O meserie care nu se face pentru bani
E ora 2 dimineaţa şi în anticamera serviciului de Urgenţe de la Spitalul de copii sunt trei familii: mamă, tată şi câte un micuţ. Cam asta e formula în care se vine aici, puţini copii sunt însoţiţi de câte un părinte. E iarnă, e plin de tuse, strănuturi sau dureri de burtă. Fetiţa mea de 4 ani vomită a nu ştiu câta oară, dar stomacul meu e mai strâns decât al ei, de grija şi neliniştea problemei pe care o are. Vreau să intru, dar la uşă scrie că au prioritate cazurile grave, cele aduse cu Salvarea, etc. Nu citesc până la capăt şi aştept cuminte gândindu-mă că, probabil, şi ceilalţi părinţi sunt la fel de nerăbdători ca mine. La un moment dat iese un medic tânăr pe care îl recunosc. L-am mai văzut la Urgenţe şi acum 10 zile când am venit cu al doilea copil al meu, pentru alte probleme apărute în miez de noapte, şi l-am mai văzut şi în vară, când, tot aşa, într-o sâmbătă noaptea, fiică-mea a făcut temperatură şi nu mai ştiu ce alte complicaţii (părinţii cu copii mici ştiu: cele mai multe probleme serioase apar …sâmbătă noaptea!). Sunt poftită înăuntru. Acolo vine medicul de gardă – o altă persoană pe care o recunosc şi mă întreb: oare câte nopţi pe lună dorm aceşti oameni în patul lor? Până să mă lămuresc, asistenta medicală vine, împreună cu medicul rezident, să îi ia sânge fiică-mii, fac ceva conversaţie şi, înainte ce ea să înţeleagă ce urmează, asistenta se apucă să-i cânte nu ştiu ce cântecel, de am uitat şi eu pentru ce sunt acolo…
„Aici nu lucrează nimeni pentru bani. Raportul dintre efortul pe care îl faci ca medic în serviciul de Urgenţe şi beneficiile financiare este disproporţionat comparativ cu alte specialităţi medicale”, spune dr. Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Timişoara, cea mai mare unitate de acest gen din zonă. Tot de aici pleacă şi medicii rezidenţi din serviciul de Urgenţe al Spitalului de Copii Louis Ţurcanu Timişoara. „Lucrăm non stop cu 6 medici primari şi specialişti în medicina de urgenţă şi nu avem rezidenţi. Printr-o înţelegere cu domnul dr. Grecu de la UPU Judeţean, ni se trimit aici rezidenţi în stagiile de pediatrie sau ATI pediatrie, dar oricum suntem puţini. Cel mai greu este în perioada concediilor sau dacă ni se îmbolnăvesc unii medici, sau apar anumite probleme şi trebuie să lipsească. Atunci ne descurcăm foarte greu, dar pacienţii trebuie trataţi şi de sărbători şi în weekend şi peste noapte”, spune dr. Alina Babeu, şef UPU Spitalul de Copii Louis Ţurcanu.
Lipsa de personal sanitar se resimte mai ales pe secţiile spitalelor. „Avem 8 asistente medicale deşi ne-ar trebui 16. Şi o asistentă medicală pe tură înseamnă că aceasta trebuie să facă triajul pacienţilor pe hol, să ajute medicul la consultaţie, să meargă cu pacienţii la tratament sau alte consultaţii. Pentru că nu avem femei de serviciu, infirmierele duc analizele pacienţilor spre laborator, duc pacienţii la consult între secţii, pun termometre la pacienţi sau îi spală şi, după ce fac toate acestea, trebuie să facă şi curat pe secţii”, adaugă dr. Alina Babeu.
Salariul medicilor din Unităţile de Primire a Urgenţelor este mai mare decât al altor medici specialişti, dar nu ajunge niciodată la nivelul unui salariu pentru acelaşi post în străinătate. „Din fericire, de aici nu au plecat prea mulţi medici în străinătate. Am aici un medic care a venit în anul 3 de facultate şi a lucrat ca voluntar în urgenţe, apoi a lucrat ca voluntar pe SMURD şi acum e medic în UPU Spitalul Judeţean. A văzut ce înseamnă urgenţa, a învăţat şi a ales în cunoştinţă de cauză. Aici stăm deseori mai mult timp împreună decât stăm cu familiile noastre şi pentru asta trebuie să vii cu plăcere la lucru. Suntem într-un fel, popierii sistemului de sănătate şi, dacă noi ne facem bine treaba, oamenii nu se internează, se reîntorc deseori la lucru, iar sistemul de sănătate nu consumă bani pentru internări”, expică dr. Mihai Grecu.
Acesta spune că ţine mult la câteva lucruri: „Nu vreau ca bolnavii să stea aplecaţi atunci când ajung la ghişeul de primire a urgenţelor şi, de aceea, am făcut un fel de birou acolo; prioritatea internării unui pacient nu ţine neapărat de statusul pacientului respectiv; a nu lua şpagă ţine de demnitatea unui medic; i-am învăţat pe cei de aici să nu ia şpagă pentru că ţine de demnitatea noastră. În plus, recunosc că şi urmăresc acest aspect”.
Cu siguranţă, experienţele fiecăruia dintre noi diferă atunci când vine vorba despre lumea medicală. Ca şi oamenii, poveştile sunt diferite. Dar fiecare întâmplare are feţe multiple şi totul depinde de ochii şi mintea cu care le priveşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!