Se lucrează din greu în Piața Mărăști, pentru ca odată cu începerea noului an școlar să poată fi redeschisă și circulația în toată zona. Primarul Nicolae Robu spune că le-a pregătit surprize celor care trec pe acolo: de la o pistă de biciclete mai bună decât cea dinainte până la bănci pentru pensionari lângă gardul din Parcul Botanic și asfalt proaspăt pe cele mari străzi care duc în Mărăști.
Până la finalizarea noului cămin supermodern pe care îl ridică în Complexul Studențesc, Universitatea de Vest Timișoara investește și în calitatea spațiilor de locuit din cele zece cămine pe care le deține. Lucrările sunt efectuate din resurse proprii și presupun renovarea și dotarea cu aparatură nouă a locațiilor amintite.
S-a lucrat din greu la demolarea construcției uriașe de pe Calea Girocului, încă de joi dimineață. Baricada albastră care ascundea magistrala Colterm a fost coborâtă, joi, în doar 10 minute, susțin reprezentanții primăriei, iar vineri se va trece la amenajarea intersecției, pentru ca traficul să poată fi redeschis în zonă în acest sfârșit de săptămână.
Utile
Miercuri, 16 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și ateliere.
Eveniment
Protestul din Piața Victoriei a degenerat marți după-amiază, când mai mulți manifestanți au atacat cordonul de jandarmi cu pietre și obiecte contondente. 30 de persoane cu comportament violent au fost ridicate și duse la secții de poliție.
Ştiri din Timiș
Traseul Revoluției din Timișoara este, în sfârșit, gata, însă cu două săptămâni după termenul-limită din PNRR. Întârzierea înseamnă pierderea finanțării europene, iar cei peste 10 milioane de lei cheltuiți pentru proiect vor fi suportați din bugetul local, decizie asumată marți și de consilierii locali.
5
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității printr-o zi dedicată comunității, pe 19 septembrie. Podul Mihai Viteazul, stația 33, un „Firobuz Cafe” și mai multe bulevarde vor găzdui activități gratuite pentru toate vârstele.
3
Ştiri din Timiș
Unul dintre numele care au rămas strâns legate de istoria Timișoarei este sărbătorit astăzi. În 15 septembrie 1937 era înregistrată la Registrul Comerțului afacerea care avea să devină celebră sub numele Guban.
Ştiri din Timiș
O nouă recunoaștere internațională pentru școala de inginerie din Timișoara. Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost ales președinte al European Structural Integrity Society (ESIS), una dintre cele mai importante organizații științifice internaționale dedicate integrității structurale.