Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul național al USR, a luat interviul pentru cetățenia română, susținut miercuri.
„România, gata, sunt unul de-ai tăi! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 ani. M-ai făcut adult, m-ai făcut european, m-ai făcut mai tenace, mai călduros, mai inventiv. Iar acum m-ai făcut român cu acte în regulă”, a scris primarul pe Facebook.
Urmează depunerea jurământului, „la proxima ocazie”. În mod normal, acest lucru ar mai dura încă câteva luni.

foto: Facebook/Dominic Fritz
„Sunteți demult, mult mai român decât mulți români”
Într-o oră și jumătate, postarea de pe Facebook a primarului a strâns peste 16.000 de reacții și peste 2.400 de comentarii. Aproape toate dintre acestea sunt pozitive. Comentariile de top sunt cele care susțin că Fritz era, și fără cetățenie, român.
„Cred că sunteți demult, mult mai român decât mulți români. Felicitări!”, a scris o doamnă.
„Super, felicitări! Oricum erai de-al nostru, mai de demult”, scrie în cel mai apreciat comentariu.
„Unii nu vor înțelege niciodată că nu contează de unde vii, ci contează ce faci. Felicitări pentru implicarea în comunitățile locale și în societate!”, a scris și altcineva.
Vă amintim, pentru faptul că „nu este român”, adversarii primarul Timișoarei au dus o intensă luptă pentru discreditarea lui. Vorbim în mod special de Nicolae Robu, pe care Fritz l-a bătut în două rânduri de alegeri. Lipsa cetățeniei a făcut și obiectul unor contestații la validarea mandatelor sale, însă instanțele au considerat de fiecare dată că cetățenia unui stat european este suficientă pentru ca Fritz să fie edil.
Altfel, lipsa cetățeniei a fost motiv și de dispută în momentul alegerilor interne din acest an de la USR. Cu toate acestea, Fritz a fost votat masiv președinte de către colegii de partid, ce-i drept, cu un număr relativ mic de voturi exprimate.
Primarul își depusese dosarul încă de anul trecut. Întrebat în repetate rânduri despre acest subiect, Fritz a spus că își așteaptă rândul ca oricare al cetățean, nedorind să beneficieze de statutul său public. În general, termenul mediu de așteptare ar fi, oricum, de aproximativ doi ani. În cele din urmă, primarul Timișoarei și liderul de la nivel național al USR a fost invitat săptămâna trecută să susțină interviul.
Proba s-a desfășurat miercuri, iar lui Fritz cel mai interesant i s-a părut că a prins o întrebare despre zeitățile dacice.
Trimite articolul
XBravo Fritz.
Hai ca mai sunt multe de făcut in oraș: asfaltari, reasfaltari, reabilitari, amvelopări, stadion, pasaj, poduri , pasaje, polivalentă etc etc…
Da-i ‘nainte!👍
-
Ai uitata ce este mai important de facut: studii de fezabilitate, studii de prefezabilitate, studii de oportunitate, parade gay, WC cu 90.000 euro bucata etc
-
Nelule, esti cumva uituc? Ia vezi cate studii de fezabilitate au fost facute pe vremea lui robu si uitate in sertare ani de zile, bazine in cartiere, parcari supraetajate in cartiere etc…. Hai sa nu mai uitam mizerile din trecut aratand cu degetu in prezent!
-
Parade Gay🤗 tu ești unul din aia care merge mereu cu bucile strânse prin oraș de frica sa nu….😆
Uită-te mereu peste umăr, rămâi vigilent ca nu cumva, cândva, undeva…ști tu! -
Vezi ca legea zice ca trebuie sa faci studiile alea, crezi ca o investitie se aproba asa de pe o zi pe alta fara niciun studiu?
Esti paralel cu realitatea ba Nelule.
-
Acum poti sa mergi la lucru in Anglia..
-
dap, dar mai bine la sparanghel in Germania.
-
Poate o sa meargă…după încă un mandat.
Până atunci are treabă.
-
-
duca-se
Avem nevoie de oameni corecti care lucreaza si empatizeaza cu poporul nu de….
Un adevarat roman!!!!
La fel de slab pregatit, la fel de corupt, la fel de arogant, la fel de lipsit de viziune. Felicitari!
-
Ai și ceva dovezi palpabile bănuiesc pe care ni le prezenta, sau?
-
da, ma uit la cum arata orasul, si mi vine sa plang! nicidecum “ca n germania“
-
-
Ce dovezi vrei nea “M”???
Nu îl crezi pe cuvânt pă Cipi?
Daca zice el că e corupt atunci așa e , și nu trebuie pusă la îndoiala afirmația lui. Cum îți permiți să îi ceri dovezi?
Scandalos dom’le că pui problema in felul ăsta.
Cipi, zi-le tată, bagă mare!
Cel mai slab pregătit și rău intenționat primar din istoria Timișoarei…țintește sa fie președinte…trebuie oprit!
-
Argumenteaza.
-
dap, nu e nevoie de argumente, useristilor le place prezumtia de vinovatie, deci sa accepte si ei acuzatii asa cum improasca ei in altii.
Daca imi arati insa niste argumente de-ale tale in vreun comentariu, iti argumentez eu apoi ce a scris Alexandru cat de detaliat vrei.
-
dap, peneliștilor le place trollingul kgbist
-
-
Ce sa argumenteze? O tâmpenie cu o alta tâmpenie?🫣
Alexandre, las-o așa cu opritu ăla, n-o mai chinui…
Încearcă tu să-l îl oprești …
🤭
-
Felicitari si mult succes!
A nu se lua in seama frustrarile unora…
Bravo DOMINIC! Congratulationes…
cela mai slab primar din istoria Timisoarei, sustinut de un partid infect, a bagat orasul in moarte clinica
-
Asa e,robulache dezvolta orasul in viteza cu popoviciu si altii langa el. Numai oameni cinstiti.
-
Tipic comentariul, hai sa comparam, să arătăm ca “celălalt ” a fost mai rau decât cel rău de acum. Chiar e greu de inteles ca ne dorim un primar care sa fie bun, cu adevărat, nu mai bun ca cel de dinainte???
-
Bravo Dominic! Nu băga in seamă toți frustrații, invidia altora este măsura succesului tău. Felicitări!
Multi viteji pe aici si pe facebook cu nivel de cunoastere a romanismului mult sub nivelul “neamtului”. C’asa-i in tenis…
-
Tu esti la pamant cu romanismul. A mai fost unul Iohannis presedinte, un neamt, poate ai auzit de el, care acum o sa ramana fara casa. Mare cunoscator de romanism a fost si ala.
Te pregatesc serviciile pentru mai departe….
Adica va fii cetatea dublu, cu dubla loialitate.
Fritz se viseaza Iohannis 2. Vrea si el sa stea 10 si sa primeasca salarii degeaba.
Un abuz al Comisiei Electorale care i-a permis candidatura Lacuna a Serviciilor de Informatie si culpa Partidului!
-
@ppa: Ai citit Constitutia? O pomeniti la fiecare behaiala, dar habar nu aveti decat art 39, obisnuiti cu magazinele din care va cumparati toate gunoaiele la 39 lei fiecare!
Se vede ce ofticati sunt unii “romani”din comentarii, ca nu mai sunt lasati sa fure.
BRAVO FRITZ! DA PE EI!
-
dap, nu stiam ca Fritzy se face politist si se ocupa de aia care fura, eu credeam ca ramane primar si se ocupa de administratie (sau macar incepe sa se ocupe). Mi-ai dat totusi o veste buna, multumesc.
Fortza Fritzy, incepe cu ceva usor, de exemplu cu furturile de biciclete. Dar pana atunci vezi ca e toamna si se infunda canalizarile de la frunzele nematurate, tot ceva usor de facut…
Roman adevarat, ce-are daca ii lipsesc niste avize obligatorii cand face vreun proiect? Oameni rai, ii dau amenzi, nu cum face PMT care in loc sa-ti des amenda te indruma sa fii cu totul in regula cand “gresesti”…
Nu lipsa cetateniei, ci lipsa DOMICILIULUI a fost problema, nu mai repetati prostia asta.
Ca sa candidezi la primarie trebuie sa ai domiciliul in localitatea in care candidezi. NU poti sa candidezi la Timisoara cu buletin de Mosnita.
Iar pentru useristii de serviciu:
intelegeti, va rog, art 4 (2) si art 5 (1). din L115/2015, precum si Decizia CCR nr. 580/2022
Contestatia impotriva primei candidaturi a fost respinsa pe motiv ca a fost facuta prea tarziu, nu s-a judecat fondul problemei.
-
Greu cu cititul ? Scrie foarte clar “cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul SAU reședința în România “ au dreptul de a alege și de a fi aleși în aceleași condiții ca și cetățenii români “. Ce tot bateți cimpii cu domiciliul obligatoriu ?!
-
perfect adevarat ce spui, atat ca ai uitat sa vitesti si ca la art 4 (2) scrie ca
” Pot candida numai persoanele care au ⚡domiciliul⚡ pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese”
Te impiedica sa intelegi asta analfabetismul functional sau userismul platit cu pufuletzi?
Trag concluzia ca nici decizia CCR n-ai citit-o…
Pai… mergi iute la sediu sa-ti iei pufuletzii, useristule, ca pentru scoala deja e prea tarziu, nu mai ai sanse de recuperare.
-
Dna scrie pe tine
COMUNISTULE !
FARA PENALI IN FUNCTII PUBLICE ! Esti penal, da-ti demisia.
-
E penal ? Are vreo condamnare și nu știm noi prostimea?
-
dap, la useristi nu conta daca exista condamnare, era suficient sa ai dosar penal si ti se lipea instant eticheta de penal, erai terfelit nonstop in toata presa sorosista (dovedit de cu.rand de catre americani ca a fost platita din bani de la soros) si ti se cerea demisia si sa mergi in instanta sa-ti dovedesti nevinovatia. mergem si in cazul useristilor tot pe prezumtia de vinovatie, ca sa nu fim ipocriti, e clar, mai… puncte de suspensie?
-
Omul lui Soros prinde radacini in Romania. Fritz va da cele mai mari impozite din tara si parade gay tot timpul anului. Nu uitati ca Timisoara are primul primar comunist dupa Revolutia din 1989. Lin Yiran este sotia comunista a lui Fritz.
-
Jet în Siberia vierme sinistru
-
De ce au devenit timisorenii asa spalati pe creieras nu inteleg. De la speis?
-
astia sunt niste atarnatori de la likud
-
-
Pai daca stai si tu sa cauti putin, vei constata ca are dreptate in afirmatiile sale. USereii se vor a fi oameni inteligenti care isi formeaza parerile strict pe dovezi si nu pe opinii personale, nu? Cauta si ai sa intelegi…
-
Jale mare în tabăra haterilor, cum că unul din afară vrea să devină pui de geto-dac! S-au înfoiat unii crezând că sunt coada de la cireașă! Și totul este politc, nu? Sau că nu este unul de-al lor, bănățan sadea? Ori poate că toți acești hateri suferă de satiriazis, plăcându-le doar awo!? :))))))
Când o să-ți găsești un job prin care aduci valoare in societatea pe care o reprezinti, atunci vei fi de-al meu.
Timisorenii erau mai destepti. Pacat de voi baieti. Ajung oameni care nu au managerizat nici macar viata lor cum trebuie sa conduca orase, doar ca sunt de alta cetatenie. Un cersetor de ajutor social. Einen Asozial (ASI)!
Mic compendiu pentru un comment de ‘calitate” fara tenta conpsrationista : Mențiuni anti-gay, Soros, Comuniști, ‘Agenturilii străine’, ‘huoo’, ‘Tot timpul alții sunt de vină că ne merge nouă prost’, ‘Nu ne vindem țara aka E țara mea, baaahhhhh’, ‘Mucusor’, ‘ăștia ne bagă în război’, Globaliști, Noua Ordine Mondială, Big Pharma, Trezirea la realitate, Poporul Suveran, Cei care ne-au vândut, Adevărul pe care nu vor să îl știm, Sclavi în propria țară, Mass-media vândută, Neamul Românesc, Valori tradiționale, Patrioți/Trădători, Occidentul decadent, Deșteaptă-te, române!
-
dap, nu se compara cu etichetele de genul: putinistii, legionarii rusofili, retrograzii, stirbii, needucatii,
ori idei democratice de tipul: sa li se ia buletinele batranilor in ziua votului,
ori exprimari elevate precum “placutza suedeza” urlata pe strada.Adica PLEAVA, desigur.
Si trag concluzia ca tu crezi ca e foarte bine ca resursele le au altii (gaz, petrol, paduri, terenuri agricole, mai toate resursele minerale etc), e foarte bine ca sistemul bancar e controlat de banci straine, nu ca in Germania unde au protestat cand era cat oe-aici sa ia altii o singura banca, e foarte bine ca retailul e controlat de niste hypermarketuri straine care aproape au monopol iar producatorilor romani li se pun taxe peste taxe ca sa le accepte marfa, e foarte bine ca ajutam ukraina care intotdeauna ne-au fost ‘prieteni’ si se poarta ‘extraordinar’ cu romanii de-acolo, iar pentru asta luam bani de la mamici, pensionari, elevi, profesori etc in timp ce ukrainenii maresc alocarile pentru educatie, e foarte bine, e… super!
Cat despre occident, nu e deloc decadent, nici Parisul nu e o cloaca infecta, in niciun mare oras vestic nu vezi cum isi injecteaza in vena pe strada ziua in amiaza mare, nici nu sunt cartiere din ce in ce mai multe peste tot unde nici politia nu mai intra…Tu esti foarte inteligent, faci parte din elitele tarii de inteligent ce esti.
Si ce bine ca a castigat mucusor, ca altfel cine stie, se marea naibii TVA-ul, pe cand asa, e fix cum a promis, adica nu s-a marit la nimic, nici la mancare, nici la medicamente, la absolut nimic.Iti doresc multe banane si multi blugi si sa ai parte de valori proeuropene precum cenzura, monitorizarea sec.uristica a cetatenilor, impuneri dictatoriale de tot felul…
Hai, slava, si multa sanatate, mai fa-ti o doza ca e sigur si eficient, nici nu conteaza ce s-a descoperit despre cum au fost manarite testele, salveaz-o asadar pe bunica (aia careia vrei sa-i iei buletinul in ziua votului)Cata manip.ulare… Tipic userista. Dar cine ridica valul de ura, de acel val va pieri.
Daca putea sa obtina cetatenia romana dupa 8 ani de sedere, de ce o cere acum (la 22 de ani de sedere), cand “absolut intamplator“ face parte de coalitia de guvernamant? I-a fost cumva frica de teste, sau din alte motive?
Mi-ar placea sa raspunda Donimic.