La Timișoara a avut loc joi primul atelier din cadrul Proiectului de Implementare a unor soluții care vizează decontaminarea solului din regiunea transfrontalieră România-Serbia, unde se desfășoară activități miniere. Proiectul a fost lansat de UPT în parteneriat cu Institutul de Minerit și Metalurgie Bor, din Serbia.
Un plen anunțat abia acum două zile a adunat doar 13 consilieri locali în sala de ședințe a municipalității. Un singur ales PSD a fost prezent, pentru că restul colegilor săi se pregăteau de botezul copilului unui alt coleg. Primarul Robu s-a rugat de aleși să mai stea să socializeze, până ajunge încă un consilier să fie întrunit cvorumul.
Până la complexurile sportive promise încă din campania electorală din 2012, primarul Timișoarei le mai aruncă o promisiune timișorenilor care locuiesc în Lipovei. Le face un parc, „primul al cartierului”, cu „spațiu verde, alei, copaci, bănci și foișoare, fântână, loc de joacă, teren de sport și canisită”.
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș și ai mediului de afaceri din județ au semnat, joi, un protocol prin care a luat ființă Consiliul Consultativ Economic, un organism care încearcă să devină o punte între mediul de afaceri și autorități. La semnarea protocolului a fost prezent și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ștefan-Radu Oprea, care a plecat înapoi la București cu o serie de propuneri de modificări legislative, formulate de mediul de afaceri timișean.
Călătorie cu peripeții pentru șase cetățeni din Bangladesh și Afganistan. Aceștia au fost reținuți de polițiștii de frontieră în Timișoara, după ce au urcat pe ascuns într-un autotren, pe Autostrada A1. Indivizii credeau că mașina de mare tonaj se îndreaptă spre granița cu Ungaria și vor putea ajunge ilegal într-o țară din vestul Europei.
În luna octombrie se împlinesc nouă ani de când se lucrează la sala polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara. Vorba vine „se lucrează”, pentru că mai mult s-a stagnat. Prima firmă a intrat în insolvență, au fost probleme cu proiectul, a fost necesară o expertiză după tragedia de la Colectiv, iar finalizarea lucrărilor a fost amânată. De anul acesta există un alt constructor, dar tot nu se lucrează.
Turism
Românii au ales și în această vară Ungaria pentru vacanțe și escapade de weekend, atrași de apropierea față de casă, oferta bogată de evenimente internaționale, stațiunile balneare și atmosfera de vacanță de la Lacul Balaton. Potrivit Visit Hungary, destinația a fost accesată în mai multe moduri, de la city break-uri la Budapesta și excursii de o zi la băile termale până la sejururi mai lungi pe malul Balatonului.
România
Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei României la Moscova, în replică la expulzarea unui diplomat rus de către România. Moscova susține că măsura este una de răspuns, după ce Bucureștiul a expulzat diplomatul rus în contextul incidentelor cu drone rusești în spațiul aerian românesc.
Eveniment
O amplă anchetă privind furtul și valorificarea ilegală a unor cabluri provenite din vechea infrastructură feroviară este desfășurată joi, 27 august, de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Turism
Cartierul istoric Fabric din Timișoara poate fi descoperit într-un mod inedit, prin povești literare, lecturi publice și istorii mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 17 și 19, aici va avea loc un tur ghidat cu specific literar, organizat în cadrul proiectului „Timișoara All Around”.
Lugoj
Primăria Lugoj a lansat licitația pentru reabilitarea termică a patru blocuri din oraș, prin lotul 5 al programului finanțat prin PR Vest. Contractul este estimat la 4,93 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările vor dura nouă luni.
Ştiri din Timiș
Toamna își face simțită prezența nu doar prin schimbarea culorii frunzelor, ci și prin scăderea temperaturilor, un semnal clar că garderoba ta are nevoie de o actualizare. Alegerea încălțămintei potrivite devine o prioritate, iar confortul picioarelor tale ar trebui să fie pe primul loc atunci când te gândești la zilele răcoroase ce urmează. Un model potrivit îți poate transforma complet ținuta, oferindu-ți nu doar protecție împotriva vremii capricioase, ci și o notă de stil inconfundabilă.
Ştiri din Timiș
Acredit (Credit Online IFN S.A.) anunță că „Campania premiilor de top - câștigă cu fiecare credit!”, desfășurată din 2 martie 2026, intră în ultima săptămână. Perioada de participare se încheie pe 30 august 2026, iar ultima dintre cele șase extrageri programate va avea loc pe 31 august 2026. Clienții care intenționează să intre în tragerea la sorți pentru premiul cel mare - Voucher Cadou Altex în valoare de 4 000 lei - trebuie să contracteze un împrumut înainte de această dată.
Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic Municipal de Urgența Timișoara in calitate de partener, anunță finalizarea implementării proiectului „Creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile a complexului de clădiri Clinicile Noi din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență”, finanţat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență 2020-2026, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.