Ce culoare aţi vrea să fie tramvaiele reabilitate? Asta ar vrea să afle primarul Nicolae Robu de la timişoreni. Edilul-şef al Timişoarei a lansat un nou sondaj pe Facebook, având ca temă aspectul interior al tramvaielor reabilitate. Robu se referă de fapt la culoare, călătorii având de ales între alb-violet şi alb-portocaliu.
Înveţi, stai cu burta pe carte, iar la final rămâi cu ochii în soare. Aşa au rămas şi profesorii din Timiş care au luat nota maximă la titularizare.
Ulciorul nu merge de multe ori la apă! Asta au învățat pe pielea lor două femei de 26 și 36 de ani din Călărași. Ele au fost săltate de polițiștii lugojeni în timp ce încercau să înșele o bătrână prin metoda „accidentul”. După ce le-au reținut oamenii legii au aflat că cele două au mai înșelat și alți lugojeni.
Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a fost internat, marți, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Înaltpreasfinţitul se află la secţia de Terapie Intensivă a institutului.
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a fost ascultat în dosarul în care au fost trimiși în judecată fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi alte opt persoane, fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Adrian Duicu a discutat cu fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, despre fondurile alocate pentru județul Mehedinți pentru servicii paraclinice.
Locuitorii din comuna Moşniţa Nouă vor rămâne, miercuri, fără apă la robinete, timp de câteva ore, din cauza unor lucrări programate pe Calea Buziaşului, anunţă Aquatim. Se va lucra la devierea unei conducte de apă potabilă, lucrare cuprinsă în proiectul pe fonduri europene al companiei privind extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
A fost acțiune pe transporturi toată săptămâna trecută, în Timiș. Polițiștii au ieșit în trafic pentru a-i controla pe cei care transportă marfă sau persoane. În urma verificărilor, mai bine de jumătate din cei controlați au fost amendați pentru că au încălcat legea.
Elevii care nu și-au găsit încă un loc în clasa IX-a mai au o șansă în cadrul celei de-a treia etape de admitere în ciclul liceal. La nivelul județului Timiș au rămas aproximativ 800 de locuri libere.
Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, FALT a realizat o serie de demersuri la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., pentru lămurirea unor situaţii referitoare la data la care se consideră achitate, în termen, facturile de încălzire şi apă caldă prin alte instrumente legale de plată decât numerar, adică transfer bancar, ordine de plată, etc.
Ziua Imnului a fost sărbătorită în cerc restrâns la Timișoara, în fața Palatului Administrativ. Spre deosebire de alți ani, participanților li s-au alăturat cântăreți de muzică populară acompaniați de copii.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la spectacole, ateliere sau expoziții.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Timiș, fiind cercetate în contextul unei posibile tentative de fraudare a examenului de rezidențiat organizat duminică, 15 noiembrie, la Timișoara.
Mapamond
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.
Eveniment
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile
7
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.