ADVERTORIAL. Trenulețul, una dintre jucăriile preferate ale copilăriei, aduce bucurie la orice vârstă și stimulează dorința de a colecționa și chiar de a construi noi modele de vagoane, de șine, de a adăuga mereu noi accesorii. Această dorință de a poseda sau colecționa astfel de obiecte miniaturale fermecătoare este dovedită de numărul mare de clienți al magazinului la Trenulistul care au apelat la serviciile oferite, au achiziționat diverse componente sau au cerut consultanță de specialitate. Tocmai de aceea, pentru a marca o sărbătoare a firmei - împlinirea unui an de funcționare a showroom-ului -,  Trenulistul a lansat un concurs cu premii tentante, numit Loterie Aniversară „La Trenulistul HTE”.
Județul Timiș urmează să devină un hub regional în domeniul distribuției de gaze naturale mult mai curând decât se aștepta. Cei de la Transgaz au decis să devanseze cu șase ani o importantă investiție care va avea loc în cea mai mare parte în Timiș și care ar putea ajuta Timișoara să nu mai rămână fără gaze naturale în mijlociul iernii.
Gest de mare omenie făcut de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Secției 5 Poliție Timișoara. Oamenii legii au donat sânge, iar cu bonurile primite au cumpărat alimente pentru o fetiță de patru ani și familia ei. Micuța locuiește cu părinții într-un garaj din spatele secției de poliție.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a reacționat la declarațiile primarului Timișoarei, Nicolae Robu. Primarul urbei de pe Bega a propus ca excedentul Consiliului Județean Timiș, adică banii rămași necheltuiți în 2018, să fie dați Primăriei Timișoara pentru investiții.
Primarul Nicolae Robu, care este totodată și președintele PNL Timiș, a mai lansat o idee trăsnită, miercuri, în spațiul public. Ca un Robin Hood de Timișoara, el propune ca excedentul Consiliului Județean Timiș, adică banii rămași necheltuiți în 2018, să fie dați Primăriei Timișoara pentru investiții. Și Primăria Timișoara a terminat anul trecut cu un excedent, e adevărat, mult mai mic decât cel al CJ Timiș.

România

CSAT a luat mai multe decizii importante privind apărarea României
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.

România

PNL şi USR vor colabora în Parlament
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme. 1

Ştiri din Timiș

Jimbolia: cinci trupe din România, Ungaria și Serbia urcă pe scenă la Borders Of Rock 2026
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat ajunge la ediția a XX-a și se mută la Remetea Mare
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.

Eveniment

Aproape 170 de amenzi în doar patru ore, în Timișoara. Cele mai multe, pentru viteză
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru noua sală de sport din Balinț. Contractul ajunge la aproape 7 milioane de lei
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.

Ştiri din Timiș

Șomaj redus în Timiș. Cine își găsește cel mai greu de lucru
Piața muncii din județul Timiș se menține într-o zonă de stabilitate, cu o rată a șomajului de doar 1,07%, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici