De profesie economist, Radu Trifan are studii de licență și master în economie internațională. A studiat în Italia, Germania și România. S-a întors în țară după șase ani petrecuți în străinătate. A lucrat zece ani în mass-media, marketing și publicitate, înainte să se dedice muncii la Asociația „Acasă în Banat”, pe care a fondat-o alături de soția sa, Nicoleta Trifan. Unul dintre cele mai importante proiecte de voluntariat derulate de asociație este „Color the Village”, care anul viitor va ajunge la ediția cu numărul opt.

Care ar fi concluzia la două săptămâni de la preluarea mandatului? Ce ai găsit aici?

Am găsit, în primul rând, un colectiv care abia așteaptă să fie pus pe o nouă direcție. Am găsit un muzeu cu un patrimoniu valoros, cu arhive neașteptat de interesante, puțin cunoscute publicului. Am găsit și foarte multe probleme, foarte multe restanțe.

Restanțe de plăți?

Nu. Mă refer în sensul în care avem întârzieri în ceea ce privește activitatea noastră muzeografică. Și aici mă refer în primul rând la colecția etnografică, la colecția din muzeul în aer liber. Știam despre ea, dar este într-adevăr o problemă de fond a muzeului, pe care eu am semnalat-o și prin proiectul meu de management și unde avem foarte, foarte mult de lucru. Mă refer, în primul rând, la faptul că muzeul nostru a fost conceput la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70, când a fost deschisă colecția etnografică și muzeul în aer liber, la Pădurea Verde.

În acea perioadă, în toată țara s-au înființat mai multe muzee cu același profil, care își propuneau ca tematică să arate viața la țară și, bineînțeles, sub influența acelor vremuri, era destul de mult orientată către zona românească de a promova românismul, patriotismul, naționalismul. Ori, aici în Banat, având această diversitate etnică, diversitate religioasă, cumva a fost subreprezentată, pentru că atunci inițiatorii și-au concentrat eforturile pe zona Lugoj-Făget și avem zone mari din Banat care nu sunt deloc reprezentate sau foarte puțin reprezentate.

Spre exemplu, Valea Almăjului, Clisura Dunării, Valea Carașului, nume mari din etnografia bănățeană, Teregova, Armeniș sau pusta bănățeană sunt subreprezentate sau chiar nu există deloc. Iar planul inițial, care presupunea 50 de clădiri, nu a fost dus la capăt. Au fost doar 30 și ceva de clădiri aduse efectiv în muze la momentul respectiv și am avut o perioadă de aproape 20 de ani în care muzeul practic nici nu a existat. A fost închis în anii ’80, apoi am trecut prin anii grei, în anii ’90, în care nu a avut personalitate juridică. Și abia după 2000 efectiv am devenit un muzeu. Deci suntem un muzeu tânăr din punctul ăsta de vedere și avem o întârziere istorică de câteva decenii în care nu ne-am îmbogățit colecția.

Cum ar putea fi recuperată întârzierea?

Prin foarte multă muncă. Este foarte greu din două motive. Pe de-o parte, este mult mai complicat astăzi, sub legile de astăzi, să aduci monumente, să le transporți. Ultima gospodărie care e venită în muzeu este de la Dragșina, comuna Chevereșu Mare. A fost donată și a durat trei ani. Ori muzee mari, cum este, spre exemplu, Muzeul Astra din Sibiu, pe care în domeniul nostru îl luăm drept exemplu, au un plan de achiziții de minimum două clădiri în fiecare an, vreme de 60-70 de ani. Deci, sigur că ei au ajuns la un patrimoniu de aproximativ 400 de clădiri, în timp ce noi abia avem 41.

Iar dincolo de acest aspect, din ceea ce avem, avem foarte multe replici care nu aduc foarte multă valoare muzeului, colecției noastre. Și atunci sigur că vizitatorul, când vine la muzeu, își face o imagine destul de distorsionată despre ceea ce înseamnă Banatul, neveridică cu ceea ce înseamnă Banatul. Nu regăsește peisajul din pustă, cu casele aliniate, cu casele șvăbești, gospodările bogate ale bănățenilor, că bănățenii au fost bogați. Regăsește un muzeu care este cumva oprit la nivelul anilor ’70-’80. Provocarea pentru mine personal, motivul principal pentru care am venit aici, este să creăm un sistem prin care să aducem în perioada următoare cât mai multe clădiri de mai multe tipologii.

Oamenii care vin într-un muzeu în aer liber vor să vadă viața la țară așa cum era ea și care cuprinde nu doar gospodării și biserici, ci și diverse activități, ateliere, pentru că majoritatea satelor aveau gară, ateliere, tot felul de clădiri, remize de pompieri, clădiri cu diferite funcțiuni care per ansamblu creau acest univers al satului. Banatul cu atât mai mult, fiind o zonă bogată, fiind o zonă înstărită, având atât de multă industrie în formă incipientă, a arătat foarte diferit față de zonele unde au predominat casele de lemn cu acoperișuri de paie, cu forme mai primitive de dezvoltare materială. Și atunci, provocarea noastră este cum facem să aducem Banatul acela pe care-l știm cu toții, satele, chiar și cele românești de munte, care sunt construite pe model german, arată ca niște mici burguri. Cum ar fi să le aducem aici, la Timișoara? E o provocare foarte, foarte mare pentru noi.

În contextul crizei financiare o să găsiți fonduri?

Un mare ajutor pentru noi este că avem o susținere de la Consiliul Județean. Împreună cu președintele Alfred Simons am fost pe aceeași lungime de undă că trebuie să investim în această direcție. Acum, chestiunea fondurilor este următoarea: noi am putea să facem acest plan și cu fondurile care au fost cheltuite până acum, deci fără să solicităm foarte multe fonduri în plus, dar trebuie să ne optimizăm activitatea. Avem foarte multe programe, proiecte, activități culturale, care se desfășoară aici pe sume foarte mari.

Și cu public puțin?

Cu public puțin, exact. Și atunci trebuie să ne regândim activitatea și acele resurse pe care an de an le primim prin planul minimal pentru activități culturale, activitățile să fie dimensionate exact la ceea ce noi putem să facem, să fie organizate de către noi și nu externalizate, deoarece costă foarte mult. Iar resursele pe care le economisim să le ducem exact în direcția pentru care noi existăm. Asta e activitatea noastră de bază, pe care noi trebuia să o facem an de an și să ținem cu dinții de ea, să dezvoltăm colecția muzeală.

Odată ce avem colecția muzeală, sigur, ea deschide enorme oportunități pentru că dacă ai un atelier de fierar, poți să faci activități. Ai un atelier de tâmplărie, poți să faci activități. Dar dacă nu le ai, nu poți să faci. Și atunci e foarte important să nu mai pierdem timpul și din punctul acesta de vedere că patrimoniul se pierde. Multe lucruri nu le mai putem recupera pentru că ele sunt dispărute pentru totdeauna și am pierdut decenii în care alte muzee și-au îmbogățit colecțiile. Îmi vin în minte morile de vânt, care au dispărut. Noi am avut o moară de vânt aici la muzeu, dar în condiții neelucidate, n-a fost bine întreținută, nu știu exact cum s-a întâmplat, dar a dispărut. În anii 90, când s-a făcut din nou aici un inventar, ea nu mai există. Nu mai găsim în Banat, în momentul de față, nicio moară de vânt. Deci, e o pierdere iremediabilă.

Proiectul Muzeul Viu, care s-a dorit a fi implementat în urmă cu câțiva ani și a fost un eșec, va fi reluat? Să găsiți oameni care să locuiască și să lucreze în gospodării?

A eșuat pentru că pur și simplu legislația nu permite, pentru că aceste clădiri care au fost gândite ca să fie locuite, sunt într-un spațiu unde coabitează cu monumente de arhitectură, ce trebuie protejate. Iar aducerea unor persoane străine, care să locuiască peste noapte, care nu pot să fie controlate și care coabitează cu aceste monumente ce trebuie cu mare grijă protejate, conform legislației din România, este greu de realizat sau aproape imposibil. Deci ar fi trebuit să fie separat de muzeu, într-o zonă bine delimitată.

Însă casele sunt încadrate deja în circuitul de vizitare și este aproape imposibil în forma în care s-a dorit atunci. Dar ce putem să facem cu acest muzeu viu este să-l facem viu în perioadele în care efectiv avem muzeul deschis și ceea ce s-a mai și făcut, dar poate într-o formă mai prietenoasă cu vizitatorii, să avem activități acolo și poate într-o formă de voluntariat, în timpul zilei, fără să fie efectiv locuirea și tot ce înseamnă ea, peste noapte, să se întâmple totuși ca cineva să fie acolo pe parcursul zilei, chiar dacă nu tot timpul, dar măcar în perioadele de vârf, de vizitare, să avem personal acolo care să spună povestea, să desfășoare activități și așa mai departe. Dar în forma în care a fost conceput, cel puțin pe legislația din România, este ca și imposibil.

Apropo de președintele Alfred Simonis, acesta spunea în urmă cu câteva luni că Muzeul Satului nu este suficient exploatat. Ce evenimente de amploare aveți în vedere în anii următori?

Am un plan prin care vreau să direcționez resursele pentru a avea evenimente făcute de către colegii noștri. În ultimii ani, aproape fiecare eveniment a fost gândit pentru a fi externalizat, ceea ce este o anomalie, nu se poate să ne facem activitatea prin terți. Și bineînțeles că asta costă foarte mult, iar noi ne-am atrofiat mușchiul de muzeograf și în loc să facem evenimentele și resursele care sunt să le ducem chiar pentru a produce valoare prin evenimentele noastre, ne-am cantonat să stăm în birouri, să scriem, să facem hârtii și apoi să vină firme externalizate, care să facă evenimentele.

Așa ceva nu e de conceput. Acestea trebuie să fie doar anumite evenimente unde noi nu avem capacitatea, nu avem tehnica, dar care să fie în același timp convenabile muzeului. Adică atunci când se întâmplă evenimente mari, cum sunt festivalurile care au loc aici, bineînțeles și muzeul trebuie să aibă partea lui de câștig. Altfel, noi nu facem decât să subvenționăm în continuare atât evenimente private, cât și să risipim resursele care și așa sunt puține. Deci acesta este principiul financiar.

Iar în ceea ce privește partea culturală, aici vrem să mergem mult mai mult în direcția educației muzeale, a programelor de voluntariat, pentru că și personal am o anumită experiență în direcția asta, a atelierelor și a unor evenimente care să fie conectate și de satul bănățean. Adică vrem să aducem resurse din satul bănățean actual aici la muzeu și nu doar să repetăm aceleași evenimente cu aceleași formații care urcă pe scenă, cântă la fiecare eveniment și o luăm de la capăt în fiecare an în direcția asta. Deci, sunt foarte multe idei, dar noi avem o problemă internă de organizare bugetară, financiară a fiecărui eveniment în parte.

 

Câți angajați sunt la muzeu și cum ai putea să-i mobilizezi să fie mai eficienți?

Avem în organigramă 41 de posturi, iar în momentul de față sunt 36 efectiv ocupate. Chiar înainte de venirea mea și-a dat demisia contabila șefă și a fost o mare pierdere pentru noi și venită într-un moment tocmai de tranziție de la un management la altul, după o perioadă de câteva luni. Deci pentru mine este o mare dificultate pentru că contabilul șef este numărul 2 în instituție și sunt niște condiții destul de stricte față de aducerea unui nou contabil șef. Noi am avut 7-8 încercări, am făcut concurs și nu s-a prezentat nimeni sau nimeni nu a luat concursul până când am avut acest contabil șef care a plecat după nici măcar un an. Este un greu început pentru mine neavând un contabil șef decât unul interimar.

Cum vom face să-i mobilizăm? Foarte mulți dintre colegii noștri, cel puțin în partea de muzeografie, conservare, restaurare, sunt foarte pregătiți, dar activitatea lor din ultimii ani a fost mai mult redirecționată și ușor-ușor au devenit un fel de birocrați care au stat în spatele unui calculator, care au făcut mai mult acte decât să facă efectiv ceea ce sunt pasionați și vor să facă aici în muzeu.

Adică s-au plafonat?

Ne-am plafonat cu toții sau pur și simplu au fost obligați prin natura organizării să stea în birouri și să facă documente, acte, justificări și așa mai departe. Sigur că ele trebuie făcute, dar nu la nivelul la care s-a făcut până acum în ideea în care vreau să-i susțin să-și facă efectiv meseria. Sunt foarte dornici, au idei, au foarte multe propuneri care nu s-au materializat, mă refer la muzeografi. Iar dincoace, în aparatul administrativ, ne-am organizat ca o instituție de stat, însă lucrurile s-au schimbat atât de mult încât ai nevoie de specialiști în comunicare, specialiști în marketing, oameni care sunt buni organizatori de evenimente, curatori, arhitect. Deci nouă ne lipsesc foarte multe poziții care sunt necesare într-un muzeu de secolul al XXI-lea și noi nu le avem.

S-ar mai putea face angajări?

Nu cred că se pot face angajări, dar avem câteva posturi care nu sunt ocupate și pe care îmi doresc să le transform. Lucrez în momentul de față la reorganizare, o nouă organigramă, în așa fel încât să profităm de fiecare poziție deschisă și să încercăm să aducem oameni calificați, care pot să ajute în direcția aceasta de mai bună promovare, de organizare de evenimente de mai mare calitate și așa mai departe, pentru că aici avem o mare lipsă.

 

Fosta administrație a organizat două ediții ale unui eveniment numit Parcul Crăciunului. Vă gândiți la vreo manifestare pentru perioada sărbătorilor de iarnă?

Da, avem în planul minimal prevăzută o activitate, se numește Sărbătoarea Crăciunului în Banat. Are un buget mult mai mic decât Parcul Crăciunului și în momentul de față încercăm să o reorganizăm față de cum a fost și să propunem modificare de conținut. Sigur că având doar veniturile acestea vom încerca să dăm ce e mai bun în banii care ne-au mai rămas. Deci vom avea o activitate de Crăciun, dar acum suntem încă în lucru cu colegii ca să o transformăm dintr-un eveniment, care era prevăzut pentru o singură zi cu buget de 90.000 de lei, într-un eveniment pe finalul lunii decembrie cu mai multe zile, cu un program mai detaliat astfel încât să-i chemăm pe timișoreni aici și vizitând muzeul să poată să descopere diverse tradiții de Crăciun. Dar acum suntem încă în lucru să schimbăm acest proiect.

A fost arhiva instituției cea mai mare „descoperire” făcută aici?

Pot să spun că da. Arhiva instituției, dacă ne referim doar la arhiva fotografică, e absolut minunată și în ziua de astăzi fotografia, imaginea este foarte importantă. Ce am găsit acolo, după părerea mea, este o mică comoară, pe care, dacă reușim să o valorificăm bine, ne va ajuta foarte mult. Atât noi să ne dezvoltăm, să ne facem mai plăcuți publicului, cât și va ajuta în general societatea bănățeană să înțeleagă mai bine ce înseamnă satul bănățean tradițional. S-au adunat multe valori care sunt ținute acolo la sertar și e păcat să le ținem la sertar.

Vii cu un suflu nou. Crezi că o să crească numărul de vizitatori?

Nu va crește foarte ușor, va trece cumva printr-o vale a plângerii, spun eu, pentru că cel puțin în perioada ianuarie-martie, când oricum nu avem foarte mulți vizitatori, am de gând să închidem muzeul pentru public. Deci va fi două luni și jumătate închis publicului, astfel încât să avem timp să ne tragem sufletul și împreună cu colegii să putem să refacem puțin partea de muzeu în aer liber, să ne dedicăm toate energiile pe muzeul în aer liber, care este cel care suferă cel mai mult în momentul de față.

Nu mă refer la activități, la evenimente, la expoziții care s-au ținut, ci efectiv la ce avem expus în muzeul în aer liber. Am făcut și o ședință cu colegii, am început să vedem de la caz la caz ce probleme sunt. Sunt foarte multe, de la partea de restaurare, la lipsa de îngrijire, la curățenie, la tot felul de obiecte aruncate pe te miri unde, există moloz. Nu am fost foarte atenți la detalii și atunci vrem să închidem în perioada aceasta, când avem puțin vizitatori în orice caz, și în martie să facem o redeschidere publicului și să ne prezentăm cumva în haine noi cu ce avem, după care ușor-ușor să lucrăm pe partea de dezvoltare a muzeului.

 

Ne apropiem vertiginos de finalul anului. Se conturează proiecte care să fie finanțate de CJT prin TimCultura?

Am solicitat tuturor colegilor să facă propuneri. Le-am spus să nu se mai gândească la trecut și să se gândească la ce și-ar fi dorit tot timpul să facă și poate n-au avut bani sau le-a fost teamă să propună și să vină cu idei creative pentru că există. Iar acum le colectăm și din toate încercăm să facem un plan pentru anul viitor care să fie atractiv, să fie și diferit, să vină cu noutăți, să încercăm lucruri noi. Suntem mult în urma unor muzee mai mici decât noi.

Cine o să ocupe de găsirea unor case tradiționale care pot fi mutate aici, la Muzeul Satului Bănățean?

Avem personal supracalificat pentru așa ceva.

Mă refer la identificare. Trebuie să meargă pe teren?

Aici nu e o problemă, avem o lisă foarte lungă. De la biserici, pentru că majoritatea muzeelor mari au colecții de biserici, nu o biserică, au colecții poate și de diferite confesiuni. Muzeul Astra tocmai a inaugurat o nouă biserică din zid. Nu trebuie să ne comparăm 100% cu ei, dar în orice caz trebuie să ne îmbogățim oferta. S-au făcut niște demersuri înaintea mea pentru o biserică romano-catolică. Mi-aș dori foarte mult să avem și o astfel de interpretare, o capelă. Cea care a fost propusă a fost biserica de la Babșa, dar mi-aș dori o biserică de dimensiuni mai mici, are și o turlă foarte înaltă și este într-o stare de degradare foarte avansată.

Deci ar fi un efort foarte mare pentru noi să aducem acea biserică. Nu știu dacă ne putem opta pentru un proiect atât de mare, ne-ar trebui o biserică mai degrabă de dimensiunea unei capele sau ceva mai mică, dar care să se și încadreze bine în expoziția noastră. Dar pot fi și multe alte clădiri, de la mori, că și aici sunt în temă și știu că există foarte multe mori abandonate, care nu au proprietar, care sunt deosebite, atât din punct de vedere etnografic cât și peisagistic, estetic sunt frumoase. Mai mult decât atât, avem solicitări, avem propuneri de donații.

Comunitatea bulgară s-a mobilizat să propună să ne doneze o casă care, la fel, trebuie, pe urmă, luată și adusă și montată aici la noi. Deci nu-i problemă de a identifica. Problema este că noi nu am fost până acum organizați și fiecare astfel de aducere de clădire a fost foarte complicată, foarte complexă și totul făcut cu externalizare. Ori asta costă foarte mult, noi nu avem banii ăștia și atunci trebuie să ne organizăm în așa fel încât să putem să lucrăm cu muzeografii noștri și pe cât posibil să reducem costurile colaborând cu comunitatea locală. Cei de la comunitatea bulgară s-au angajat să ajute, cei de la cehi au bugetul lor și pot să ajute. Trebuie doar să ne coordonăm cu ei ca să putem să acoperim costurile.

Cu biserica arsă ce se întâmplă?

Nu avem o soluție deocamdată pentru ea. Experții au fost împărțiți și ei la rândul lor, a fost o propunere de declasare, pentru că ea este clasată în momentul de față ca monument istoric. S-a propus declasarea ei pentru o restaurare mai rapidă pentru a-i pasa cumva normele extrem de riguroase care sunt aplicate monumentelor istorice și această propunere de declasare a fost respinsă de Comisia Monumentelor Istorice Naționale și prin urmare va trebui să mergem în direcția unei restaurări de monument istoric.

Aceasta este foarte costisitoare, consumă foarte mult timp. Teama noastră este că biserica va rămâne așa cum este 7-8-10 ani în șantier pentru că nu vor fi fonduri sau nu știu cine ne va aloca fondurile pentru un asemenea proiect și este de durată, pașii sunt foarte greoi și atunci mi-e foarte greu să spun care va fi soluția finală. Dacă vom merge în direcția asta, înseamnă că efectiv o să ne târâm de la an la an cu ea până când o să primim fonduri. Deci e foarte complicat, din păcate.

Între timp, Mitropolia Banatului a găsit o altă soluție. Consiliul Județean le-a concesionat o bucată din muzeu, o suprafață de 1.000 de metri pătrați și sunt în stadii avansate, au instalat acolo o biserică provizorie și asta pentru noi e o mare pierdere pentru că ceea ce se întâmpla până acum și unul din farmecul muzeului era că aveau loc slujbele în această biserică. Sigur că și aici existau riscuri și nu am luat noi poate suficiente măsuri. Dar ceea ce conta foarte mult era că avea loc ritualul în cadrul muzeului și asta muzeul era viu, era plăcut, era interesant de vizitat. Mutarea lor într-un colț acolo în muzeu pentru noi e o mare pierdere. Chiar am discutat cu ei și ne-am dorit foarte mult să găsim o soluție, să-i readucem în muzeu pentru a avea muzeul viu.

Asta este provocarea pentru orice muzeu în aer liber, să fie viu, să fie atractiv, să reproducă fiecare aspect din viața comunității.

Laboratorul de restaurare e funcțional?

Este doar construit. Prima etapă a fost construcția clădirilor. A fost instalat atelierul nostru de tâmplărie. Într-o altă încăpere și-a început activitatea unul dintre restauratorii noștri, dar doar pe obiecte mici. Iar tranzitul în partea de conservare încă nu am pus-o în aplicare pentru că nu am avut fonduri pentru aparatură, deci mai urmează încă dotarea lui, astfel că suntem încă în urmă. Va trebui să ne asigurăm fonduri să putem să-l și dotăm acum. Deci el există doar ca și construcție, dar deocamdată ne lipsesc dotările și atunci încă mai sunt pași de făcut ca să fie complet funcțional.

 

Pe aceeași temă:

Radu Trifan, președinte al Asociației „Acasă în Banat”: „Ne-am dori să zugrăvim case cu arhitectură barocă dintr-un sat șvăbesc”