la Fotbal le-a adus faţă în faţă pe FC Ripensia, liderul din liga 5, şi ASU Poli Timişoara, echipa de pe doi în liga 4, probabil formaţia promovată la baraj. A fost nevoie să se ajungă la lovituri de 11 metri pentru ca alb-violeţii să dovedească faptul că sunt cu o ligă mai sus decât adversarii şi să treacă în etapa viitoare a Cupei.
Cei doi motociclişti din familia Pascotă, tatăl Ionel şi fiul Patrick, au avut rezultate excelente în ultimul sfârşit de săptămână competiţional. Ionel a încheiat pe locul doi prima etapă a Campionatului European de Est la clasa SuperSport, iar micul Pascotă, Patrick, a câştigat prima etapă a Campionatului Regional de Motocross a cărui primă etapă s-a desfăşurat pe circuitul de la Ianova.
Cel mai probabil începând chiar din sezonul următor, în Formula 1 va apărea prima echipă românească. Forza Rossa aparţine unui grup de oameni de afaceri români şi va fi condusă de un timişorean, Collin Kolles. Pe numele său „original", Călin Colesnic, acesta s-a născut în oraşul de pe Bega pe 13 decembrie 1967.
Motociclistul dumbrăviţean Vlad Neaga a reuşit să obţină noi succese. El a participat la Campionatul Naţional de Supermoto şi la prima etapă din Campionatul Est-European. La final a ocupat locul cinci în clasamentul naţional şi cinci în cadrul celui est-european.
Proaspăt înfiinţată, Academia de Baschet a celor de la BC Timişoara îşi caută primii elevi. Mai mulţi reprezentanţi ai academiei şi ai clubului au fost prezenţi în mai multe şcoli şi în spaţii publice pentru a promova iniţiativa. Academia este deschisă copiilor între 7 şi 14 ani, iar înscrierile și primele selecții se vor face în zilele de 7 şi 8 iunie, pe platoul din fața sălii „Constantin Jude", între orele 11.00 şi 13.00.
Clubul lugojean Moto-Extrem a dominat Campionatul Regional Vest de Motocros, organizat duminică pe circuitul de la Ianova, în Timiş. Chiar dacă Mihai Stoichescu este încă accidentat, lugojenii au obţinut cele mai multe premii.
Timişorenii sunt invitaţi, sâmbătă, să ia parte la Crosul Olimpic, eveniment desfăşurat în cadrul „Lunii olimpice 2014”. Evenimentul are loc la ora 10 pe un traseu organizat în jurul stadionului „Dan Păltinişanu”. Organizatorii au anunţat că pregătesc o sumedenie de premii.
După succesul din meciul cu Farul, cei de la RCM au reuşit, din nou, să obţină dreptul de a juca pe nocturnă, pe „Dan Păltinişanu”. Iar adversarul este unul cunoscut, dintre cei care pot pune probleme: Steaua Bucureşti. Meciul are loc sâmbătă, de la ora 20.
Motocicliştii timişoreni au reuşit rezultate excelente la prima etapă a campionatului naţional de motociclism viteză. Ionel Pascotă a obţinut locul 1 la Supersport, iar Cosmin Costescu a terminat pe doi la Superbike.
Finalul de sezon prematur i-a oferit lui Dragan Petricevic posibilitatea să facă o analiză a lotului pe care l-a avut la dispoziţie în acest an la BC Timişoara. Iar decizia luată este clară: singurul străin care rămâne la BCT este Zlatko Jovanovic.
Capitală Culturală
Artistul vizual Cosmin Alin Vâlceanu deschide, în perioada 15 ianuarie – 1 februarie, expoziția personală de artă contemporană „NECTAR”. Este un proiect complex care îmbină sculptura, pictura și desenul, propunând o reflecție asupra relației dintre corp, materie, lumină și percepție.
Capitală Culturală
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, sărbătorită anual în 15 ianuarie, zi care marchează nașterea poetului Mihai Eminescu, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită tânăra generație să redescopere frumusețea creației eminesciene. Vor avea loc activități interactive și spectacole tematice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Omega 3 se numără printre cele mai discutate suplimente atunci când vine vorba despre inimă, creier și controlul inflamației, însă întrebările practice rămân aceleași: când se ia, dimineața sau seara, cât timp se administrează și în ce situații este nevoie de prudență.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz susține că Primăria Timișoara a investit aproximativ o jumătate de miliard de euro în ultimii cinci ani, de „cinci ori mai mult” decât în anteriorii cinci. Datele prezentate arată o creștere consistentă a investițiilor, alimentate atât din fonduri europene, cât și din bugetul local.
2
Ştiri din Timiș
19 echipe din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara vor primi finanțări nerambursabile pentru proiecte care încurajează folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în anul 2026, prin programul RO Bike Valley.
Ştiri din Timiș
Luni dimineață, pe Bega, parțial înghețată din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, un cititor Tion.ro a surprins o scenă inedită pentru Timișoara: patru lebede albe stând pe gheață, în zona Flora – Catedrala Mitropolitană.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș a avut, la sfârșitul anului 2025, o rată a șomajului de 1,04%. Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, rata este una dintre cele mai scăzute la nivel național.
3