Se câștigă bine la stat. Atât de bine încât unii directori ajung să-și cumpere apartamente cu sute de mii de dolari sau euro în orașe aflate peste mări și țări ori chiar peste oceane. După șefa din primărie care și-a luat apartament în Tenerife, un alt director și-a achiziționat unul în Florida. Ioan Nasleu a dus acasă peste 12.000 de lei lunar.
ADVERTORIAL. Probabil nu te-ai gândit de foarte multe ori la un telefon ca fiind „de femei” sau „de bărbați”, dar iată că sunt specialiști care au avut astfel de curiozități. Site-ul 91mobiles a realizat un studiu dintre cele mai interesante, analizând vârsta și genul cumpărătorilor mai multor branduri de telefoane mobile inteligente, iar rezultatele sunt cel puțin curioase.
Colterm primește în jur de 20 de milioane de euro să repare și să întrețină clădirile deținute de primărie vreme de patru ani, dar nu are oameni care să aibă grijă de instalațiile de încălzire sau răcire. Municipalitatea scoate la licitație acest serviciu pentru trei clădiri: sediul PMT, Incuboxx și Direcția de Evidență a Persoanelor.
Tinerii din Timiș care ajung la vârsta maturității și părăsesc centrele de plasament au fost sprijiniți de mentori, în cadrul unui proiect, pentru a păși „în lume” și a-și face „un rost”. Proiectul "Now What?" sprijină tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului pentru a-și valorifica potențialul cât mai bine.
Ținut pe post cu titlu interimar de mai bine de șase ani, Dorel Cojan a dus acasă bani frumoși în anul 2019. Eternul șef al PLT are pensia aproape cât salariul de la instituția pe care o conduce fără să participe la vreun concurs. Nici directorul adjunct nu se poate plânge de venituri mici: a dus acasă mai mulți bani ca șeful lui direct.
Sănătate
Examenul de urină este una dintre analizele de laborator recomandate frecvent și poate oferi informații atât despre funcționarea rinichilor și a tractului urinar, cât și despre prezența unor infecții sau a altor afecțiuni. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică ce se analizează și de ce este importantă recoltarea corectă a probei.
Utile
Joi, 20 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții sau la o lectură cu cocktail.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz primește sprijin unanim din partea USR, după decizia Curții Constituționale care ar putea duce la pierderea mandatului său de primar al Timișoarei. Comitetul Politic al partidului a votat, cu 151 de voturi, reconfirmarea sprijinului politic pentru Fritz în funcția de președinte al USR.
10
Ştiri din Timiș
Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat, miercuri seara, în Piața Victoriei din Timișoara, pentru a protesta față de o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) care ar putea duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz.
11
România
Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației și Cercetării să renunțe la prevederea prin care bursele sociale ar urma să fie acordate doar în perioada cursurilor școlare. Organizația avertizează că eliminarea plății în vacanțe ar afecta tocmai copiii și familiile care depind cel mai mult de acest sprijin.
2
România
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie până acum în Programul Rabla Auto 2026 mai au o șansă să obțină finanțare pentru achiziționarea unei mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță o nouă sesiune de înscrieri, care începe săptămâna viitoare și se va desfășura până la sfârșitul anului sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
România
Negocierile dintre reprezentanții României și Comisia Europeană privind noua Lege a salarizării s-au încheiat fără un acord. Bruxelles-ul nu acceptă, în forma actuală, proiectul prezentat de miniștrii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, iar România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul privind reforma salarizării nu este îndeplinit.
3