Celebrul lot cu tuneluri de pe autostrada Lugoj-Deva revine din nou în discuții după ce Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) a lansat o licitație pentru realizarea de foraje geotehnice. Membrii Asociației Pro Infrastructură susțin că totul e o „glumă proastă” a autorităților, din moment ce acele foraje au fost deja realizate încă din 2016 și, chiar dacă nu ar fi fost realizate, prețul pe care compania este pregătită să îl ofere este extrem de mic.
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, și Mapei România au propus publicului iubitor de frumos o călătorie inedită în lumea artei, unde tinerii artiști și viziunea lor asupra mozaicului a fost promovată în cadrul unei expoziții. Lucrările acestora au fost premiate ulterior în cadrul „Competiției Culorilor Mapei”.
Timișorenii nu vor case între blocuri, dar mai multe planuri urbanistice zonale din zona Torontalului ar permite ridicarea de clădiri cu până la 22 de etaje lângă locuințele lor individuale. Zeci de oameni au participat, miercuri, la o dezbatere publică cu echipa care elaborează noul Plan Urbanistic General al orașului, depășit încă din 2012.
ADVERTORIAL. Japonia este una dintre cele mai populare și mai frumoase destinații turistice ale lumii, unde politețea și bunul simț par să își aibă originile: un amestec unic de tradiții și modernitate, o țară împânzită de temple, dar și de construcții arhitecturale moderne – aproape toate deschise spre vizitare, oferind o imagine clară asupra complexității „Țării Soarelui Răsare”. Cu o istorie de aproximativ două milenii și jumătate, Japonia este renumită pentru tradițiile sale: ceremonia ceaiului, amenajarea grădinilor și celebrii războinici samurai- un model suprem al desăvârșirii japoneze.
ADVERTORIAL. În cadrul proiectului “Implementing Serious Games in Entrepreneurship Education”, Acronim: ISGEE, proiect nr. 2018-1-HU01-KA203-047712, finanţat prin programul Erasmus+, Acțiunea cheie: Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici, domeniul: Parteneriate strategice în învățământul superior, Universitatea de Vest din Timișoara prin Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor a organizat Evenimentul de multiplicare, la care au participat 200 de persoane grup țintă (profesori, studenți și specialiști din mediul de afaceri).

Eveniment

Funcționar de la Direcția de Evidență a Persoanelor Timiș, acuzat că a luat mită. A fost arestat la domiciliu
Un funcționar public din cadrul unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din Direcția de Evidență a Persoanelor Timiș este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.

Ştiri din Timiș

Sărbătoare cu gust de tradiție la Gladna Română. Revine Festivalul Suciturilor
Muzica, tradiția și bucatele pregătite după rețete de odinioară se întâlnesc, pe 8 septembrie, în satul Gladna Română, comuna Fârdea. Acolo, iubitorii de folclor și de bunătăți tradiționale sunt invitați la o nouă ediție a Festivalului Suciturilor.

Eveniment

Tânăr de 18 ani, arestat după o serie de furturi de carburant în Timișoara
Un tânăr de 18 ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe furturi de carburant și infracțiuni la regimul rutier.

Cinema

Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.

Ştiri din Timiș

Strada Baader, închisă sâmbătă în prima parte a zilei. Restricții de lungă durată în Lipovei, de luni
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.

Ştiri din Timiș

FOTO. „Pregătite pentru noul an școlar”. Au fost finalizate reparațiile de peste vară din școlile și grădinițele timișorene
Primăria Timișoara anunță că a făcut reparații și lucrări de întreținere în peste 20 de școli și grădinițe în această vară. Investițiile au depășit 8 milioane de lei și au vizat săli de clasă, instalații, acoperișuri, grupuri sanitare și alte spații.

Ştiri din Timiș

ChickBox, automat cu crispy/cartofi pai/aripioare, caută parteneri pentru franciză! Timișoara, poate fi a ta!
ADVERTORIAL. Acum două săptămâni s-a inaugurat la Oradea primul automat/tonomat pentru preparate, cu crispy, cartofi pai, aripioare, costițe de pui, nuggets de pui din România!

Capitală Culturală

Teatrul Senzorial din Timișoara caută actori amatori pentru un nou spectacol
Teatrul Experimental Senzorial recrutează actori amatori pentru cel mai amplu spectacol al său. Atelierele prin care vor fi selectați participanții fac parte din proiectul Fragments of Reality și reprezintă „o invitație de a te conecta la propriile emoții și de a descoperi cine ești atunci când contextul obișnuit nu te mai constrânge”, susțin organizatorii. Nu este necesară experiență artistică anterioară. 

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici