Datele de pe portalurile de imobiliare arată noi creşteri, e drept, cu paşi mici, la preţurile apartamentelor. Timişoara e în topul naţional al creşterilor, cu un plus la preţ de peste 11 procente.
Campania “Vreau și eu la școală!”, demarată de Asociația WorldTeach, din Timişoara, a ajuns la primii beneficiari. Astfel, 25 de copii din Șipet, județul Timiș, au primit un ghiozdan nou, echipat cu rechizitele necesare începerii anului școlar și dulciuri. Copiii provin din familii cu o situație financiară precară și sunt elevi în clasele I-IV.
Comisia de recepţie a proiectului Incuboxx, în frunte cu primarul Nicolae Robu şi mai mulţi directori din cadrul Primăriei Timişoara, a fost chemată la Poliţie pentru audieri. Există se pare o anchetă în derulare cu privire la modul în care s-a făcut recepţia centrului IT&C realizat din bani europeni pe Circumvalaţiunii.
Tramvaiul 7 este cel care va ajunge până în curtea noului mall care se ridică în zona de sud a Timişoarei, pe Calea Şagului. Dezvoltatorii noii zone comerciale de la Dermatina - Timişoara Shopping City - pregătesc extinderea liniei de tramvai şi lucrează la realizarea unui nou sens giratoriu înainte de pasajul din Calea Şagului.
Campania de drepturile omului „Lagărele de lângă tine”, inițiată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), ajunge între 11 și 13 septembrie la Timișoara, la Festivalul Plai. După București, Târgu Mureș, Brașov, Cluj și Constanța a venit rândul timișorenilor să cunoască lumea ascunsă a lagărelor României contemporane, în care 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în condiții inadecvate – nu în puţine cazuri, inumane – în cele peste 700 de centre de asistenţă socială din toată țara.
Cu o săptămână înainte de începerea şcolii şi profesorii mai au de... lucru. Cadrele didactice ocupă posturile sau fracţiunile de posturi disponibile. În Timiş au mai rămas neocupate peste 1.000 de posturi sau fracţiuni de posturi.
Timişorenii petrec la rugă în weekend. Va fi program special pentru iubitorii cântului şi dansului popular, în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara. În Parcul Rozelor va avea loc, în perioada 12-13 septembrie, Ruga Timişoarei. Vor cânta Nicoleta Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeş, Tiberiu Ceia, Nicu Novac şi mulţi alţii.
Specialiști din domeniul apei din România și Germania se vor întâlni, la începutul lunii octombrie, la Timișoara, la Conferința Internațională Eco-Impuls 2015, pentru a discuta despre proiecte de infrastructură. Cu această ocazie va fi organizat și un inedit concurs la stația de epurare: o competiţie destinată instalatorilor de la companiile de apă-canal din ţara noastră şi din străinătate, care se vor întrece în realizarea unui branşament.
Spitalul Judeţean din Timişoara duce lipsă de femei de serviciu şi de infirmiere. La concursul din această vară nu s-a prezentat nimeni pentru aceste posturi. S-a dat drumul la o nouă rundă de angajări, dar nici acum înscrierile nu au ajuns la sută la sută, deşi procedurile se încheie luni.
Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a solicitat Universităţii de Vest Timişoara fuziunea prin absorbţie a instituţiei cărăşene. Probabil lipsită de succesul „fratelui” mai mare, dar mai ales din cauza problemelor financiare şi de imagine, generate de o serie de abateri etice a unor profesori, organizaţia cărăşeană ar putea trece sub aripa UVT. Oportunitatea este analizată de către timişoreni.
România
Cum afli câți bani ai acumulat la Pilonul 2 de pensii. Verificarea se face online, în câteva secunde
Aproximativ 8,5 milioane de români sunt înscriși în sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2), însă nu toți știu la ce fond contribuie și câți bani au acumulat până în prezent. Informațiile pot fi verificate online, fără drumuri la instituții, prin intermediul unei platforme care permite identificarea administratorului fondului și accesarea contului individual.
Eveniment
Doi cetățeni albanezi ar fi trecut ilegal granița din Serbia în România și au fost depistați de polițiștii de frontieră în zona Moravița. Un al treilea conațional, aflat la volanul unei mașini în care urma să urce unul dintre ei, este cercetat pentru că i-ar fi ajutat să intre ilegal în țară.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs marți, în sensul giratoriu de lângă Piața Mărăști din Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie de 50 de ani a fost rănită și transportată la spital. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri sportive
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.
Angajari TION
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:
Eveniment
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.
1
România
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Ştiri din Timiș
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.