ADVERTORIAL. Ecrane pe care le ai pe bord care îți arată câți kilometri ai la oră, drumul spre vacanță pe hartă, funcțiile mașinii și camere care îți urmăresc ochii și nu te lasă să ațipești la volan ori te atenționează prin imagini 3D că există vreun pericol. De aceste lucruri și multe altele se ocupă cei de la Visteon, firmă care are o reprezentanță în Timișoara unde se dezvoltă software, punct de lucru pe care vrea să îl extindă și să devină un adevărat hub, unde produsul să înceapă de la idee până la a fi montat pe mașinile care ies din fabrică. Iar rezultatul final este unul care te plasează mai degrabă la bordul unei navete spațiale...
Plimbările cu bicicleta pe pista care duce din Timișoara spre Serbia sunt riscante, în această perioadă. Bicicliștii au de trecut printre buruieni, iarbă înaltă și unii copaci care își întind crengile care pot încurca serios o deplasare. La Podul Modoș s-a creat, din buruieni și un... „semitunel”, care îi surprinde pe bicicliști chiar înainte de a se termina pista aflată în grija primăriei din urbea de pe Bega. Reprezentanții primăriei transmit că buruienile vor dispărea în aceste zile...

Ştiri din Timiș

Primul tramvai de mici dimensiuni a ajuns la Timișoara
Un tramvai de mici dimensiuni a ajuns, luni, la Timișoara, fiind primul vehicul din lotul de zece tramvaie noi cumpărate de municipalitate.

Cinema

PROGRAM. TIFF Timișoara revine în septembrie cu patru zile de filme, avanpremiere și întâlniri cu cineaști
Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara va avea loc între 17 și 20 septembrie, când publicul este așteptat la patru zile de proiecții de filme, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști, masterclassuri, un cineconcert, expoziții și ateliere pentru copii. Evenimentele vor avea loc la Cinema Timiș, Cinema Studio, Grădina de Vară Capitol și Faber.

Ştiri din Timiș

FOTO. Peste 140 de copii din zona Făgetului au primit ghiozdane și rechizite înainte de începerea noului an școlar
Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, 145 de copii din zona Făgetului au primit ghiozdane complet echipate, rechizite, produse de igienă și dulciuri, în cadrul campaniei „Back to School for All Kids”.

Ştiri din Timiș

Fii solidar! Donează sânge. Dăruiește viață
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge.

Ştiri din Timiș

Colectarea separată corectă începe cu recipientul potrivit
ADVERTORIAL. Colectarea separată începe cu un gest simplu: identificarea corectă a deșeului și depunerea în recipientul corespunzător. Pentru ca deșeurile să poată fi reciclate, acestea trebuie separate corect încă din momentul în care sunt generate.

Ştiri din Timiș

Cum alegi adidași care rezistă cu adevărat?
ADVERTORIAL. Te-ai întrebat vreodată de ce unele perechi de încălțăminte își pierd forma după doar câteva săptămâni de purtare. Alegerea unei perechi durabile necesită atenție la detalii tehnice pe care mulți cumpărători le ignoră. Dacă vrei să faci alegeri inteligente, trebuie să știi ce caracteristici definesc un model rezistent. În acest articol vei descoperi reperele clare care te ajută să identifici calitatea autentică. Află cum poți diferenția modelele rezistente de cele pur decorative fără să irosești timp.

Horoscop

Horoscop săptămâna 31 august – 6 septembrie
Horoscopul în această săptămână:

Cariere de Poveste

Andi Balla, de la copilăria dificilă la scena britanică și apariția în „The Piano”: „Niciun vis nu este prea mare”
De la un copil abandonat de familia biologică și crescut în plasament, la un tânăr care și-a găsit libertatea prin muzică ajungând să cânte pe scena britanică. Povestea lui Andi Balla este despre curaj, traumă, perseverență și, mai ales, despre puterea de a-ți construi singur drumul atunci când cei din jur îți spun că nu se poate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici