Incident neplăcut, joi, în Centrul de Zi Împreună al Fundației Pentru Voi, la Timișoara. Două angajate au rămas fără portofele, după ce un individ necunoscut le-a intrat în birouri și le-a scotocit prin poșete. Reprezentanții fundației încearcă acum să dea de urma hoțului și au postat pe Facebook câteva imagini surprinse de camerele de supraveghere.
În urmă cu câțiva ani, primarul Timișoarei ajungea pe prima pagină a ziarelor naționale, după ce afirma că ar merita un salariu de 4-5.000 de euro pe lună. Acum, Robu reia pledoaria pentru salarii mărite, însă a schimbat un pic retorica și cere ca toți primarii din țară să aibă salariile dublate, însă o parte din venit să fie dat în funcție de performanța edililor. Cum se va cuantifica această performanță? În niciun caz în funcție de realizarea promisiunilor electorale.
Disputa asupra locurilor finanţate de la buget pentru programele de licenţă, masterat şi studii doctorale provoacă dispute tot mai mari între diferitele universităţi româneşti. Reprezentanţii celor cu facultăţi din domeniul ştiinţelor umaniste, majoritatea grupate în consorţiul Universitaria, au pierdut locuri, în timp ce unele universităţi din domeniul tehnic, grupate în Alianţa Română a Universităţilor Tehnice, au primit locuri bugetate în plus, reacţiile rectorilor fiind pe măsură.
Activitatea Aeroportului Internaţional Timişoara a fost una pozitivă în primele trei luni ale anului, în ciuda faptului că mai multe curse aeriene au fost pierdute în această perioadă. Plusul anunţat de cei de la AIT a fost de peste două procente, cele mai solicitate destinaţii fiind Bucureşti şi Londra.
Fotografia în care o mașină a Poliției Locale Timișoara apare staționând pe două locuri destinate persoanelor cu handicap este... parțial reală. Este explicația dată de oficialii instituției, venită la mai bine de o săptămână de la momentul în care fapta oamenilor legii a fost făcută publică. Mai mult, ei spun că au voie să parcheze în locuri interzise, atunci când muncesc.
Caravana SMURD va fi prezentă din nou la Timișoara, sâmbătă dimineață. Salvatorii de meserie îi invită pe timișoreni să participe la cursurile gratuite de prim ajutor, ținute pentru publicul larg. Cei care doresc să participe trebuie să completeze un formular electronic pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.