Ceremonie impresionantă de primire, pentru ultima oară, a Regelui Mihai acasă. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui a fost adus, miercuri dimineaţă, în România. Pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Capitală s-au intonat imnul național și cel regal apoi a fost oficiată o slujbă otodoxă. Sicriul cu corpul Majestăţii Sale va fi dus la Castelul Peleş.
Numărul hoţilor de buzunare creşte în perioada sărbătorilor de iarnă, avertizează poliţiştii locali, aşa că recomandă mai ales celor care călătoresc cu mijloacele de transport în comun să fie foarte atenți la bunurile lor. Oamenii legii au reînceput să patruleze prin tramvaie, autobuze și troleibuze astfel încât să-i depisteze pe cei care fură.
Au trecut 28 de ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. La fel ca în fiecare an, vor fi organizate momente speciale în memoria celor care și-au pierdut viața pentru eliberarea României de comunism. Mai multe asociații din oraș au pregătit, împreună cu primăria, depuneri de coroane, procesiuni cu torțe, dezbateri, pelerinaje, dar și un marș al eroilor, precum și concerte rock în Piața Victoriei, locul unde în 1989 s-a strigat „Libertate”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara îi invită pe cetățeni să spună cum văd cultura orașului în viitor. Un nou chestionar va sta la baza Strategiei Culturale Timișoara 2040.
Mapamond
Autoritățile verifică numărul și speciile de animale, condițiile în care sunt ținute și modul în care interacționează cu vizitatorii.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a actualizat componența comisiilor de specialitate după validarea mandatului de consilier județean al Adrianei Gabriela Corbeanu, supleant pe lista Alianței Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei) la alegerile locale din 2024. Corbeanu îl înlocuiește pe Laurențiu Vasile Marian, care și-a dat demisia din funcția de consilier județean.
România
Programul de guvernare și lista miniștrilor Cabinetului Siegfried Mureșan vor fi votate miercuri în Parlament. Cu doar câteva ore înainte, premierul desemnat încearcă să obțină voturi, în timp ce Kelemen Hunor spune că nu vede suficiente pentru învestire.
Ştiri din Timiș
Tentativă de fraudă prin SMS în numele TPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK. Șoferii sunt avertizați să nu acceseze linkurile primite.
Eveniment
Un avion care zbura de la Dubai spre Tel Aviv a transmis două coduri de urgență și și-a schimbat brusc ruta, aterizând în cele din urmă în Arabia Saudită. Inițial s-a crezut că aeronava ar fi fost deturnată, însă, potrivit Biziday.ro, incidentul ar fi pornit de la un conflict fizic între cei doi piloți.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 687 de amenzi, în valoare de peste 308.000 de lei, pentru nereguli în transportul de persoane și ocuparea stațiilor de taxi. Controalele vor continua.
Târgul Imobiliar
Hitch & Mosher, agenție cu peste 20 de ani de activitate în consultanță imobiliară, participă la ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT), organizată în 3 și 4 octombrie la Iulius Congress Hall. Agenția este agentul exclusiv de vânzare al proiectului Klapka Residence 4 și îi invită pe vizitatori să descopere apartamentele disponibile la standul său.