Ce au în comun șantierele de la Pasajele Jiul și Popa Șapcă? Pe primarul Nicolae Robu, care vine cu noi estimări. Edilul-șef susține că în aproximativ două săptămâni s-ar putea circula pe toate cele cinci benzi prin Pasajul Jiul, iar la Popa Șapcă s-ar putea deschide două benzi tot în două săptămâni. Totul depinde însă de vreme.
La nici o zi după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, l-a dat afară la televizor pe șeful DRDP Timișoara, Horațiu Simion, Compania de Drumuri a scos asul din mână și a găsit persoana perfectă pentru acest post. Consiliul de Administrație a CNAIR l-a pus la conducere pe zona de Vest pe arădeanul Cristian Ispravnic.
Concert pentru Timișoara a fost un fiasco din punct de vedere al solidarității timișorenilor. Aceasta este concluzia la care au ajuns atât primarul Timișoara, cât și organizatorii. S-au vândut doar 703 bilete, din care 100 au fost cumpărate de o firmă, însă Robu le promite trupelor de rock din oraș mai multă atenție de la primărie.
Municipalitatea trebuie să plătească o firmă de audit care să decidă care este, până la urmă, prejudiciul cauzat bugetului local după finanțarea mai multor structuri sportive. Vorbim despre echipa de fotbal, handbal, rugby și baschet. Recent, instanța a decis că primăria a dat ilegal bani la cele patru cluburi sportive.
România nu are un scop în sine legat de aderarea la Grupul de la Vişegrad, unul considerat eurosceptic, a declarat la Timişoara ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, în cadrul unei dezbateri pe tema problemelor din zona Balcanilor. Totuşi, oficialul a admis că va participa marţi la discuţii purtate de membrii acestui grup de ţări, programate la Budapesta.
ADVERTORIAL. “Liderii majorității parlamentare, în frunte cu domnii Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au fost în aceste zile primii la discursuri și la poze cu oficialii Alianței, cu ocazia Adunării Parlamentare NATO ce a avut loc la București, însă deciziile luate de ei în acest an pun în pericol angajamentele publice luate în fața partenerilor euro-atlantici, și implicit securitatea națională”, este mesajul transmis de deputatul PNL, Pavel Popescu.
Ştiri din Timiș
Se împlinesc 80 de ani de la unul dintre momentele importante din istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În 6 octombrie 1946, monumentala catedrală din centrul orașului a fost târnosită în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, la care a participat și Regele Mihai I al României.
Eveniment
Un bărbat de 38 de ani din Lugoj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat fosta concubină. Femeia a cerut ajutor la 112, iar polițiștii au intervenit și l-au reținut pe bărbat.
Mapamond
O operă de artă considerată unică în lume a fost furată în Franța. Este vorba despre „Apocalipsa”, o carte monumentală realizată de Joseph Forêt între 1958 și 1961, al cărei exemplar are o copertă din bronz, decorată cu aur, pietre prețioase și scoici, realizată de celebrul artist spaniol Salvador Dalí.
România
Luca Niculescu, premierul desemnat, a evidențiat marți importanța consensului politic în procesul de aderare a României la OCDE. El a subliniat că în ultimii patru ani au fost realizate peste 100 de reforme și a pledat pentru continuarea acestora în viitorul program de guvernare. Niculescu speră ca partidele să păstreze aceeași deschidere pentru dialog și colaborare.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii din Timișoara intră în etapa montării tablierului metalic, după ce constructorul a accelerat ritmul și a lucrat inclusiv noaptea. Structura de peste 100 de tone va fi montată peste Bega în această săptămână.
Eveniment
Două autospeciale de stingere au fost trimise, în această dimineață, pe B-dul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, după ce într-un spațiu comercial au fost observate degajări de fum.
Capitală Culturală
Timișenii și turiștii sunt invitați la o călătorie în timp, în lumea comunităților preistorice din Banat. Muzeul Național al Banatului organizează, în perioada 9-11 octombrie, Festivalul de arheologie experimentală „PreHistoria”, un eveniment în cadrul căruia publicul va putea descoperi cum trăiau, munceau, găteau și se exprimau oamenii din urmă cu mii de ani.
România
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care Luca Niculescu este desemnat oficial candidat pentru funcția de prim-ministru. Niculescu a anunțat că prioritatea sa este formarea unei majorități parlamentare și a unui Guvern orientat spre direcția europeană și euroatlantică a României. El are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.