Prima etapă de înscriere în învățământul primar este deschisă între 3 și 18 mai. Cei mici pot fi înscriși fie la școala de circumscripție, fie la o alta. În primul caz, înscrierile se fac automat. În al doilea, doar în limita locuri libere și a eventualelor criterii de departajare. Rezultatele primei etape vor fi publicate pe 31 mai, iar în iunie se va desfășura și cea de-a doua.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a transmis regulat informări cu privire la numărul cererilor transmise. Până marți, 16 mai, inclusiv, au fost depuse 5.960 de cereri, dintre care 5.908 au fost și valide. Din total, introduse online au fost 125. Numărul real al copiilor, însă, este mai mic, acest lucru și fiindcă mulți părinți au ales să depună cereri la mai multe unități.
Bătaie pe locuri
Multe dintre școlile din județ, în special cele considerate mai „bune” din Timișoara, au primit deja mai multe cereri decât au locuri disponibile. Și acest lucru doar pe cererile pentru elevii din circumscripție. Cea mai mare aglomerare de cereri este la Școala Generală Nr. 30, unde pentru 175 de locuri au fost depuse 268 de cereri din circumscripție, cărora li se adaugă încă două din afara acesteia. În aceeași situație sunt și Colegiul Național Bănățean (88 de locuri, 125 de cereri din circumscripție, trei din afară), Liceul Teoretic „Grigore Moisil” (88 de locuri; 131+7 cereri), Școala Generală Nr. 16 (88 de locuri; 95+4 cereri), Școala Generală Nr. 24 (176 de locuri; 191+6 cereri), Școala Generală Nr. 27 (100 de locuri; 102+4 cereri); Școala Generală Nr. 7 (154 de locuri: 155+5 cereri).
Număr prea mare de cereri nu s-au depus doar la școli din Timișoara. La Lugoj, în aceeași situație sunt Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”, care are 50 de locuri și a primit 70 de cereri, și Școala Gimnazială Nr. 2, care are 50 de locuri și a primit 64 de cereri. Locuri prea puține ar fi și în unele unități de învățământ din mediul rural. Cel mai rău arată situația de la Școala Gimnazială din Dumbrăvița, unde pentru 250 de locuri au fost depuse 296 de cereri din circumscripție și cinci din afară. La fel stau și școlile din Becicherecu Mic (31 de locuri; 32 de cereri), Denta (nouă locuri; 19 cereri), Făget (50 de locuri; 61 de cereri), Fibiș (15 locuri; 16 cereri), Ghilad (20 de locuri; 22 de cereri), Giarmata (44 de locuri; 56+1 cereri), Livezile (14 locuri; 15 cereri), Moșnița Nouă (44 de locuri; 62 de cereri), Urseni (13 locuri; 18 cereri), Moșnița Veche (22 de locuri; 34 de cereri), Sânandrei (25 de locuri; 27 de cereri), Utvin (16 locuri; 29 de cereri) și Gelu (16 locuri; 20 de cereri).
Exceptate de la regulile care dau prioritate elevilor din circumscripție sunt mai multe unități, cum ar fi cele vocaționale, cele cu predare în alte limbi, cele cu taxă și cele speciale. La limba germană, a fost depășit numărul de locuri la Colegiul Național Bănățean (22 de locuri; 19 cereri din circumscripție și 6 din afară) și la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” (110 locuri; 121 de cereri, toate din afara circumscripției). Dintre cele cu taxă, numărul de locuri a fost depășit doar la Școala Primară „Casa Speranței” (50 de locuri; 51 de cereri, toate din afara circumscripției). La Waldorf, pentru 44 de locuri au fost depuse 53 de cereri, toate din afara circumscripției.
Mai multe situații asemănătoare există la învățământul simultan: Școala Primară Sângeorge (cinci locuri; șase cereri), Școala Primară Colonia Mică (nouă locuri; zece cereri), Școala Primară Bichigi (șase locuri; șapte cereri), Școala Primară Sălbăgel (trei locuri; patru cereri), Școala Gimnazială Iohanisfeld (cinci locuri; șase cereri). Școala Primară Poieni (trei locuri; patru cereri), Școala Primară Fărășești (un loc; două cereri), Școala Gimnazială Topolovățu Mare (11 locuri; 12 cereri), Școala Gimnazială Pietroasa Mare (șapte locuri; opt cereri).
Procedură, acte necesare, calendar
Înscrierile au loc la unitatea de învăţământ dorită de părinte. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Totuși, acestea pot fi completate şi online pe site-ul dedicat, dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ pentru care doresc înscrierea copilului în vederea validării cererii. Un pas suplimentar trebuie făcut pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 și care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate. În perioada 5 – 26 aprilie, aceștia au trecut prin evaluarea CJRAE Timiș.
Calendarul înscrierii:
În prima etapă (3 – 18 mai 2023), părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa cererile-tip de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor. De asemenea, în aceeași perioadă vor fi depuse/transmise cererile-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă.
În a doua etapă (6 – 12 iunie 2023), sunt prevăzute următoarele activități:
- depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
- validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
Actele necesare înscrierii sunt:
- Cererea-tip de înscriere (formular în format editabil – MS Word) poate fi descărcată de AICI;
- Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului;
- Copie şi original – certificatul de naştere al copilului;
- Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este cazul);
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
Citiți principiile noastre de moderare aici!