„Sunt bucuros pentru rezultat, jucătorii au răspuns cerinţelor mele, scopul nostru a fost să nu primin gol şi ne-a ieşit jocul pentru că am avut şi constanţă în viteză. Adversarii au fost cum ne-am aşteptat. Noi am echilibrat jocul, am avut o viteză constantă şi ne-am ferit de situaţii standard, cum sunt loviturile libere. Echipa merge bine şi e un lucru îmbucurător. Sunt fericit că am controlat jocul. Nu mă gândesc la titlu, obiectivul meu rămâne cupele europene”, a spus Uhrin (foto), care a precizat că nu l-a folosit ca titular pe Gigel Bucur deoarece jucătorul este accidentat uşor.
Căpitanul Ionel Ganea îndeamnă şi el la cumpătate: „Obiectivul nostru rămâne Cupa UEFA. Nu trebuie să fim euforici, acesta e obiectivul şi trebuie să îl atingem. Îmi pare rău pentru UTA, dar mă bucur pentru noi”, a precizat Ganea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!