Amatorii de distracție au și în acest sfârșit de săptămână party-uri la alegere. Vineri e party cu Josh Butler în Club No Name, iar sâmbătă BOCA 45 mixează La Căpițe.
DJ din România, Ungaria şi Marea Britanie au asigurat distracţia, pentru sute de oameni, care s-au adunat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în poligonul de la Giarmata Vii, din apropierea Timişoarei, pentru a lua parte la cea de-a doua ediţie a Freenetik Party.
Ca în fiecare an, august este luna în care amatorii de muzică de toate genurile își dau întâlnire la Budapesta, pe „insula libertății”. Ediția cu numărul 22 va avea loc în perioada 11-18 august și promite multe nume mari, petreceri și o mulțime de alte activități ce țin de cultură, artă și distracție. Printre trupele cele mai așteptate se numără Queens of the Stone Age, The Prodigy sau Placebo. Mai mult, în acest an pe scena festivalului va urca și o trupă timișoreană - Thy Veils.
Poligonul de la Giarmata Vii va găzdui în acest weekend unul dintre cele mai tari party-uri open air: Freenetik Party. Timişorenii sunt invitaţi să petreacă până dimineaţa cu DJ din Marea Britanie, Ungaria şi România.
Amatorii de distracție au și în acest sfârșit de săptămână party-uri la alegere. Joi vine Traditional Quartet La Căpițe, iar vineri Joey Figueroa mixează în Heaven.
Pentru amatorii de distracție care au ales Timișoara în detrimentul litoralului, cluburile din oraș au pregătit party-uri și în acest sfârșit de săptămână. Livia va mixa în Club No Name vineri, iar sâmbătă Mr Lou îi așteaptă La Căpițe.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara își lansează aplicație oficială. Transportul public, parcarea și asistenta cu AI, toate într-un loc
Primăria Timișoara testează „Timișoara City App”, prima aplicație oficială a municipalității, care reunește într-un singur loc informații despre transportul public, parcări, evenimente, turism și serviciile online ale Primăriei. Lansarea oficială este programată pentru luna viitoare.

Mapamond

Accident în lanț pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 12 morți și zeci de răniți, printre care și un român
Un accident grav a avut loc pe autostrada A1 din Bulgaria, care face legătura între Sofia și Burgas. Peste 50 de vehicule au fost implicate în două accidente în lanț, soldate cu cel puțin 12 morți și zeci de răniți. Printre victimele rănite se află și un cetățean român.

Ştiri din Timiș

FOTO. Încă un parc din Timișoara aproape modernizat. Ultimele lucrări depind de vreme
Lucrările de modernizare a locului de joacă din Parcul Constructorul, din Complexul Studențesc, se apropie de final. Primăria Timișoara anunță că este în desfășurare montarea ultimelor elemente, iar copiii ar putea folosi în curând noul spațiu.

Eveniment

Atac terorist în Spania. Un polițist a murit, iar altul este grav rănit după ce un rucsac a explodat pe o stradă
Un polițist a murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce un rucsac abandonat pe o stradă din orașul spaniol Oviedo a explodat în timpul intervenției autorităților. Incidentul a avut loc de dimineață, în timp ce echipele de poliție verificau geanta suspectă. Cu puțin timp înainte, o adolescentă de 17 ani fusese împușcată în apropiere, iar anchetatorii încearcă să afle dacă cele două incidente au legătură.

România

Cum afli câți bani ai acumulat la Pilonul 2 de pensii. Verificarea se face online, în câteva secunde
Aproximativ 8,5 milioane de români sunt înscriși în sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2), însă nu toți știu la ce fond contribuie și câți bani au acumulat până în prezent. Informațiile pot fi verificate online, fără drumuri la instituții, prin intermediul unei platforme care permite identificarea administratorului fondului și accesarea contului individual.

Eveniment

Doi albanezi prinși de polițiști după ce au trecut ilegal granița pe la Moravița
Doi cetățeni albanezi ar fi trecut ilegal granița din Serbia în România și au fost depistați de polițiștii de frontieră în zona Moravița. Un al treilea conațional, aflat la volanul unei mașini în care urma să urce unul dintre ei, este cercetat pentru că i-ar fi ajutat să intre ilegal în țară.

Eveniment

VIDEO. Accident în sensul giratoriu de lângă Piața Mărăști din Timișoara. O șoferiță a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs marți, în sensul giratoriu de lângă Piața Mărăști din Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie de 50 de ani a fost rănită și transportată la spital. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal. 1

Ştiri sportive

Cristi Chivu, distins cu „Premiul pentru Merit Sportiv” în Italia
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.