Deşi doctorii au recomandat jucătorilor timişoreni 7 zile de repaus, după ce 7 jucători au fost depistaţi cu enterocolită acută (!), Federaţia a obligat clubul timişorean să se prezinte la joc. Antrenorul Petricevici a reuşit să-şi vadă jucătorii doar în seara dinaintea jocului… Jucătorii oaspeţi au venit cu o zi înaintea partidei s-au antrenat de două ori în sala de joc şi îşi doreau prin toate mijloacele victoria, care i-ar fi ajutat foarte mult să rămână în lupta pentru play-off. CS Otopeni a început excelent meciul, conducând mai tot timpul la 11, 12 puncte. Asrta datorită în primul rând americanului de 2.10 metri, Eric Fiegi şi a conducătorului de joc Davon Hill. La pauza mare, oaspeţii aveau un avans de 13 puncte! Jucătorii timişoreni nu prea s-au văzut în primele 20 de minute.
Doar Păltinişanu a recuperat ceva în ofensivă. în timp ce Markovici şi Marjanovici au păstrat speranţa. A urmat însă un sfert trei de poveste. Timp de 10 minute, echipa timişoreană a jucat senzaţional. S-au apărat perfect şi au înscris la aproape fiecare acţiune, asta şi în condiţiile în care antrenorul Petricevici a fost obligat să improviseze şi să-şi odihnească jucătorii. 37-9 a fost scorul înregistrat în sfertul 3, astfel că timişorenii au preluat conducerea, 76-61. În ultimul sfert, Elba a încercat să-şi conserve avanatajul şi a reuşit, 98-88, învingând nu doar un adversar de pe teren ci pe unul din umbră.
Trimite articolul
Xbravo baietzi!! felicitari!! tinetzi-o tot asa…
.