ADVERTORIAL. De ce candidez, de ce PNL, de ce sunt cruciale europarlamentarele pentru omul obișnuit care se trezește dimineața, merge la serviciu, își privește copiii crescând, se roagă la Dumnezeu să fie sănătos, achită rate? Oamenii așteaptă de la mine argumente, vor să aibă încredere. Au uitat sentimentul acesta... Unii se îndoiesc că un om căruia nu-i lipsește nimic, e celebru, e fericit în familie, a văzut lumea, renunță la o importantă emisiune de televiziune pentru politică fără un motiv ascuns.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, se află la Timișoara, unde a avut loc lansarea candidaților ALDE la alegerile europarlamentare care vor avea loc în 26 mai. Tăriceanu a declarat, cu ocazia acestei vizite, că un ochi îi plânge și altul râde. A spus că este dezamăgit de premiul acordat de Societatea Timișoara procurorului României Augustin Lazăr.
Timișoara se mișcă din nou la Timotion. Chiar dacă ziua a început cu ploaie, până la ora primei curse stropii s-au mai rărit. S-a dat startul unei noi ediții a evenimentului sportiv caritabil „Timotion – Timișoara se mișcă”, duminică, 14 aprilie. Aproximativ 6.000 de alergători participă la eveniment, iar traficul este restricționat pe mai multe străzi din Timișoara. Mijloacele de transport în comun au trasee deviate. La startul primei curse a participat și primarul Timișoarei Nicolae Robu.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
Eveniment
Un funcționar public din cadrul unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din Jimbolia este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.
Ştiri din Timiș
Muzica, tradiția și bucatele pregătite după rețete de odinioară se întâlnesc, pe 8 septembrie, în satul Gladna Română, comuna Fârdea. Acolo, iubitorii de folclor și de bunătăți tradiționale sunt invitați la o nouă ediție a Festivalului Suciturilor.
Eveniment
Un tânăr de 18 ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe furturi de carburant și infracțiuni la regimul rutier.
Cinema
Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.
Ştiri din Timiș
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că a făcut reparații și lucrări de întreținere în peste 20 de școli și grădinițe în această vară. Investițiile au depășit 8 milioane de lei și au vizat săli de clasă, instalații, acoperișuri, grupuri sanitare și alte spații.