tion.ro Web analytics

Începând de luni timișorenii sunt așteptați la Săptămâna Cafenelelor! Organizatorii evenimentului au pregătit numeroase prestații artistice pentru vizitatori, iar miercuri, amatorii de muzică bună vor avea parte de un concert inedit. Este vorba despre un adevărat performance, bazat pe muzică și artă vizuală.
Amatorii de muzică reggae sunt așteptați la un super eveniment. Este vorba despre aniversarea a 4 ani de Reggaelize it!, iar pentru a marca momentul doi artiști din Jamaica, respectiv Micah Shemaiah și Yaadcore, vor concerta la Timișoara. De asemenea, alături de ei se vor afla și doi DJ locali.
Amatorii de distracție din Timișoara vor avea parte de un sfârșit de săptămână plin. Petrecerea începe de joi când pe scena din Daos vor urca japonezii de la Mono. Vineri este ziua muzicii electronice, așa că amatorii genului vor putea să danseze până dimineața pe mixurile lui Adam Port. Sâmbătă, distracția continuă în Ambasada, unde timișorenii se vor putea bucura de o sesiune de muzică improvizată, marca Paperjam. Duminică, în centrul atenției se vor afla băieții de la Persona care au pregătit un super concert pentru fani.
Amatorii de ritmuri alese sunt așteptați la încă o ediție a cunoscutului eveniment de muzică improvizată, Paperjam. Seara muzicală este de data acesta una italiană, iar cei patru artiști care vor participa la eveniment vor încerca să asigure o atmosferă pe măsura așteptărilor.
Unul dintre cei mai talentați DJ ai României, Pascal Junior, se pregătește să le facă o nouă vizită timișorenilor care iubesc muzica electronică. Plin de energie, tânărul din Constanța pregătește o seară spectaculoasă cu house de cea mai bună calitate.
Cu un amestec de ritmuri tradițional balcanice, swing și free-jazz, trupa Naked se pregătește pentru un super concert la Timișoara. Formația și-a lansat recent cel de-al treilea album, iar membrii grupului au decis să sărbătorească momentul și alături de timișoreni.
Amatorii de muzică bună se vor putea delecta cu un concert de neratat la mijlocul lunii aprilie. Pe scenă vor urca băieții de la Persona, care promit o seară specială pentru iubitorii de indie din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Trei borcane, peste 100 de ani. Muzeul Satului Bănățean primește o donație unică
Uneori, istoria nu se ascunde în arhive, ci pe un raft prăfuit, într-un șpais bănățean uitat de vreme. Zilele trecute, Muzeul Satului Bănățean a primit o donație cu totul specială: trei conserve de legume – conopidă, porumb și fasole galbenă – păstrate în stare excelentă timp de peste un secol.

Eveniment

Vânzător de droguri prins în plină tranzacție la Timișoara
Polițiștii din Timișoara l-au prins în flagrant pe un bărbat de 30 de ani care încerca să vândă droguri de mare risc. Acțiunea a fost desfășurată împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., iar suspectul a fost reținut și riscă arest preventiv.

Eveniment

Hoții nu mai țin cont de oră. În miezul zilei, o mașină parcată pe strada Călan din Timișoara a fost spartă
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit de comiterea unui furt din autoturism, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 7.500 de lei.

România

Vâlcov fără Picasso! ANAF a strâns, în nici 3 ore, aproape 800.000 de euro din colecția de artă a fostului ministru PSD
Așa după cum anticipam într-un articol apărut în Tio„ în urmă cu aproape o lună, ANAF l-a lăsat Darius Vâlcov fără Picasso: desenul „Scenă de corrida”, din colecția lui, scos la licitație pentru 8000 de euro, s-a vândut cu 28.000 de euro. De altfel, toate operele de artă din colecția fostului ministru PSD, scoase la licitație de Casa Artmark, s-au vândut în mai puțin de 3 ore, pentru aproape 800.000 de euro. Cele două picturi Grigorescu s-au dat pentru 170.000 euro fiecare, iar tabloul lui Brauner s-a vândut cu 150.000 euro. Darius Vîlcov a ieșit din pușcărie, pentru că, desigur, faptele sale din Dosarul Tablourile s-au prescris.

Ştiri din Timiș

Soluții moderne pentru un iluminat eficient și accesibil în locuințele actuale
ADVERTORIAL. Iluminatul a devenit un element central în amenajarea interioarelor, transformând modul în care percepem spațiul și confortul de acasă. Nu mai vorbim doar despre o nevoie practică, ci despre o componentă estetică ce aduce coerență vizuală.

Capitală Culturală

Emoție, amintiri și premii în bani. S-a încheiat înscrierea la concursul „Îndrăgostiți de amintiri”
Val de emoție la Muzeul Național al Banatului, unde s-a încheiat perioada de trimitere a fotografiilor pentru concursul „Îndrăgostiți de amintiri”. Zeci de imagini încărcate de poveste au ajuns la organizatori, fiecare fotografie purtând cu sine fragmente de viață, iubiri păstrate între file de album și chipuri care au traversat decenii cu eleganță și demnitate.

Ştiri din Timiș

FOTO. Investiție de peste 75 de milioane de euro la Lugoj. Încă nu are finanțare, dar primăria caută constructor
Primăria Lugoj a lansat o nouă licitație pentru construirea noului Spitalul Municipal, investiție estimată la peste 75 de milioane de euro, cu TVA. Procedura include proiectarea, execuția și dotările, însă are clauză suspensivă, în lipsa finanțării asigurate.

Ştiri din Timiș

Shopping online fără compromisuri. Cum transformi o comandă banală într-o experiență plăcută
ADVERTORIAL. Shoppingul online a devenit atât de prezent în viața noastră, încât uneori uităm că ar trebui să fie și plăcut, nu doar rapid. sau convenabil. Cumpărăturile online ar trebui să fie lipsite de stres și de surprize neplăcute. O experiență de shopping din confortul locuinței, fără compromisuri, se construiește din alegeri mici, dar inteligente, făcute înainte, în timpul și după plasarea comenzii. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să cumperi orice, fără stres și fără să te deplasezi!

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici