Dosar penal pentru munca la negru, in Timis. Sapte accidente de munca mortale de la inceputul anului
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș a trimis actele pentru începerea urmăririi penale în cazul unui angajator care avea nu mai puțin de șapte muncitori care lucrau la negru, în primul trimestru al acestui an: 1 ianuarie – 30 aprilie 2016. În atenția ITM Timiș sunt și zilierii, nu puțini la număr, care lucrează fără forme legale în cel mai vestic județ al țării.
Pentru a şasea oară, profesioniştii din domeniul marketingului, al promovării şi publicităţii s-au întâlnit la Timişoara, în cadrul cunoscutei conferinţe PRbeta. Timp de două zile, miercuri şi joi, 11 şi 12 mai, la Biblioteca Centrală a Universităţii de Vest Timişoara, discuţiile au fost reunite în cadrul temei „PRveziuni”, care a pus accent pe tendițele din domeniu, specialiștii invitaţi prezentând metode eficiente de promovare bazate pe tehnici actuale, exemple de bune practici și strategii creative.
ADVERTORIAL. Cea de-a șasea ediție a Conferinței PRbeta a reunit specialiști din domeniul relațiilor publice, al comunicării, marketingului și a publicității dintre care îi amintim pe Vlad Tăușance (Director Artistic la Fundația Baia Mare 2021), Cătălin Anchidin (consultant PR și marketing în industrii creative), Răzvan Căpănescu (Chief Creative Officer la Leo Burnett Group România), Ovidiu Eftimie (blogger și redactor coordonator la Times New Roman), Cristian Manafu (Event Planner, Social Media Trainer & Consultant, Blogger) și Monica Jitariuc (managing Director MSLGroup The Practice).
Obişnuiţi să ne prindă iarna total nepregătiţi, fără a avea firme care să se ocupe de deszăpezire şi întreţinerea drumurilor, din viitorul sezon vom avea contracte ferme în acest domeniu, ne garantează cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Deocamdată au fost întocmite documentaţiile pentru lansarea licitaţiilor, iar marea diferenţă faţă de anii trecuţi este că în perioada viitoare contractele se vor semna pe patru ani.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.