La începutul lui 2011, statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor credita judeţul Timiş cu un parc auto dimensionat la exact 165.869 de autoturisme.
Un calcul matematic simplu ar arăta că avem câte o maşină la fiecare al patrulea locuitor al judeţului. Vehicule multe, aşadar. Ce-i drept, criza a mai tăiat din pofta bănăţeanului de a-şi cumpăra maşină nouă, pe străzile din Timişoara şi din celelalte localităţi ale judeţului circulând cu aproximativ 5.000 mai puţine maşini noi (cu o vechime de 1-2 ani) decât cu un an în urmă.
Una peste alta, cam jumătate din totalul autoturismelor înmatriculate la această oră în Timiş sunt mai noi de 10 ani. Tot apreciabil este însă şi numărul celor fabricate înainte de Revoluţie, pe vremea când maşina era considerată un lux.
Dacia conduce în topul maşinilor vechi
Fără nicio surpriză, în marea lor majoritate, maşinile comunismului aflate încă în circulaţie poartă marca Dacia, aproape 20.000 de autoturisme produse la Piteşti posedând încă certificat de înmatriculare.
La rândul său, autoturismul Oltcit pare să-şi confirme renumele de „maşină pe viaţă”, chiar dacă prezenţa lui pe şoselele judeţului este ceva mai modestă. Doar 512 maşini ieşite acum douăzeci şi mai bine de ani de pe banda fostei fabrici de la Craiova mai figurează încă în scriptele DRPCIV. Tot aici apar şi binecunoscutele ARO (506 vehicule), ba chiar şi un solitar IMS.
În Timişoara anilor de dinainte de Revoluţie nu se întâlneau însă doar mărcile autohtone. Mai vedeai, ici-colo, o Skoda, un Polski Fiat, un Trabant, sau chiar vârful de lance al producţiei auto din RDG – Wartburgul. Toate sunt prezente şi acum în parcul auto al judeţului Timiş, care totalizează câteva sute bune din maşinile produse în blocul comunist.
Aproape fiecare din fostele ţări-surori producea una-două mărci, întâlnite şi astăzi, mult mai rar, desigur, pe străzile din Timişoara. Nu lipsesc, de exemplu, cehii, cu cele 210 Škoda model vechi, majoritatea 100 S.
Ruşii sunt prezenţi cu 291 de maşini Lada, dar şi cu opt bucăţi din anticele Volga sau cele două Tatra.
Polonezii sunt ceva mai discreţi. În evidenţa celor de la Înmatriculări figurează o singură Warsawa, două Polonez FSO şi tot atâtea Polski Fiat sau Žuk. Ca şi în prezent, maşinile nemţeşti deţineau şi în anii ’80 supremaţia la categoria autoturisme de import. Singura diferenţă este că pe atunci acestea proveneau din RDG, vedeta fiind popularul Trabant.
Trabantul, o pasiune
„În decurs de şase ani am avut tot atâtea Trabanturi. La un moment dat deţineam cinci deodată, acum am mai rămas cu două. Am avut chiar şi unul decapotabil, acasă în Alba”, povesteşte inginerul George Guşteriţan din Timişoara, probabil unul dintre cei mai pasionaţi deţinători din ţară ai maşinilor cu însemnul celebrei mărcii est-germane.
Ardeleanul de 32 de ani nu s-ar despărţi cu niciun chip de micul autoturism model 1981, cu care a văzut toată ţara şi ceva în plus. „Am fost în Deltă, la mare, am mers în Ungaria. Din judeţele de la noi doar Iaşiul mi-a scăpat. Maşina soţiei e mai nouă. E ultimul model scos de Trabant, fabricat în aprilie 1990, cea din urmă lună în care fabrica de la Zwickau a mai produs Traby”, se mândreşte Guşteriţan.
Ardeleanul devenit timişorean n-are niciun fel de complex pe şosea. „Prind fără probleme 80 sau chiar 90 km la oră. Mai mult nici nu-mi permit, cu o maşină de numai 26 de cai-putere. În general lumea ne priveşte cu simpatie, ne face semn cu mâna sau ne salută cu farurile. Mitocănia creşte doar dincolo de munţi”, spune bărbatul.
Nu sunt mulţi cei care, precum „Guşteru” – porecla inginerului în comunitatea proprietarilor de Trabant – se avântă în trafic la volanul maşinii în doi cilindri. „Am rămas destul de puţini, ne-a decimat Programul Rabla. Personal, ştiu doar vreo şase deţinători de Trabant care circulă efectiv, zi de zi, cu ele, şi aici le includ şi pe cele două ale noastre. Este păcat, pentru că e o maşină a cărei întreţinere nu costă mare lucru. Încă mai găseşti magazine cu piese, provenite, ce-i drept, din Ungaria, de o calitate inferioară celor nemţeşti. Se găsesc şi nici nu sunt scumpe. Un segment de Trabant, de exemplu, costă 3 lei şi 70 de bani şi te ţine 30 de mii de kilometri. Şi impozitul e mic – 24 de lei pe an”, face reclamă Guşteriţan obiectului pasiunii sale.
„Trabantiştii” se întâlnesc an de an
Timişorean prin adopţie, George Guşteriţan, a ţinut de altfel să-i reunească pe „trabantişti”, prin intermediul unui site numit, nici nu se putea altfel, traby.ro.
„Sunt aproape 500 de utilizatori din toată ţara. Ne întâlnim cam de patru ori pe an. Vin de peste tot, din Bucureşti, din Cluj, din Mureş… E grozav când poţi vedea atâtea Trabanturi la un loc”, spune cel pentru care cea mai mare bucurie ar fi să reuşească să se numere, măcar odată, printre participanţii la întâlnire posesorilor de Trabant din toată lumea, organizată, o dată pe an, la Zwickau, în estul Germaniei, locul de naştere al celui mai reprezentativ simbol auto al perioadei comuniste.
În prezent, doar 176 de Trabanturi mai posedă certificat de înmatriculare în Timiş, la care se adaugă şi 43 de maşini marca Wartburg.
Este dificil de estimat câte dintre aceste adevărate vestigii ale comunismului circulă efectiv pe străzile din Timişoara. Unele ruginesc în garaje, în timp ce pe altele, perfect întreţinute de proprietari, le mai poţi vedea doar la paradele organizate de nostalgicii reuniţi în cluburile auto.
Numărul maşinilor mai vechi de 20 de ani şi înmatriculate în judeţul Timiş trecea, în luna ianuarie, de 34.000.
Marius Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!