Transparentizarea este în continuare o prioritate pentru administrația Fritz. Edilul-șef a vorbit, într-un interviu pentru G4Media, despre cum trebuie să aducă administrația publică locală în secolul XXI, dar și despre Colterm și certificatele anti-poluare. La anul, societatea de termoficare se va concentra pe gaz.
Șoseaua de mare viteză care va lega Lugojul de Craiova, prin Drobeta Turnu Severin, aprobată tacit în toamna anului trecut în Senat, ajunge la prima licitație. Se caută o firmă care să întocmească studiul de fezabilitate, pe bani mulți. Prima documentație va fi gata în mai bine de trei ani și va stabili clar dacă vorbim despre drum expres sau despre autostradă.
De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, cei mici au fost așteptați cu surprize în Parcul „Ion Creangă”. S-au distrat alături de Minnie și Mickey Mouse, au participat la ateliere meșteșugărești, multiculturale, jocuri și concursuri. Ca de obicei, au fost impresionați de utilajele pompierilor sau de mașinile polițiștilor.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The End of Oak Street”, care îi aduce pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în prim-plan într-o poveste SF în care o familie obișnuită se trezește, peste noapte, într-un trecut îndepărtat, înconjurată de dinozauri și nevoită să găsească o cale de întoarcere acasă.
Ştiri din Timiș
Centrul de Proiecte lansează, împreună cu Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, o nouă ediție a programului „Școli creative”. În premieră, proiectele se vor desfășura pe parcursul a doi ani calendaristici și al unui an școlar complet, cu un buget total de un milion de lei.
Ştiri din Timiș
Timișorenii de toate vârstele sunt invitați să intre în competiție la UNITED Street Football x MONS, un eveniment sportiv cu participare gratuită, organizat în cadrul Timișoara Playground Festival. Competițiile se adresează copiilor de la 7 ani, adolescenților, studenților, adulților și seniorilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a relansat licitația pentru creșa de pe strada Cocea, abandonată după ce constructorul inițial a executat doar 30% din lucrări. Noua investiție este estimată la 7,3 milioane de lei, fără TVA.
1
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectele privind organizarea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a examenului de Bacalaureat din 2027. Printre modificări se află o etapă suplimentară de verificare a lucrărilor atunci când există diferențe mari între notele acordate de evaluatori. Ministerul propune și ca examenele să fie organizate mai devreme, inclusiv pentru a reduce efectele temperaturilor ridicate asupra candidaților.
Eveniment
Polițiștii au ajuns miercuri, 12 august, la o locuință din Saravale, după un apel la 112 făcut de o femeie care susținea că a fost agresată de soț. În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut, iar apoi judecătorii au decis să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă între Timișoara și Giroc trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu restricții majore de trafic. Calea Timișoarei (DJ 595) va fi închisă începând de marți, 18 august, pentru lucrări de modernizare și amenajarea a două sensuri giratorii.
8