Timișoara s-a umplut de șantiere, iar unele dintre ele nici măcar nu sunt anunțate de către reprezentanții Primăriei Timișoara. Fosta RATT, actuala Societate de Transport Public Timișoara, anunță devierea mijloacelor de transport în comun din pricina lucrărilor de asfaltare de pe strada Andrei Șaguna. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite de microbuze.
Un SMS pune lucrurile în mișcare. O spune primarul Nicolae Robu, care a reușit să adune în aceeași cameră mai mulți oameni de afaceri din județ, pentru a le cere bani pentru echipa lui de suflet. În prima fază s-au adunat peste 30.000 de euro, dar banii nu ajung nici pe departe pentru ca ACS Poli să supraviețuiască.
Cel mai nou pod care ar trebui să fie construit în Timișoara ar putea rămâne doar la stadiul de proiect. Primarul Nicolae Robu spune că există posibilitatea ca Podul Jiul să nu mai fie ridicat peste Bega, din cauza unor probleme privind regimul de înălțime. Cei de la Apele Române îl vor mai înalt decât este prevăzut în proiect.
În bisericile și mănăstirile din Timiș se vor strânge bani pentru rechizite și haine. Cu bani adunați vor fi oferite rechizite și îmbrăcăminte copiilor nevoiași din cel mai vestic județ al țării, pentru a începe anul școlar cu toate cele necesare. Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, a cerut preoților și stareților din Timiș să organizeze colecte pentru această cauză.
Utile
Sâmbătă, 10 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cinema
Cea de-a XI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara va avea loc între 22 și 25 octombrie, la Cinema Timiș și Cinema Studio. Programul include filme prezentate la Festivalul de la Cannes din acest an, producții premiate la competiții internaționale și pelicule propuse de țări europene pentru Premiile Oscar. O parte dintre filme vor fi proiectate în premieră în România, iar publicul va avea ocazia să participe și la întâlniri cu invitați din lumea cinematografiei.
Azi în Timișoara
Proiecții de film, spectacole de teatru, concerte, festivaluri sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte sâmbătă, 10 octombrie.
România
Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, cu accent pe efectele retroactive ale acesteia și compatibilitatea lor cu standardele europene și internaționale. Potrivit USR, opinia organismului consultativ al Consiliului Europei urmează să fie adoptată în sesiunea plenară din 11 și 12 decembrie 2026.
România
România va susține menținerea finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Poziția a fost stabilită în cadrul unei ședințe de lucru organizate vineri de președintele Nicușor Dan, înaintea reuniunii Consiliului European din 15 și 16 octombrie, potrivit Administrației Prezidențiale.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului îi invită pe timișoreni să descopere viața Banatului din secolele XIX–XX, printr-o expoziție care aduce în prim-plan nu doar personalitățile epocii, ci și oamenii obișnuiți care au construit istoria regiunii. Expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX” va fi vernisată joi, 15 octombrie, de la ora 18, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Zeci de locuitori din Giroc au rămas de mai multe ori fără energie electrică în ultimele zile după ce niște cabluri de joasă tensiune au fost avariate în timpul unor lucrări de modernizare a infrastructurii stradale. Reprezentanții Rețele Electrice România au explicat cum s-a produs avaria.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma unor percheziții efectuate în Moșnița Nouă și Periam, polițiștii au descoperit plante de canabis de peste doi metri, ciuperci halucinogene, materie vegetală și 9.000 de euro. El ar fi cultivat canabis în scopul comercializării.