Sâmbătă, la Timișoara, a avut loc primul concert al turneului de promovare “30 Seconds of Fame”, a cărui lansare a fost în data de 16 martie la București. Eu am avut plăcerea și bucuria să îi însoțesc peste tot, de la prânz la conferința de presă, apoi la soundcheck și în culise, să scriu despre ce înseamnă o zi cu trupa byron. O zi minunată, în care am învățat câtă muncă se ascunde în spatele organizării unui concert, ce înseamnă emoțiile de dinaintea întâlnirii cu publicul, care-i efectul câtorva minute de întârziere, cum se comportă o echipă.
I-am întâlnit în timpul prânzului, făcând planuri: “Eu plec să iau instrumentele pentru conferința de presă.” “Cine îl sună pe Codruț? (managerul trupei – n.r.) Vine el cu spider-ul?” “Trebuie să merg să fac un duș. Nu durează mult, ne vedem la Cărturești.” Toți erau cuprinși de un soi de frenezie pe care o simțeam, dar păreau foarte relaxați. Nu era prima oară când aveau conferințe de presă, lansare de album, turneu, dar era primul concert (în altă parte decât acasă) al celui mai proaspăt copil al trupei, albumul bilingv “30 Seconds of Fame”. Ne-am despărțit drumurile și ne-am revăzut la etajul Carturestilor de pe strada Mercy.
Eram 30 de oameni, cu ceaiurile în mână, privindu-i pe cei 5 + 1 byron-i. Codruț a început să povestească despre album, despre alegerile orașelor în care susțin concertele turneului, despre munca multă din spatele fiecărei melodii. Despre emoții nu vorbea, dar se simțeau toate, în fiecare gest sau zâmbet timid. Erau în fața a puțini oameni, dar oamenii aceia veniseră să-i vadă pe ei, erau oameni care făceau parte din nucleul de fani pe care byron și l-a creat în 7 ani de existență.
“O parte a albumului a fost concepută în ani mulți, de prin 2009, cealaltă parte a fost scrisă foarte repede. Sunt 13 piese pe album și pe unele le-am scris în februarie anul trecut, când m-am închis în casă și doar am scris muzică. A fost luna compozitorilor, un eveniment ca un fel de concurs cu tine la care singurul câștigător ești tu și rezultatul muncii tale. Pentru prima oară pe un album byron e o piesă de-a lui Costin Oprea.”, spune Dan, solistul trupei. Condrut intervine și punctează decisiv: “La un produs muncim cam doi ani, din momentul în care există o mare parte a materialului. Cu turneul de promovare e, însă, o altă treabă: intri într-un vârtej din care nu te mai poți opri și singura alegere e să mergi înainte, oricât de greu e.”
S-a glumit, s-a râs, s-a vorbit serios, s-a cântat. Cei 5 muzicieni, împreună cu managerul lor, știu să-și apropie publicul. De fapt, și asta e un lucru pe care îl apreciez foarte mult la acești oameni: deși artiști, deși destul de cunoscuți în peisajul muzical autohton, și-au păstrat calitatea de a fi deschiși, atenți cu cei din jur, niciodată obosiți de răspuns la întrebări sau de legat prietenii. Nu numai că au rămas cu picioarele pe pământ, însă mi-au dat senzația că ei nici nu realizează cât de speciali sunt, de fapt, cât de amplă și plină e muzica lor și care e felul în care noi, fanii, îi ascultăm.
Am plecat, încet, spre Casa de Cultură a Studenților, locul ales pentru concert. Cuminte, așteptând indicațiile, am ajuns în mașina lui Alin Ciontea, unul din managerii Clinicii de Bere (partener al evenimentului), împreună cu Dan și Iulia (PR-ul trupei), care ne-a povestit despre începuturile afacerii sale. A fost momentul în care am înțeles că această asociere nu e întâmplătoare, că oamenii cu pasiuni se găsesc indiferent de cursul lucrurilor. Fie în muzică, fie în business, să fii inovator într-o Românie mult prea ghidată de cutume e al naibii de dificil, dar frumos, atâta timp cât crezi în ceea ce faci.
Când am intrat în sala de spectacole, tot ce fusese frumos până atunci părea că se va spulbera foarte repede: eram într-o sală cu scaune rupte, scorojită, cu o ștangă pe scenă care părea că se prăbușește în curând, fără lumini montate, fără viață. Liviu (managerul Interartist Events, firma care organizează turneul – n.r.) era tras la față, îngrijorat. O cheamă pe Iulia să-I arate scaunele din primul rând: două dintre ele erau rupte de tot. “Ce facem cu biletele? Astea sunt locuri vândute, primele rânduri din față sunt luate de mult.” Discută și se pun de comun acord că vor explica spectatorilor ce s-a întâmplat și că o să le dea alte locuri. Până la urmă, byron și fanii fac parte din aceeași mare familie iubitoare de muzică bună.
“Mama, ce sală!”, spune 6Fingers în timp ce urcă pe scenă. “Da! E o sală pentru rock!” Toată lumea râde, semn că orice problemă se poate rezolva, dacă vrei cu adevărat să faci asta.
Cabluri, monitoare, chitări, tobe și orgă, o forfotă pe care o priveam în liniște, cu pixul în mână. Mă pusesem pe un scaun, la marginea unui rând, ciulind urechile și deschizând bine ochii. Clara (sunetista trupei) asculta indicațiile venite de pe scenă, cerea să audă instrumente și voci, că să știe cât de tare sau de încet fixează volumul sunetului. Era evident că se cunosc cu toții, că știu ce trebuie să se audă și ce nu, iar prima piesă cântată “șnur”, pentru verificarea sunetului, a fost exact ca în concert. Fusese cel mai frumos moment al soundcheck-ului, acela în care vocea lui Dan, împreună cu instrumentele colegilor lui, au făcut liniște în toată sala, preț de o secundă, când toată lumea a încetat să mai respire.
Probele de sunet au continuat, la fel și montarea luminilor, toată lumea încercând să pună viață într-o sală care părea moartă. Urmau la probe cei de la Persona, care au apărut chiar în timpul unui “șnur”, și-au adus instrumentele și își așteptau respectuoși rândul, așezându-se pe mijlocul primului șir de scaune. Dan, de pe scenă, i-a văzut, a zâmbit și i-a salutat scurt din cap, dar cu ochi veseli, bucurându-se de revedere. Am zâmbit și eu, a fost frumos să văd momentul special în care artiștii se înțeleg și se ascultă unii pe ceilalți.
În trei ore, totul era gata. Sala sărăcăcioasă în care intrasem se transformase în promisiunea unei seri de excepție. Culisele erau pline de oameni, Persona și byron, tehnicul și toți cei care mai făceau parte din staff-ul evenimentului. Se mânca pe sărite, în timp ce se puneau la punct ultimele detalii. Dan repeta, Dănuț stătea cu căștile în urechi, Costin se juca cu o chitară, iar 6Fingers se juca pe o tabletă.
M-am despărțit de ei și am plecat în sală, să asist la concert, care a fost deschis de Persona. După 40 de minute, cei de la byron și-au făcut apariția pe scenă, simplu, fără fast, fum și jocuri de lumini. Nici n-aveau nevoie: încă de la primele acorduri am știut că voi vedea cu totul altceva decât văzusem până în acel moment. Erau tot byron, așa cum îi știam, dar mai maturi și mai siguri de ceea ce pot să facă, o maturitate exprimată în muzică, un rock desprins din scenele mari ale lumii muzicale, o sărbătoare de sunete pe care nu știu să o descriu pentru că am trăit momentele acelea de la primul și până la ultimul acord. A fost multă emoție în acea sală, publicul și trupa s-au contopit, au cântat, au fost alături unii de ceilalți. Un concert în trei părți, electric-acustic-electric și o explozie de bucurie la final.
Ascultasem o orchestră, chiar dacă pe scenă fuseseră doar cinci oameni: Dan, solistul vocal (chitaristul, flautistul), mereu comunicând din priviri cu Costin (chitară solo), susținuți ritmic de Dănuț la tobe (și dacă ar fi pe lună, băiatul asta ar ști când să “intre”, când să bată mai tare sau mai încet), învăluiți de sunetele orgii lui 6Fingers (atunci când nu stă cu acordeonul în brațe și cu xilofonul în față), completați perfect de basistul Demeter, fără de care ar lipsi piperul unei muzici menite să te ridice de pe scaun.
Ziua mea cu byron s-a sfârșit cu mulțumirile de fan pentru concertul la care am asistat și pentru felul în care m-au primit, câteva ore, în viețile lor. Va trece multă vreme până o să uit acea zi, acea seară care a continuat în The Note Pub, la after-party, o zi în care n-a fost totul perfect, dar am înțeles cât de mult contează să fii cu adevărat o echipă.
byron îi așteaptă pe clujeni vineri, pe 5 aprilie, la Casa Studenților din Cluj, împreună cu Luna Amară (concert acustic, lucru care nu s-a mai întâmplat de ani buni). Iar dacă citiți aceste rânduri și vă nimeriți prin Cluj vineri seară, sper să vă doriți să mergeți să-I vedeți. It will rock your world.
Mă puteți citi și pe blogul personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!