La Novi Sad a avut loc adunarea DKMT, la 20 de la înființarea acestui organism. Cinci milioane de oameni, trei județe din Ungaria, patru din România și provincia autonomă Voivodina din Serbia fac parte din euroregiune. Ședința festivă a avut loc la Novi Sad, iar președintele Consiliului Județean Timiș și-a exprimat dorința de a relua discuțiile privind realizarea autostrăzii Timișoara-Belgrad.
ADVERTORIAL. În premieră, anul acesta, ofertele de Black Friday se regăsesc și în rândul dezvoltatorilor imobiliari. Mai exact, la Vivalia Complex apartamentele sunt reduse cu până la 2.700 euro. Oferta este valabilă până în 29 noiembrie, așadar, dacă ești în  căutarea unui apartament în cea mai bună zonă dedicată investițiilor imobiliare din Timișoara, acum e momentul tău.
În mare parte firmele din Timiș s-au declarat de acord să suporte scăderea veniturilor angajaților ca urmare a aplicării modificărilor fiscale de la 1 ianuarie. Un sondaj realizat de o societate de consultanță în domeniul resurselor umane arată că 52% din totalul companiilor din Timiș care au răspuns întrebărilor vor compensa într-un mod scăderea salariului brut.
Dacă lotul patru al autostrăzii Lugoj - Deva a cunoscut un progres fizic de aproape patru procente în ultima lună, în ceea ce priveşte lotul 3 aici datele oficiale arată un plus de puţin sub unu la sută. Asociaţia Pro Infrastructură, care are ca activitate monitorizarea şantierelor proiectelor de construcţie de importanţă naţională, arată că pe mare parte din acest lot lucrările sunt totuşi destul de avansate.
Avantajele apartamentelor vechi din Timișoara derivă în principal din poziționarea lor în toate zonele orașului, în timp ce locuințele noi nu mai necesită investiți suplimentare în amenajare și obțin evaluări mai ridicate din partea băncii. Prețurile nu mai sunt un criteriu de departajare, întrucât se situează la aproximativ același nivel. 

Ştiri din Timiș

UPDATE. Incendiu la o hală de prelucrare a lemnului din Victor Vlad Delamarina
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.

Mapamond

Papa Leon al XIV-lea a cerut oprirea execuției americancei Christa Pike
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.

Mapamond

G7 va elibera până la 100 de milioane de barili din rezervele de petrol și motorină
Liderii G7 au convenit vineri să elibereze, în următoarele patru luni, până la 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele strategice, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor la carburanți, potrivit The Guardian. O cantitate importantă de motorină va fi pusă pe piață în primele 20 de zile. Decizia vine după presiunile administrației Trump asupra statelor europene pentru folosirea rezervelor de urgență.

Ştiri din Timiș

Motociclist rănit după ce a fost lovit de o mașină, pe strada Ciprian Porumbescu
Un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit, vineri, într-un accident rutier produs pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara. Motocicleta acestuia a fost lovită de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi, apoi a fost proiectată într-o altă mașină.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Elevii din Timiș protestează astăzi în Piața Victoriei împotriva uniformei obligatorii
Zeci de elevi din Timiș au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Protestul de vineri, 2 octombrie, a început la ora 15:00, în Piața Victoriei din Timișoara. Participanții au venit îmbrăcați în negru.

Sănătate

Cazurile de COVID-19 au crescut în Timiș la început de toamnă. 52 de cazuri în septembrie
Numărul cazurilor de COVID-19 raportate în Timiș a crescut în luna septembrie, când au fost înregistrate 52 de cazuri, față de 10 cazuri în august. Direcția de Sănătate Publică Timiș spune că evoluția este una așteptată pentru începutul sezonului rece și că numărul total al cazurilor rămâne redus. 1

Ştiri din Timiș

Pactul Orașelor Libere își exprimă solidaritatea cu Dominic Fritz. „Înlăturarea ridică serioase semne de întrebare”
Pactul Orașelor Libere își exprimă solidaritatea cu Dominic Fritz, la două zile după pierderea mandatului de primar al Timișoarei. Organizația critică schimbarea legislativă și susține dreptul acestuia de a contesta măsura.

Ştiri din Timiș

Constructorul Podului Muncii trage din greu pentru a recupera întârzierea. Săptămâna viitoare începe o nouă etapă
Lucrările la Podul Muncii au intrat în întârziere, astfel că șantierul va funcționa și noaptea pentru recuperarea decalajului. De săptămâna viitoare începe montarea grinzilor metalice ale noului tablier. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici