Perioada sărbătorilor de iarnă este, în mod normal, una plină de liniște și bucurie. Totuși, pentru o mulțime de micuți din Timișoara lucrurile nu stau așa, nici măcar de Crăciun. Este vorba despre copiii bolnavi de cancer, care au nevoie de ajutor. Astfel, timișorenii sunt invitați la un concert caritabil unde vor putea să facă donații pentru copilașii bolnavi.
Amatorii de festivaluri din Timișoara, din România, dar și din restul lumii vor avea parte de o săptămână de neuitat, la Sziget Festival, în 2016. Organizatorii s-au apucat deja de lucru și promit un line-up și mai spectaculos decât în 2015. S-au anunțat nume noi, iar pe lângă seria de zeci de concerte, pe „Insula Libertății” se vor ține o mulțime de petreceri, reprezentații artistice, spectacole și multe alte activități.
Timișorenii cu chef de distracție vor avea parte de un sfârșit de săptămână plin de evenimente. Joi, Adrian Sarmașan pregătește un concert în The 80s Pub, iar vineri toată lumea e așteptată la Home Alone Party, în Aethernativ. Tot vineri, DJ Optick mixează in Epic, iar în Daos ne reîntâlnim cu zeii rockului. Sâmbătă, petrecerea continuă la aniversarea de 17 ani a AnonimTM. De asemenea, amatorii de muzică electronică sunt așteptați la The Nightlong Before Christmas.

Ştiri din Timiș

Streetdance și DJ-ing, pe lângă orele obișnuite. Ce vor învăța elevii unui liceu din Timișoara
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.

Ştiri din Timiș

Tinerii timișoreni au propus peste 20 de idei pentru un oraș „mai verde”. Până la 5.000 de dolari pentru cele câștigătoare
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.

Ştiri din Timiș

Un nou sprijin pentru mamele aflate în dificultate, la Timișoara. Asociația Adelfia și-a sfințit sediul și continuă misiunea de a salva speranțe
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.

Eveniment

Cocaină ascunsă între lemne, într-o cutie de conserve. Un bărbat a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

România

ANOSR cere burse sociale și pentru studenții de la taxă. Organizația a transmis solicitarea Ministerului Educației
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.

Ştiri din Timiș

Apel la solidaritate! „Mămici mai tari ca Google” (MMTCG) vor să încalțe sute de copii nevoiași cu ghetuțe noi de Crăciun
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.

Ştiri din Timiș

Câteva ore de neuitat pentru copiii din Moșnița Veche. Campania „Adoptă un copil pentru o după-amiază” revine cu o nouă ediție
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș pregătește refacerea portului de la Otelec. Proiectul include și un punct de frontieră cu Serbia
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.