tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Rectorul UVT Marilen Pirtea: „UVT își asumă rolul de universitate-laborator al interdisciplinarității”

Rectorul UVT Marilen Pirtea: „UVT își asumă rolul de universitate-laborator al interdisciplinarității”

De Vlad Popa
la 28 November 2025 10:12 Reactualizat la: 28 November 2025 16:21

Rectorul UVT Marilen Pirtea: „UVT își asumă rolul de universitate-laborator al interdisciplinarității”

Foto: Facebook/PNL
28 November 2025 10:12 Reactualizat la: 28 November 2025 16:21
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează profilul de universitate orientată spre colaborare între domenii, fiind singura universitate din Timișoara și din Regiunea de Vest inclusă în a doua ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2026 (ISR), realizat în parteneriat cu Schmidt Science Fellows.
Scris de Vlad Popa - Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează profilul de universitate orientată spre colaborare între domenii, fiind singura universitate din Timișoara și din Regiunea de Vest inclusă în a doua ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2026 (ISR), realizat în parteneriat cu Schmidt Science Fellows.

Trimite articolul

X

UVT se situează în top 10 universități din România, ocupând locul 3 la nivel național și fiind inclusă în intervalul 601–800 la nivel mondial, într-un clasament care a analizat performanțele în cercetarea științifică interdisciplinară a 1267 de universități din 94 de țări, dintre care 10 sunt din România.

În acest context, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază:

„Clasarea Universității de Vest din Timișoara drept singura universitate din Timișoara și din Regiunea de Vest prezentă în Interdisciplinary Science Rankings 2026 confirmă angajamentul nostru constant pentru dezvoltarea unei culturi academice în care colaborarea între domenii este esențială. Rezultatul obținut, prin care UVT se situează în topul național și într-o poziție solidă pe plan internațional, reflectă investițiile strategice în infrastructura de cercetare, în centre interdisciplinare precum ICAM și în programe educaționale care dezvoltă competențe transversale. Într-o lume în care marile provocări pot fi abordate doar prin integrarea științelor exacte, socio-umane și a creației artistice, UVT își asumă rolul de universitate-laborator al interdisciplinarității și de partener activ în marile transformări globale.”

Clasamentul THE Interdisciplinary Science Rankings reprezintă primul demers global dedicat evaluării contribuțiilor și angajamentului universităților față de știința interdisciplinară, vizând modul în care instituțiile reușesc să integreze cunoașterea din mai multe domenii pentru a răspunde marilor provocări ale lumii contemporane. ISR 2026 se bazează pe 11 indicatori de performanță, grupați în trei piloni care acoperă întregul ciclu de viață al proiectelor de cercetare: Inputs (19%) – finanțarea și resursele pentru cercetarea interdisciplinară; Process (16%) – măsuri de succes, infrastructură, suport administrativ și politici de promovare dedicate echipelor interdisciplinare; Outputs (65%) – volume de publicații, calitatea cercetării și reputația internațională.

În acest cadru competitiv, UVT se remarcă prin faptul că a obținut cele mai bune rezultate în pilonul „Process”, ceea ce reflectă investițiile constante în infrastructură, instrumente de suport pentru cercetători și mecanisme instituționale care încurajează colaborarea între discipline, de la nivel de politici academice până la modul de organizare a centrelor de cercetare.

„Angajamentul UVT pentru interdisciplinaritate se regăsește atât în strategia de cercetare, cât și în modul de proiectare a programelor de studii, universitatea asumându-și rolul de catalizator al dezvoltării societății prin integrarea științelor exacte, a științelor socio-umane și a creației artistice în proiecte cu impact real. Prin poziționarea în ISR 2026, UVT confirmă coerența dintre viziunea sa instituțională și modul în care aceasta se reflectă în rezultatele de cercetare interdisciplinară la nivel internațional. Un pilon esențial al acestei viziuni este Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM, infrastructură de cercetare la standarde internaționale. ICAM reunește specialiști din biologie, fizică, matematică, informatică, chimie și științele mediului, implicați în proiecte interdisciplinare dedicate temelor majore ale prezentului, precum schimbările climatice, monitorizarea mediului sau dezvoltarea tehnologiilor verzi.

La nivel educațional, UVT susține formarea unei culturi interdisciplinare încă din ciclul de licență prin proiectul disciplinelor complementare, în cadrul căruia studenții parcurg discipline din afara specializării lor pentru a dobândi competențe transversale precum gândire critică, colaborare, comunicare, capacitate de analiză și integrarea perspectivelor multiple din științe exacte, științe socio-umane și arte”, transmit cei de la UVT.

La scară globală, clasamentul THE subliniază că interdisciplinaritatea este esențială pentru a găsi soluții la problemele complexe ale lumii contemporane, de la tranziția digitală și criza climatică, la sănătate publică, securitate, sustenabilitate și reducerea inegalităților.

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    VIDEO. Se deszăpezește și nordul Timișoarei. Pregătiri pentru încă o noapte cu zăpadă, dar și cu ger cumplit
    2
    Elevii din Timișoara, așteptați la prima proiecție „after school” din acest an, la Cinema Studio
    3
    Primii bebeluși ai noului an, născuți la Timișoara
    4
    Alertă în Lugoj: miros puternic de clor la Uzina de Apă nr. 3. Autoritățile au intervenit de urgență
    5
    Legea acordării pensiei private a fost promulgată: un contribuabil obține inițial 30% din sumă, iar restul eșalonat
    6
    Autoturism căutat în Franța, descoperit la Punctul de Frontieră Moravița
    7
    FOTO. În ciuda recesiunii, în 2025 piața de artă est-europeană a înflorit. Recorduri pentru artiști români
    8
    Buget majorat pentru Programul „Masă sănătoasă”. Peste 540.000 de elevi și preșcolari vor beneficia de o masă caldă în 2026
    9
    UPDATE. Cod galben de ninsori în Timiș până marți
    10
    Atenție, părinți! Dacă aveți lapte praf NAN sau Alfamino din anumite loturi, trebuie să îl returnați

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 martie 2026, în Timișoara?

    Lugoj

    Alertă în Lugoj: miros puternic de clor la Uzina de Apă nr. 3. Autoritățile au intervenit de urgență

    România

    Codrin Miron, procurorul-șef al Serviciului Teritorial Timișoara, propus șef al DIICOT

    Ştiri din Timiș

    Trei zile de informare despre vaccinare, organizate la Timișoara

    Eveniment

    Doi bărbați sunt condamnați la închisoare după ce au furat prin violență din casa unei vârstnice din Sânnciolau Mare

    Ştiri din Timiș

    Cosit, curățat și reparat. CJ Timiș aprobă întreținerea drumurilor și a pistei de biciclete de-a lungul Canalului Bega

    Eveniment

    Femeie din Recaș, protejată prin ordin de restricție împotriva soțului, care a violat-o

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș aprobă extinderea drumului de legătură Aeroport-A1. Noul sector sudic va ocoli Remetea Mare

    Ştiri din Timiș

    Cultul lui Mithras, analizat într-o nouă conferință Arheotim la UVT

    Utile

    Încep plățile pentru ajutorul de încălzire la Timișoara. Unde și când își pot ridica banii beneficiarii
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici