Anul 2021 ar putea fi un chin pentru locuitorii din Moșnița Nouă care lucrează în Timișoara. Primăria se pregătește să înceapă șantierul pentru lărgirea Căii Buziașului – caută diriginte de șantier, iar CJ Timiș lucrează deja la drumul ce leagă orașul de Moșnița, care cel mai probabil nu va fi gata în primăvara anului viitor.
Controale antiCovid în restaurante, parcuri și la terase, în Timiș. Polițiștii au dat zeci de amenzi
Structurile Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat misiuni privind verificarea respectării măsurilor de protecția antiCovid în Timiș. Au avut loc verificări în zonele aglomerate, terase, restaurante, dar și în mijloacele de transport în comun. Nu au lipsit „din meniu” amenzile.
Primarul ales, Dominic Fritz, spune că una din prioritățile sale când va ajunge la primărie va fi să evalueze fiecare proiect demarat de administrația precedentă, pentru că viziunea lui prezentată în campanie diferă fundamental de „dezvoltarea în forță” cu care s-au obișnuit timișorenii în ultimii opt ani. El are deja semnale că plățile pentru unele proiecte demarate în campanie sunt întârziate, ceea ce va face și mai dificilă această misiune.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, extinderea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ cu 26 de noi membri cu drepturi depline. Printre aceștia se află orașele Jimbolia și Recaș, dar și localități precum Peciu Nou, Cenad, Periam, Lovrin, Liebling, Beba Veche sau Banloc. Decizia reprezintă un pas important în extinderea sistemului de transport județean, după luni în care alegerea dintre TRANSTIMIȘ și sistemul metropolitan SMTT a generat dispute și schimbări în Timiș.
Eveniment
Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce a fost lovit de o mașină la o trecere de pietoni de pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara. Bărbatul se afla pe trotinetă în momentul în care s-a angajat în traversarea străzii.
Turism
Banatul Montan este una dintre regiunile României în care natura, istoria și tradițiile se întâlnesc într-un peisaj spectaculos. Munți, cascade, lacuri, sate izolate, Dunărea, trasee de drumeție și vechi obiective industriale formează un adevărat circuit turistic pentru cei care vor să descopere zona dincolo de traseele clasice.
Eveniment
Cinci cetățeni din Pakistan și Sri Lanka au fost prinși de polițiștii de frontieră la Jimbolia, după ce ar fi intrat ilegal în România din Serbia. Cei trei bărbați și două femei au fost găsiți pe câmp, în apropierea graniței, și le-au spus oamenilor legii că voiau să ajungă în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Calea ferată Lugoj–Timișoara Est a ajuns la un stadiu de execuție de peste 81%, potrivit CFR Infrastructură. În paralel, istorici și organizații de patrimoniu cer salvarea cel puțin a uneia dintre gările istorice vizate de demolare.
2
România
Ministerul Dezvoltării pregătește o schimbare importantă în modul în care sunt estimate și fundamentate costurile investițiilor în construcții.
Mapamond
NASA a publicat primele imagini realizate de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) ale craterului format pe Lună după ce o treaptă superioară a unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX a lovit suprafața satelitului natural al Pământului pe 5 august. Noile fotografii le-au permis cercetătorilor să stabilească mai precis dimensiunile craterului și caracteristicile materialului lunar expulzat în urma impactului.
1
Ştiri din Timiș
În Piața Cetății nr. 28 din Ciacova a fost deschis OPHTACORE, primul punct de lucru al Centrului Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu. Cabinetul oferă consultații și servicii medicale oftalmologice inclusiv în regim compensat sau gratuit, având contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se adresează atât copiilor, cât și adulților.