Conform unor surse Tion, rata de infectare cu coronavirus în Timișoara a scăzut, sâmbătă, la 1,4. Acest lucru înseamnă că la reevaluarea CJSU de astăzi, Timișoara va trece în scenariul verde, scenariu în care restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele se vor deschide în interior, la capacitate de 50%. Totul dacă rata nu va depăși 1,5/1000 de locuitori.
Trei evenimente sunt sărbătorite simultan la Timișoara pe 9 mai: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și Ziua Europei. Organizatorii au pregătit un program complex, cu public. Printre activități se numără: un ceremonial militar, crosuri pentru toate categoriile de vârstă la stadionul din Timișoara, un flashmob, dar și exerciții demonstrative de dresaj canin în prezența forțelor de ordine.
Consilierii USR-PLUS care au propus să fie interzisă hrănirea câinilor și pisicilor pe domeniul public în Timișoara s-au răzgândit puțin. Rămân cu propunerea de a fi interzisă hrănirea porumbeilor și vor acum ca primăria să își construiască un adăpost pentru câinii fără stăpân. Votul final e al consiliului local.
Studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT au participat la un curs opțional de design vestimentar, unde și-au dat frâu liber imaginației. Au creat ținute în miniatură, inspirate din diverse stiluri, de pe tot parcursul istoriei. Toate lucrările au fost incluse într-o expoziție, în holul central al Bibliotecii UPT.

Eveniment

Accident cu patru victime la ieșirea din Remetea Mare spre Aeroportul Internațional Timișoara
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs la intersecția cu centura Timișoarei, după ce două autoturisme s-au ciocnit.

Eveniment

FOTO. Accident pe Centura Timișoarei. Un autobuz a intrat într-o motocicletă
Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază pe centura Timișoarei, unde un autobuz a intrat în coliziune cu o motocicletă. În urma impactului, două persoane aflate pe motocicletă au fost rănite.

Eveniment

VIDEO. Cultură de canabis ascunsă printre legume, descoperită pe malul Mureșului, la Lipova
O cultură de canabis cu peste 100 de plante a fost descoperită în extravilanul orașului Lipova, pe malul Mureșului, două persoane fiind reținute într-un dosar de trafic de droguri de risc. 1

Ştiri din Timiș

După o perioadă cu temperaturi extreme, Timișul va fi din nou sub cod galben de caniculă. Luna septembrie, la fel de călduroasă
Județul Timiș intră duminică, 16 august, sub cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este valabilă și în județele Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. Totodată, perioada caldă nu se încheie odată cu luna august, iar temperaturile vor rămâne peste valorile normale și în primele săptămâni din septembrie, în special în vestul țării.

Ştiri din Timiș

Giroc și Chișoda, conectate la STPT: biletul de 5 lei poate fi folosit și în Timișoara
Locuitorii din Giroc și Chișoda care folosesc liniile metropolitane M3 și M32 pot călători cu același bilet și în Timișoara, dacă se încadrează în cele 60 de minute de valabilitate. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a venit cu o serie de informații după preluarea transportului public din cele două localități.

România

România lipsește din nou din clasamentul Shanghai. Nicio universitate din țară nu intră în top 1000
România nu are nicio universitate în top 1000 al clasamentului internațional Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut drept Shanghai Ranking, în ediția din 2026. Este al patrulea an consecutiv în care instituțiile de învățământ superior din țara noastră lipsesc din clasament. 1

Sănătate

Poate un copil cu astm să facă sport? Ce se întâmplă atunci când apar tusea și lipsa de aer la efort
Copiii diagnosticați cu astm nu trebuie să fie excluși automat de la activitățile sportive. Dimpotrivă, unul dintre obiectivele tratamentului este ca boala să nu limiteze activitatea fizică, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA). 1

Ştiri din Timiș

A murit prof. univ. dr. Titus Slavici, o importantă personalitate academică care a fondat Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara
Comunitatea academică din Timișoara este în doliu după ce prof. univ. dr. ing. habil. dr. ec. Titus Slavici, personalitate marcantă a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara și unul dintre oamenii care au avut un rol important în dezvoltarea instituției, a murit. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici