În momentul vizitei efectuate la Timişoara, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, spunea că lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva va beneficia de atenţie specială din partea oficialilor Companiei de Drumuri.  Asta în condițiile în care constructorul este același care s-a ocupat de lotul închis de pe autostrada Orăştie – Sibiu. Iată că cei de la CNADNR au anunţat că au semnat contractul cu firma care va verifica modul în care a fost realizat lotul timişean.
Pachetul de cadouri primit de fiecare dintre personalităţile care au vizitat Universitatea de Vest Timişoara au inclus şi un stilou special. Nu este un instrument de scris care se remarcă prin realizarea sub un mare brand, care costă cât un autoturism bun, dar este unul de cea mai bună calitate, românesc. Multe dintre personalităţile beneficiare ale acestui simbol au decizii importante în ... acest stilou. Recomandarea primită la folosire: să le folosească să semneze cele mai bune legi.
Unul dintre cele mai importante proiecte studenţeşti din Timişoara, Liga AC Labs, continuă şi în acest an cu cea de-a șaptea ediție. Un număr de 17 companii vor oferi studenţilor posibilitatea să-şi completeze informaţiile teoretice dobândite pe băncile universităţii cu cele practice, primite chiar în ”laboratoarele” create de respectivele companii.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum se joacă Timișoara? Orașul are un nou Magazin Certificat LEGO®
Noul magazin din Iulius Town și-a deschis ușile pe 6 noiembrie, iar în primul weekend, Insula Creativității LEGO așteaptă familiile la construit în Piațeta Intersport.

Ştiri din Timiș

Impozit dublu la balcoanele închise ilegal? La Timișoara „nu vom avea controale până decizia nu va fi finală”
Posibila dublare a impozitelor pentru proprietarii apartamentelor cu balcoane închise a stârnit îngrijorări și la Timișoara. Primăria anunță că, deocamdată, nu are în vedere taxe suplimentare pentru astfel de cazuri.

Eveniment

Mașină făcută scrum într-o parcare de pe autostrada A1
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, vineri, într-o parcare de pe autostrada A1, la kilometrul 471, pe sensul de mers spre Timișoara. Pompierii lugojeni au intervenit pentru stingerea incendiului, care a distrus în totalitate mașina. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ştiri din Timiș

Adăpost de urgență pentru oamenii străzii, deschis la Timișoara în weekend. Vor primi un pat cald, hrană și ceai
Temperaturile negative anunțate pentru acest weekend determină autoritățile din Timișoara să ia măsuri pentru protejarea persoanelor fără adăpost. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara deschide temporar, pentru trei nopți, Adăpostul de Urgență de pe strada Martir Elena Nicoară nr. 5, în zona Girocului.

Utile

Noi lucrări, noi modificări de rute la STPT. Ce linii circulă deviat și care se suspendă
Începând din acest weekend, transportul public din Timișoara va suferi mai multe modificări temporare. Linia Expres 3 va circula deviat timp de aproape o săptămână, iar duminică, 8 noiembrie, liniile 2, 4 și 7 de tramvai vor avea trasee modificate, fiind introdusă și o linie temporară de autobuz, 4B.

Eveniment

Fals angajat PayPoint, acuzat că a înșelat persoane cu peste 21.000 de lei
Un bărbat s-a dat drept angajat PayPoint și ar fi convins două persoane să facă tranzacții de peste 21.000 de lei, sub pretextul că banii nu vor fi retrași din conturi. În realitate, o parte din sumă ar fi ajuns la el, după ce a retras aproape 10.000 de lei de la un bancomat din Tecuci. Acum este cercetat pentru înșelăciune și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ştiri din Timiș

Bucla de la Solventul, aproape gata. De când vor reveni tramvaiele pe linia 5
Lucrările la nodul de transport public de la Solventul avansează, iar bucla de tramvai de pe Bogdăneștilor este aproape finalizată. Tramvaiele de pe linia 5 ar urma să revină pe traseu din 30 noiembrie.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timișoara pot participa la cursurile UVT, alături de studenți. Înscrierile sunt deschise
Elevii de liceu și din învățământul preuniversitar pot participa, gratuit, la cursuri obișnuite din cadrul programelor de licență ale Universității de Vest din Timișoara (UVT). Programul „Cursuri deschise pentru elevi” le permite tinerilor să asiste la activități didactice alături de studenți și profesori universitari și să descopere cum se desfășoară un curs la facultate. Participarea este posibilă până la 18 decembrie. 1