Într-o eră digitală în continuă schimbare, tinerii din Moldova se confruntă cu o realitate economică dificilă, iar accesul la credite poate fi o provocare majoră. Fie că vor să își cumpere o mașină, să își plătească studiile, sau să își stabilească o viață independentă, mulți tineri se lovesc de obstacolul lipsei istoricului de credit.
Primăvara își face apariția, iar Iulius Town o întâmpină cu entuziasm. Târgul de mărțișoare oferă vizitatorilor simboluri ale acestui anotimp, iar în luna martie, copiii sunt așteptați la noi spectacole de Teatru de Păpuși și sesiuni pline de distracție. În acest weekend, atelierele de creație îi vor ajuta pe cei mici să realizeze mărțișoare pentru mame.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, președintele USR Timiș și vicepreședintele USR la nivel național, a criticat decizia administrației Trump de a-i aduce în SUA pe frații Tate. În același mesaj, Fritz îi atacă și pe Elon Musk și Călin Georgescu.
Primăria Timișoara pune la bătaie aproape 30 de milioane de euro pentru execuția lucrărilor aferente regenerării urbane a zonei Traian, „.cel mai mare proiect de regenerare urbană a unei zone istorice din România”, potrivit reprezentanților municipalității. Licitația a fost publicată joi pe SEAP, iar ofertele sunt așteptate până pe 9 aprilie.
Cea mai mare piață din lume este piața valutară (FOREX). Zilnic, se efectuează tranzacții în valoare de peste 7,5 trilioane de dolari, potrivit Băncii pentru Decontări Internaționale. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, Statele Unite au un produs intern brut anual de aproximativ 25 de trilioane de dolari. Astfel, în trei zile, se tranzacționează valută a cărei valoare este echivalentă cu producția anuală a economiei americane.

Mapamond

Accident în lanț pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 12 morți și zeci de răniți, printre care și un român
Un accident grav a avut loc pe autostrada A1 din Bulgaria, care face legătura între Sofia și Burgas. Peste 50 de vehicule au fost implicate în două accidente în lanț, soldate cu cel puțin 12 morți și zeci de răniți. Printre victimele rănite se află și un cetățean român.

Ştiri din Timiș

FOTO. Încă un parc din Timișoara aproape modernizat. Ultimele lucrări depind de vreme
Lucrările de modernizare a locului de joacă din Parcul Constructorul, din Complexul Studențesc, se apropie de final. Primăria Timișoara anunță că este în desfășurare montarea ultimelor elemente, iar copiii ar putea folosi în curând noul spațiu.

Eveniment

Atac terorist în Spania. Un polițist a murit, iar altul este grav rănit după ce un rucsac a explodat pe o stradă
Un polițist a murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce un rucsac abandonat pe o stradă din orașul spaniol Oviedo a explodat în timpul intervenției autorităților. Incidentul a avut loc de dimineață, în timp ce echipele de poliție verificau geanta suspectă. Cu puțin timp înainte, o adolescentă de 17 ani fusese împușcată în apropiere, iar anchetatorii încearcă să afle dacă cele două incidente au legătură.

România

Cum afli câți bani ai acumulat la Pilonul 2 de pensii. Verificarea se face online, în câteva secunde
Aproximativ 8,5 milioane de români sunt înscriși în sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2), însă nu toți știu la ce fond contribuie și câți bani au acumulat până în prezent. Informațiile pot fi verificate online, fără drumuri la instituții, prin intermediul unei platforme care permite identificarea administratorului fondului și accesarea contului individual.

Eveniment

Doi albanezi prinși de polițiști după ce au trecut ilegal granița pe la Moravița
Doi cetățeni albanezi ar fi trecut ilegal granița din Serbia în România și au fost depistați de polițiștii de frontieră în zona Moravița. Un al treilea conațional, aflat la volanul unei mașini în care urma să urce unul dintre ei, este cercetat pentru că i-ar fi ajutat să intre ilegal în țară.

Eveniment

VIDEO. Accident în sensul giratoriu de lângă Piața Mărăști din Timișoara. O șoferiță a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs marți, în sensul giratoriu de lângă Piața Mărăști din Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie de 50 de ani a fost rănită și transportată la spital. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal. 1

Ştiri sportive

Cristi Chivu, distins cu „Premiul pentru Merit Sportiv” în Italia
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.

Angajari TION

Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi: