Comercianții de pe „Fâșia Gaza” au fost controlați din nou de inspectorii ISU, după ce recent, în zonă, a izbucnit un incendiu violent care s-a soldat cu moartea unei persoane. Deși în ultimul timp au avut loc mai multe controale privind securitatea la incendiu, proprietarii de magazine tot nu au învățat lecția, mulți dintre ei fiind și de această dată amendați.
Pentru că a fost amenințat cu procese și a renunțat la taxa turistică, primarul Nicolae Robu anunță, la final de an, că nu va crește taxele și impozitele în Timișoara în anul care vine, chiar dacă el estimează o gaură bugetară de circa 33 de milioane de euro, în 2018, din cauza noilor prevederi fiscale adoptate de Guvernul PSD.

Patinoarul sintetic mult dorit de primarul Nicolae Robu, pe care primăria a dat 115.000 euro, e la fel de pustiu ca centrul orașului la cele mai târzii ore din noapte. Este în continuare neîntreținut, iar primarul Timișoarei habar nu avea de situație. A găsit soluția: îl dă unei firme să îl administreze și caută alt loc pentru el, pentru că oricum în Parcul Copiilor nu prea e folosit.

În Timiș a fost prezentat conceptul de Family Pass – un card pe care familiile cu copii sau seniorii îl pot folosi pentru a petrece timp împreună la obiective turistice sau de relaxare. Pentru ca acest card care oferă reduceri familiilor cu minim un copil să devină realitate trebuie ca autoritățile să se implice în dezvoltarea conceptului. În Austria, autoritățile trimit cardul (gratuit sau nu, în funcție de regiune și de implementarea conceptului) familiilor acasă, prin poștă.

Mapamond

A murit actorul Dennis Haskins din serialul „Salvați de clopoțel”
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.

Ştiri din Timiș

Broscuțe tropicale și fluturi spectaculoși, într-o expoziție inedită la Iulius Town Timișoara
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.

România

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă. 6

România

Nicușor Dan, mesaj înaintea votului pentru Guvernul Mureșan: „Este momentul ca această criză politică să se încheie”
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres. 2

Eveniment

VIDEO. Cinci mașini și o anexă, cuprinse de flăcări în Moșnița Nouă. O femeie a suferit un atac de panică
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.

Ştiri din Timiș

Bilanț după șase ani: 4.200 de tone de alimente salvate de la risipă la Timișoara
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe. 1

Târgul Imobiliar

ADK Private Village lansează Etapa 2 de construcție și oferă pachete promoționale la Târgul Imobiliar din Iulius Congress Hall
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.

Târgul Imobiliar

Maiere Estate IV – locuința care aduce tehnologia și eficiența energetică în viața de zi cu zi
LANDMARK Imobiliare prezintă Maiere Estate IV, un proiect rezidențial construit în jurul unei idei simple: locuința de astăzi trebuie să fie confortabilă, eficientă și pregătită pentru ceea ce urmează. Maiere Estate IV continuă experiența acumulată prin proiectele rezidențiale dezvoltate anterior, păstrând aceeași preocupare pentru calitatea locuirii, dar ducând mai departe conceptul Green & Smart prin folosirea materialelor sustenabile și prin crearea unor locuințe concepute să utilizeze resurse regenerabile și să contribuie la reducerea amprentei de carbon a fiecărui locatar.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici