tion.ro Web analytics

Voleiul juvenil feminin timişorean este din nou în luptă pentru un titlu naţional. În perioada 18 – 22 mai, echipa de junioare a UVT Agroland şi cea a CSŞ Bega Timişoara participă la turneul final al Campionatului Național de volei. Competiția se desfășoară la Târgu Mureș și reunește opt echipe, împărțite în două serii.
Sâmbătă, la Timişoara, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” se va juca, în premieră în oraşul de pe Bega, finala Cupei României la rugby. Saracens RCM este favorită pentru obţinerea trofeului, iar gazdele pregătesc pentru ultimul act al competiţiei un eveniment de mari dimensiuni, cu majorete, fanfare, dar şi concursuri de rugby juvenil. Baia Mare trebuie să vadă ce înseamnă o organizare de acest fel, spun gazdele, ca o aluzie la finala campionatului, desfăşurată anul trecut în oraşul ardelean.
Chiar dacă a ratat trecerea în prima divizie a voleiului feminin românesc, clubul timişorean ACS UVT Agroland a reuşit obţinerea unui titlu. Este vorba de cel la cadete, sportive născute în anii 2000 – 2001 și mai mici. Jucătoarele timişorence au învins, cu 3 – 0 la seturi, duminică, în finala ce s-a disputat în capitala României, pe Dinamo București.
Drumul spre finala Cupei României la rugby a fost, duminică la prânz, unul destul de lejer pentru cei de la Timişoara Saracens RCM. Victime sigure au fost cei de la Steaua Bucureşti, iar scorul semifinalei a fost unul clar: 36 - 7. Mai urmează sâmbătă doar finala, cu cei de la Baia Mare, pe Stadionul „Dan Păltinişanu”.
Seria meciurilor dintre Timişoara Saracens şi Steaua Bucureşti devine serioasă! După întâlnirea fără miză, de săptămâna trecută, duminică, în Ronaţ se joacă semifinala cupei, între cele două combatante. De această dată partida este eliminatorie şi asigură accederea spre finala de la Timişoara, pregătită pentru finalul săptămânii viitoare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 14 februarie, lăsați clasica cină romantică în plan secund și transformați Valentine’s Day într-o experiență de neuitat: descoperiți orașul într-un tur ghidat, evadați la un film captivant, bucurați-vă de un concert live sau dansați până târziu la un party alături de persoana iubită.

Eveniment

Căutări pe Lacul Surduc după dispariția unui bărbat
Un bărbat este căutat de urgență în Lacul Surduc, după ce a fost semnalată posibila sa dispariție în apă. Pompierii au declanșat o operațiune de căutare, mobilizând scafandri și mai multe bărci, inclusiv una dotată cu sonar.

România

Noua materie „Educație media și digitală” stârnește dezbatere: nu e suficientă o oră izolată!
O nouă inițiativă legislativă urmărește introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, iar Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) apreciază această propunere, dar atrage atenția că educația media ar trebui să fie abordată transversal și în toate ciclurile școlare, nu doar la nivel gimnazial și liceal. 2

România

Mai multă vacanță decât în Franța sau Germania. Elevii din România, printre cei mai norocoși din UE
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe zile de vacanță pentru elevi, cu 117 zile libere cumulate în anul școlar 2025-2026, depășită în UE doar de țările baltice și Malta. Această poziționare este confirmată de datele Eurydice, citate de Edupedu.ro. 1

Ştiri din Timiș

Ministrul Sănătății, la Timișoara: „Nu tai 10% din sănătate!” și miza pe inteligența artificială
Reforma sistemului de sănătate, cu accent pe pacient, și integrarea inteligenței artificiale în spitale au fost temele centrale ale conferinței organizate vineri, 13 februarie, la Timișoara, de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Printre cei prezenți s-a aflat și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 3

Ştiri din Timiș

Simonis, „echilibrat" în cazul conflictului de interese al lui Fritz. USR cere reforma ANI
Alfred Simonis comentează decizia Curții de Apel Timișoara privind conflictul de interese al primarului Dominic Fritz: spune că sancțiunile trebuie să fie proporționale, dar amintește că legea s-a aplicat și altora, inclusiv în Timiș. Useristul Sorin Șipoș dă, totuși, exemple în care ANI nu și-a făcut treaba pe spețe mai evidente.

România

O femeie a murit în Capitală într-un incendiu la o mașină electrică
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei, scrie Agerpres. 4

Utile

Strada Gheorghe Lazăr, închisă noaptea. Restricții de circulație și pe Liviu Rebreanu și Louis Pasteur
Primăria Timișoara introduce, de săptămâna viitoare, restricții rutiere pe Gheorghe Lazăr, Louis Pasteur și bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis noaptea sau restricționat pe tronsoane, din cauza mai multor tipuri de lucrări.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici