De ani buni, mașinile de mare tonaj care circulă pe Drumul Județean 691, de la intrarea în Dumbrăvița (sens giratoriu Kaufland) până la limita județului Arad, distrug șoseaua. Cel mai afectat tronson de drum pare a fi cel care trece prin comuna Mașloc, iar, după cum relatam săptămâna trecută, DJ 691 a intrat în reparații.
Modificări și investiții importante sunt preconizate în viitorul apropiat la Aerodromul Cioca al Consiliului Județean Timiș, unde vor fi organizate evenimente de mare impact pentru public. Întreaga zonă va fi supusă unor ample modernizări și transformări. O atracție deosebită o va constitui achiziționarea unui „HANGair”.
Printr-o sentință civilă a instanţei judecătorești, Primăria Timișoara nu va mai elibera avize ale Comisiei de Circulație care permit accesul gratuit pe raza orașului pentru vehiculele care depășesc masa maximă admisă de 3,5 tone firmelor care lucrează la investițiile instituției. Taxa se aplică și în cazul celor care aveau gratuitate.
Primăria Timișoara caută constructor pentru refacerea acoperișului la Liceul Teoretic William Shakespeare din Piața Romanilor nr. 13. Acoperișul prezintă degradări datorate vechimii materialelor, ce duc la infiltrații și la degradarea clădirii. Durata contractului este de patru luni, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 15 iulie.
„Ready to go”, verde lime, dungi colorate, talie joasă, decupaje sunt câteva dintre tendințele pe care casele de modă internaționale le-au pregătit pentru colecțiile de sezon. Ca să fii mereu în pas cu ultimele apariții fashion din această vară, la Iulius Town am dat startul Summer Sale, cu reduceri care ajung și până la 70%. În plus, poți câștiga un voucher în valoare de 2.500 de euro. Vino și vezi ce ți-au pregătit brandurile tale favorite și „keep it up” în această vară, care se anunță a fi plină de super evenimente!
Ştiri din Timiș
Lucrările la lotul lipsă al autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea avansează într-un ritm susținut, iar șantierul a ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 70%, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
2
Horoscop
În data de 29 iulie are loc Luna Plină în Vărsător. Cei doi luminarii sunt în semne zodiacale diferite, Luna călătorește în semnul Vărsător și Soarele se află la el acasă, în semnul Leu.
Utile
Miercuri, 29 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 29 iulie, puteți merge la un recital, la ateliere diverse, la film sau la expoziții.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit, marți seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deponeul de deșeuri din Ghizela. Flăcările au cuprins o zonă de aproximativ 100 de metri pătrați, unde erau depozitate deșeuri metalice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi intervenții pentru transportul public. În luna august începe frezarea a aproximativ 30 de kilometri de șină de tramvai, pentru reducerea vibrațiilor și a zgomotului, iar pentru noua hală de mentenanță de la depoul STPT din Dâmbovița a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
1
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara continuă să își consolideze portofoliul de retaileri, atât prin noi inaugurări, dar și prin transformarea locațiilor existente în concepte flagship.