Preşedintele Iancu îi vrea neapărat lângă el pe cei din CJT şi CLT, ca aceştia să investească cot la cot cu el. Prioritară este construcţia unui nou stadion, susţine finanţatorul. În caz contrar, tot el declară că îşi face bagajale şi părăseşte Timişoara. „În cazul în care nu voi reuşi asocierea cu Consiliul Local şi cu cel Judeţean până la data de 30 ianuarie, îmi voi da demisia de la conducerea clubului, iar finanţarea clubului va fi blocată. Îl voi propune pe Chivorchian pentru a prelua şefia clubului şi vom vinde mai mulţi jucători pentru a supravieţui. Noi nu dorim să plecăm, dar sunt necesare 60 de milioane de euro pentru construirea unui alt stadion, care va fi în proprietatea Consiliului Judeţean. Dacă cei doi vor veni cu capital, Consiliul Judeţean, şi cu baza de antrenamente, Consiliul Local, noi vom majora capitalul cu echivalentul patrimoniului”, a completat Iancu. Acesta a declarat că nu-l mai interesează proiectul Viola, şi a menţionat că în cazul în care va pleca de la Poli nu va mai investi în niciun alt club din România, nefiind interesat de sponsorizarea grupării Rapid. La capitolul datorii, clubul stă bine, spune Marian Iancu. Acesta susţine că nu are de plătit decât nişte tranşe către cluburile Sportul Studenţesc şi CS Otopeni, cam un milion de euro.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!