Ultimul joc de pe teren propriu susţinut de CFR Timişoara a fost mai degrabă o parodie, conducerea şi banca tehnică a echipei, preferând să-i „menajeze” pe cei mai valoroşi jucători din lot.
Motivele pentru care cei mai importanţi jucători pregătiţi de Alin Artimon nu au evoluat au fost mai multe, toate fiind anunţate cu două zile înaintea jocului în cadrul unei conferinţe de presă. Cert este că echipa oaspete avea nevoie de cele trei puncte puse în joc pentru a nu mai avea emoţii cu evitarea retrogradării în partida din ultima etapă.
Timişorenii, care trec printr-o perioadă mai puţin fastă din punct de vedere material, au trimis în teren o echipă de anonimi, iar oaspeţii au dominat jocul de la un capăt la altul. FC Târgovişte a reuşit să deschidă scorul la numai patru minute de la primul fluier al arbitrului întâlnirii.
Rezultatul final a fost stabilit în repriza secundă, cu 10 minute înainte de fluierul final. În ultima etapă a acestui sezon, timişorenii vor evolua pe terenul celor de la Apulum Alba Iulia, într-o partidă lipsită de interes.
Cosmin Bradu
cosmin.bradu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!