O petrecere de pomină se anunță weekendul viitor la Sânpetru Mare, în județul Timiș. Toată lumea este invitată la a VII-a ediție a Festivalului Rachiului, unde, pe lângă licori, timișenii vor putea gusta mâncăruri tradiționale, iar cei cu chef de joc vor putea dansa pe muzica celebrului cântăreț sârb Miroslav Ilic.
La Timișoara, în Domul romano-catolic din Piața Unirii, a avut loc ceremonia de consacrare și instalare a noului episcop romano-catolic al Timișoarei. Papa Francisc l-a numit ca nou episcop romano-catolic de Timișoara pe Pr. József Csaba Pál, arhidiacon al Arhidiaconatului Banatului Montan, paroh al Parohiei Romano-Catolice „Maria Zăpezii” din Reșița, Canonic al Catedralei Sfântul Gheorghe din Timișoara.
O nouă cafenea cu un concept aparte pentru iubitorii aromatei licori negre, în ansamblul Openville. Lanțul național TED’S COFFEE CO. va deschide prima sa locație din Timişoara în proiectul mixt care se dezvoltă, în prezent, în proximitatea Iulius Mall. Coffee shop-ul va avea o suprafață de 110 mp şi va fi amenajat la parterul clădirii de birouri United Business Center 3 (UBC 3), aflată în construcție.
ADVERTORIAL. Fornetti România a intrat pe piaţă în 2001, iar în 2002 a fost inaugurată prima fabrică de la noi din ţară, în Hodoni, Timiş. Firma are deja un istoric plin de evenimente definitorii: a avut un succes uriaş de la început, s-a dezvoltat rapid, s-a extins în mari oraşe din România şi în alte ţări, a avut creşteri de profit care i-au permis investiţii majore, şi-a extins mereu gama de sortimente. Dar a avut şi un moment dificil, începând din 2008, anul declanşării crizei: în 2011 a intrat în insolvenţă, dar a reuşit să se salveze şi să cunoască o nouă creştere.

Ştiri din Timiș

Licitație pentru o parte a „centurii alternative a Timișoarei”. Peste 25 de milioane de euro pentru drumul Moșnița Veche – Giroc
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș se pot înscrie gratuit la pregătirea pentru olimpiade
Elevii pasionați de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie la cea de-a 14-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”, derulat de Fundația Nouă ne pasă. Cursurile de pregătire pentru performanță sunt gratuite, iar înscrierile sunt deschise până în 7 octombrie 2026, inclusiv pentru elevii din județul Timiș.

Ştiri din Timiș

FOTO. Alei naturale și mobilier nou. Este gata locul de joacă de pe strada Mureș, modernizat în această vară
Locul de joacă de pe strada Mureș din Timișoara a fost modernizat și redeschis. Primăria a reamenajat spațiul cu echipamente noi pentru copii, o masă de tenis de masă, alei și gazon, iar în această toamnă vor fi plantați arbori și arbuști.

România

USR își menține poziția după consultări. Fritz: „Două guverne minoritare succesive, întâi unul PNL-USR-UDMR, apoi unul PSD”
După prima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea își menține, alături de PNL și UDMR, propunerea pentru Siegfried Mureșan ca premier, dar este deschisă și unei alte nominalizări din partea președintelui Nicușor Dan. Fritz a reafirmat și varianta a două guverne minoritare succesive. 2

Mapamond

VIDEO. Criminal în serie, prins deghizat în femeie și cu un copil în brațe. Este suspectat de 16 omoruri
Un bărbat de 33 de ani din Brazilia, suspectat că a ucis 16 persoane în doar trei luni, a fost arestat în statul Paraíba. Jorlan Lopes da Silva a fost prins deghizat în femeie, în timp ce ținea în brațe un copil de aproximativ doi ani. Anchetatorii spun că există probe în cazul celor 16 crime, iar suspectul ar fi mărturisit că a ucis aproximativ 80 de persoane de-a lungul vieții, afirmație care este încă verificată de poliție.

Eveniment

O zi fără morți pe șosele. Polițiștii din Timiș, în teren pentru operațiunea COUNT
În Timiș, polițiștii rutieri sunt în teren și atrag atenția, în special pietonilor, că o traversare făcută în grabă sau ignorarea regulilor poate avea consecințe tragice.

Mapamond

A murit Peter Max, artistul care a dat culoare universului „Yellow Submarine” al formației The Beatles
Artistul american Peter Max, una dintre figurile emblematice ale artei pop și psihedelice din anii ’60 și ’70, a murit la vârsta de 88 de ani. Vestea a fost anunțată miercuri de fiul său, Adam Max, pentru ABC News și preluată de AFP și Reuters.

Ştiri din Timiș

Zilele comunei Dumbrava: muzică, tradiții și gulaș
Localnicii și turiștii sunt invitați, în 19 și 20 septembrie, la o nouă ediție a Zilelor Dumbrăvene – Festival Intercultural, eveniment devenit deja un reper în calendarul cultural al zonei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici