Ecartul dintre prețurile medii pe metru pătrat de apartamente vechi și locuințe noi din Timișoara este foarte redus: 1.207 de euro versus 1.187 de euro. Prețurile apartamentelor noi s-au majorat cu „doar” 5%, în medie, în intervalul ianuarie-iunie 2018, dar factori precum rata inflației și costurile de construcție în creștere sunt de natură să le mențină pe o pantă ascendentă, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate.
ADVERTORIAL. Cauți o tabletă ieftină, dar nu știi ce sa alegi? Piața tabletelor ieftine este foarte variată în ziua de azi, mai ales având în vedere faptul că piața tabletelor nu evoluează la fel de rapid precum cea a smartphone-urilor. De obicei, cei în căutarea unei tablete, nu vor să plătească sute de euro, iar tabletele ieftine sunt numai bune pentru browsing, e-mailuri, video și jocuri.
Accident teribil de circulație, duminică la prânz, pe drumul ce leagă localitățile timișene Lenauheim și Iecea Mare. Doi bărbați și-au pierdut viața, iar un copil este în comă la spital după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod și apoi s-a dat de mai multe ori peste cap.
Promisiuni neonorate din partea Primăriei Timișoara! Timișorenii care locuiesc în Dâmbovița sunt obligați să facă slalom printre gropi, zi de zi, deși cei din primărie le-au promis în toamna anului 2015 că vor avea asfalt ca-n palmă.
Traficul feroviar pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, pe raza localităţii Cârcea (kilometrulCF 200+200) este oprit din cauza unui tren de marfă care a deraiat. Această rută asigură legătura dintre Timişoara şi Bucureşti şi de acolo mai departe spre Marea Neagră.
Timișorenii au ieșit în Piața Victoriei, pentru a doua oară în această săptămână. Oamenii vor să-și arate susținerea față de manifestanții care și-au strigat nemulțumirile în București și cer demisia Guvernului PSD-ALDE.
Accident de circulație, pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un motociclist în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital după ce un șofer băut i-a tăiat calea.
În timp ce în România s-a înregistrat primul deces cauzat de virusul West Nile transmis de țânțari, la Timișoara s-a stropit pentru ultima dată împotriva insectelor în baza contractului aflat în vigoare. Licitația organizată de primărie va avea în curând câștigător.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3