Vă amintiți de proiectul imobiliar propus pentru dezvoltare în locul Liceului de Arte Plastice din Timișoara? În luna februarie a acestui an s-a renunțat la el, dar doar pentru a fi studiate și alte soluții. Aparent, proprietarul clădirii care adăpostea Liceul de Arte Plastice nu renunță la ideea pe care o avea, de a transforma complet ansamblul de lângă primărie. Proiectul prevede și ridicarea unui bloc de zece etaje.
Spitalul Județean Timișoara participă la un proiect cu fonduri europene, împreună cu Serbia, al cărui scop este îmbunătățirea diagnosticului şi tratamentului tumorilor maligne și achiziționarea de aparate destinate tratamentului cancerului pentru ONCOGEN (Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului din Timișoara). Pentru aceasta, reprezentanții spitalului cer bani Consiliului Județean Timiș (sub umbrela căruia se află) – peste 2 milioane de euro, pe care îi vor returna când vin fondurile europene.
Una dintre cele mai impresionante și fotografiate clădiri din Piața Unirii, cea care adăpostește, la parter, sediul PNL, ar urma să intre în reabilitare, dacă reprezentanții PNL Timiș se înțeleg cu vecinii. Între timp, imobilul a fost acoperit cu plasă, după ce din el s-au desprins mai multe bucăți de tencuială.
Primarul Nicolae Robu susține că este bine că mai-marii de la București vor să construiască un stadion cu 12 milioane de euro în Alexandria, Teleorman. Dacă se face acolo, atunci e clar că trebuie să se facă și în Timișoara, consideră edilul-șef, mai ales că Timișoara este Capitală Culturală Europeană în 2021.
ADVERTORIAL. Produse tradiționale provenind din gospodăriile proprii ale micilor fermieri clujeni, dulciuri de casă şi obiecte de artizanat, uleiuri presate la rece de la Luna și Turda, slănină, cârnați, caș și brânză de oaie, dulcețuri, sucuri și prăjituri, preparate ca acasă, la mama, miere de albine, ciocolată şi turtă dulce, ceaiuri naturale şi vinuri, altfel spus toate cele bune de la Cluj, au ajuns pentru prima oară la Timișoara!
România
Tribunalul București a respins cererea prin care compania aeriană AnimaWings solicita deschiderea procedurii insolvenței. Instanța va analiza separat cererile creditorilor, printre care se află și Aeroportul Internațional Timișoara, la un termen stabilit pentru 11 noiembrie, relatează Agerpres. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare.
România
Partidul Social Democrat (PSD) a decis să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și să susțină noul Executiv în Parlament, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii.
Eveniment
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș prezintă noi informații în cazul bătăii din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara, unde un profesor de educație fizică și sport a fost agresat de mai multe persoane.
România
Grupurile parlamentare ale PNL au votat consultativ pentru susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar și pentru ca partidul să rămână în opoziție și să poată încheia un acord cu acesta, relatează Agerpres. Decizia finală urmează să fie luată de Biroul Politic Național al liberalilor.
România
Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului între secțiile aceleiași unități medicale, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților, relatează Agerpres. Actul normativ prevede și măsuri pentru protejarea intimității pacientelor, precum și pentru menținerea mamei și a nou-născutului împreună după naștere.
Ştiri din Timiș
Recepția la terminarea lucrărilor aferente contractului CL20 – „Execuție rețele de apă și canalizare Buziaș, Bacova”, parte a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Timiș, s-a desfășurat în două etape: o primă etapă în luna mai 2026, pentru lucrările din Buziaș și a doua etapă în luna octombrie 2026, pentru lucrările din Bacova. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 28 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Traian avansează, iar în Piața Traian a început montarea unui sistem subteran care va permite arborilor să-și dezvolte rădăcinile sub pavaj fără să-l deterioreze. În paralel, continuă lucrările la rețele și infrastructură.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ale brandului românesc au ajuns pe rafturile unor magazine importante, REWE, EDEKA și V-Markt, iar primele degustări s-au tradus în vânzări notabile. Intrarea în retailul german vine după un an în care compania a depășit 16 milioane de euro în cifra de afaceri și face parte dintr-un plan mai amplu de extindere.