Potrivit zvonurilor și surselor Tion, PSD îl pregătește pe Alexandru Rogobete de o candidatură la Primăria Timișoara. Actualul ministru al Sănătății ar fi speranța social-democraților pentru a câștiga pentru prima dată Primăria Timișoara. Candidatura nu este, cel puțin momentan, oficială.
„Mai sunt doi ani pana la alegeri, este prematur sa vorbim despre candidați”, au spus pentru Tion reprezentanții PSD Timiș.
Teoretic, următoarele alegeri pentru Primăria Timișoara ar urma să aibă loc în 2028. Acestea, însă, ar putea fi organizate și ceva mai repede, dacă Dominic Fritz își va pierde mandatul în urma conflictului de interese în cara a fost găsit de ANI. Curtea de Apel Timișoara a respins contestația la raport, dar primarul va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Deși edilul susține că în cel mai rău caz va fi sancționat doar cu 10% din indemnizație, mai multe voci din justiție spun că, probabil, mandatul îi va fi încheiat prematur.
Originar din Anina, Caraș-Severin, social-democratul are două diplome de licență și două de master obținute la Timișoara. În primul rând, a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universității de Vest din Timișoara în anul 2013, cu masterat obținut doi ani mai târziu, în același domeniu, tot aici. Ulterior, în 2019, a obținut a doua diplomă de licență la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, iar trei ani mai târziu și-a luat și al doilea master managementul serviciilor sociale și de sănătate la aceeași universitate.
Rogobete nu a profesat ca medic, ocupându-se exclusiv de cercetare. Mentorul acestuia a fost Dorel Sădesc, actualul manager al Spitalului Județean. Beneficiind de sprijin politic, actualul ministru al Sănătății a ajuns prima dată la București în 2023, ca secretar de stat, unde a coordonat implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniul sănătății. În 2024, a fost ales și deputat PSD de Prahova.
Vă amintim, după o campanie de promovare intensă, Rogobete a fost numit ministrul Sănătății din vară, când a fost numit în locul colegului său de partid Alexandru Rafila. De atunci, a venit de mai multe ori la Timișoara, inclusiv pe finalul săptămânii trecute. De când este ministru, Rogobete a garantat în mai multe rânduri că IInstitutul Oncologic din Timișoara va fi până la urmă construit, deși nu prin PNRR.
Trimite articolul
Xdap, Doamne feri. Du-te, Rogobete, termina-ti rezidentiatul si lucra ca medic! Bine era sa fi lucrat vreo 10 ani macar inainte sa ajungi sinistru la sanatate si sa vorbesti de performanta si alte vise frumoase in timp ce avem cea mai mica finantare din UE / asigurat.