Printre căsuțele de la Târgul de Crăciun și caruselul pentru copii instalat în Piața Libertății, timișorenii au protestat, joi seară, față de modificările pe care parlamentarii vor să le aducă legilor din Justiție. Sub sloganul „#Nextlevel, #rezist”, cei din Timișoara Civică le-au dat întâlnire oamenilor la ora 19, pornind astfel „lupta finală”.
Decizie a magistraților de la Tribunalul Timiș în cazul celor trei polițiști și a jandarmului acuzați că ar fi bătut doi tineri în urma unei confuzii. Judecătorii au decis să îi aresteze la domiciliu pe cei patru. Hotărârea poate fi atacată în 48 de ore. Pe de altă parte, unul dintre tinerii bătuți a fost externat joi.
La Timișoara va avea loc un nou protest. De data aceasta, Piața Libertății este locul unde va avea loc o nouă acțiune prin care timișorenii cer ca Justiția să fie independentă. „A început lupta finală! #Nextlevel” este titlul sub care se va desfășura manifestarea organizată de Timișoara Civică, Inițiativa Timișoara și Rezistența Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2