De mai bine de un an, timișorenilor li se tot promite o parcare etajată în Girocului. Proiectul e în lucru de cel puțin jumătate de an, dar încă nu este gata, iar prima variantă a picat. Locul găsit de funcționarii din primărie nu este pe placul locuitorilor din zonă, iar primarul a decis că oricum nu merită investiția. Se analizează alt spațiu în Girocului, dar și un teren de pe care se demolează garaje din zona Dacia. Rămâne totuși în picioare parcarea de pe str. Liniștei.
După ce Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara a realizat propriile filmări pe lotul 3 din Lugoj – Deva, cei de la Asociaţia Pro Infrastructură au vizitat la rândul lor şantierul de pe acest tronson. În urma celor văzute pe teren, reprezentanții asociației au tras concluzia că lotul va fi finalizat la finalul lui iunie 2019, o concluzie asemănătoare cu cea oficială a CNAIR.
Cele 25 de trotinete electrice cumpărate de STPT au intrat, de la 1 aprilie, „în pâine”. Primarul Nicolae Robu a testat, în cele din urmă, una, de dragul imaginilor, deși inițial a refuzat, pentru că în seara precedentă și-a forțat genunchii la fotbal. A făcut până la urmă vreo trei ture. Prin centru nu va fi voie cu aceste vehicule.
La Timişoara va deveni funcţional un hub digital în domeniul inovării, finanțat din fonduri europene
La Timişoara va fi deschis Digital Innovation Hub (DIH), o structură care va ajuta la transformarea digitală a industriei la nivel regional. Iniţiativa, una finanţată cu fonduri europene, aparţine consorțiului format din Tehimpuls - Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic și clusterele TIC și AutomotiVest.
ADVERTORIAL. PNL a ales să pornească de la Timișoara în cursa pentru câștigarea alegerilor europarlamentare din 26 mai. Candidații liberali s-au prezentat sâmbătă, 30 martie, în fața bănățenilor. La acest eveniment au participat Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, cel care deschide lista candidaților PNL, dar și numeroși alți lideri naționali. Cei 5000 de aleși locali și simpatizanți ai PNL veniți din tot Banatul au dat tonul de energie și hotărâre al acestui eveniment, arătând că liberalii sunt mobilizați și pornesc cu dreptul în acest ciclu electoral.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12