“Nu e într-o formă prea bună şi decizia mi-a aparţinut”, a spus Dusan Uhrin după partidă. Conform unor surse neoficiale, mijlocaşului i s-a imputat prestaţia din meciul cu Mioveni, directorul Gheorghe Chivorchian sugerîndu-i cehului chiar că fotbalistul nu şi-ar fi apărat corect şansele împotriva echipei sprijinite financiar de Gigi Neţoiu.
“Nu e adevărat, nu am avut nici un conflict cu Aliuţă, am fost plecat la Bucureşti două zile, nu ne-am întîlnit deloc. Doar antrenorul decide cine face parte din lot”, a spus Chivorchian. Mijlocaşul a refuzat să comenteze situaţia, dar apropiaţii săi au dezvăluit dezamăgirea jucătorului, amplificată de justificarea lui Uhrin. “Dacă atunci cînd e convocat de Piţurcă nu e în formă, atunci cînd e? Era un moment foarte bun pentru el, chiar spera deja la un loc la EURO, dar acum totul s-a năruit. Se spune că nu Uhrin, ci altcineva a luat decizia”, au dezvăluit surse ale Gazetei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!