Doar câteva zile ne mai despart de primăvara calendaristică, iar unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale românilor este dăruirea de mărțișoare. Acest șnur răsucit din fire albe și roșii are o putere aparte și ne încarcă de fiecare dată cu bucurie și cu un altfel de tonus, indiferent că îl oferim sau îl primim. Devenim mai veseli, mai optimiști, gata să deschidem ușile acestui frumos anotimp. Iar până pe 1 martie 2022, artizanii te așteaptă în Iulius Town să descoperi o colecție variată și colorată de mărțișoare, în zona Iulius Expo, numai bune de oferit celor dragi
Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale este în contact cu autoritățile și oferă informații ucrainenilor care se refugiază în România. Există un număr de urgență la care pot suna pentru a primi detalii despre procedura de azil sau asistență. Momentan, Flavius Ilioni Loga, președintele asociației, spune că a vorbit cu peste 20 de ucraineni și familii de români mixte.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 august 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

PSD introduce în legea integrității „amendamentul Fritz”. Camera Deputaților a adoptat proiectul
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.

România

USR îi cere lui Grindeanu să supună la vot legea responsabilității în energie, blocată în parlament din 2022
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara are șase noi cetățeni de onoare. ÎPS Ioan și Virgil Ianțu, printre ei
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală. 1

Ştiri din Timiș

S-au publicat locurile rămase libere la liceele din Timiș în etapa a II-a
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.

Ştiri din Timiș

Festivalul japonez Natsu Matsuri revine la Timișoara cu spectacole Kabuki, dans Bon Odori și ateliere culturale
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.

România

Mai multe companii mari din România își opresc producția pentru a economisi energie electrică. Apel de la Bolojan pentru toată țara
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării. 7

Capitală Culturală

Cum se amenaja un dormitor în perioada interbelică? Vă puteți inspira la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici