
Fritz: SCM are datorii de milioane de lei. De trei ani jucătorii nu-și mai primesc salariile la timp
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că situația de la SCM este „aberantă” și nu mai poate continua așa. În fiecare an, societatea care gestionează sportul timișorean de performanță a înregistrat datorii uriașe, jucătorii profesioniști fiind deja obișnuiți cu întârzieri salariale chiar și de patru luni. Edilul-șef are, însă, o soluție.

Timișoara se poate mândri cu o nouă generație de dansatori de clasă. Doi elevi ai unei școli locale de dans au câștigat locul I la Campionatul Național de Dans Sportiv pe Clase al României, la clasa H 6-9 ani. Campionatul s-a desfășurat weekendul trecut la București, timp de două zile cu participarea a peste 600 de perechi.

Locul I în clasamentul pe cluburi și o mulțime de medalii pentru sportivii de la CS Kentos Karate Timișoara, în weekend, la Campionatul Național de Karate IKU desfășurat la Dumbrăvița. Luptătorii din Timișoara și Săcălaz s-au dovedit a fi printre cei mai buni dintre cei aproximativ 400 de sportivi participanți, veniți de la 20 de cluburi din țară.
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că meciul echipei naționale a României cu Bosnia-Herțegovina, din debutul preliminariilor Cupei Mondiale din 2026 se va disputa cu spectatori, potrivit Agerpres.
România
În prima lună a anului, Administrația Bazinelor de Apă (ABA) Banat a dat patru amenzi și patru avertismente. Au fost sancționați cei care au ridicat un ponton fix fără toate actele, care au depus material de umplutură în albia Dunării și cei care au trecut cu animale pe un dig de apărare.
Mapamond
Kremlinul a anunțat că marți va avea loc o întâlnire între reprezentanții Rusiei și Statelor Unite în capitala Arabiei Saudite, Riad, la care se va discuta despre restabilirea relațiilor bilaterale, pregătirile pentru un summit între președinții ambelor țări și viitoarele negocieri de pace cu Ucraina, scrie Agerpres.
Eveniment
Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au desfășurat o acțiune amplă pe arterele principale din Timișoara, în perioada 14-15 februarie. Au aplicat zeci de amenzi, au reținut permise de conducere și au retras certificate de înmatriculare.
România
Ministerul Educației și Cercetării a publicat un raport privind starea învățământului superior din țară pentru anul universitar 2023-2024. Care sunt domeniile de studii cu cei mai mulți studenți.
Ştiri din Timiș
STPT și Poliția Locală Timișoara vor colabora astfel încât să controleze mai intens validarea călătoriilor, dar și să descurajeze cerșetoria, consumul de alcool și alte situații neplăcute pe mijloacele de transport în comun. Între 19 februarie și 19 martie, în autobuzele, troleibuzele și tramvaiele vor circula echipe mixte care să verifice aceste lucruri.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a finalizat proiectul de reabilitare a Căii Stan Vidrighin, iar, așa cum se obișnuiește la proiectele finanțate cu fonduri europene, a avut loc și o conferință de presă. A tras concluziile viceprimarul Ruben Lațcău.
6
România
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru conform căruia elevii de clasa a VIII-a care se vor înscrie la liceu în vara acestui an, pot fi admiși fără susținerea Evaluării Naționale, dacă au avut premii la olimpiade.