Vom putea merge la concerte, dar și la alte evenimente în fostul Cinema Timiș. Spațiul din centrul Timișoarei a rămas gol, așa că primăria vrea să-l includă pe lista de investiții în acest an. Va fi un spațiu multifuncțional, cu sală de concerte, de film, scenă de teatru de alte spectacole. În celelalte cinematografe se face deocamdată doar curățenie.
Organizațiile județene UNPR din Regiunea de Vest, și nu numai, s-au reunit la Timișoara pentru a se organiza pentru alegerile care vor veni. Timișul trebuie să mai aducă în organizație peste 11.000 de membri în câteva luni... A spus-o Gabriel Oprea, președintele UNPR la nivel național, care s-a întors după doi ani de absență să conducă partidul.
După anunțul făcut de președintele CJ Timiș, Călin Dobra, legat de rămânerea în județ a sută la sută din cotele pe impozitul pe venit, primarul Nicolae Robu speră ca Timișoara să primească o bună parte din sumele aflate la discreția autorității județene. Diferența pe care o poate face CJ Timiș la bugetul Timișoarei este de aproximativ 60 de milioane de lei, în 2019.
România
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme.
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.
Ştiri din Timiș
FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.
Ştiri din Timiș
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Piața muncii din județul Timiș se menține într-o zonă de stabilitate, cu o rată a șomajului de doar 1,07%, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș.
Turism
Un orășel din Olanda se transformă, în fiecare an, într-un spectacol uriaș de culoare. Milioane de dalii sunt folosite pentru decorarea unor care alegorice de dimensiuni impresionante, împinse pe străzi de sute de voluntari.